Alertă de securitate pe aeroportul din Frankfurt
Terminalul 1 al aeroportului din Frankfurt, cel mai mare din Germania, a fost evacuat parţial după ce un pasager a pătruns în zona pistei fără să fi fost controlat.

Articol de Radiojurnal, 31 August 2016, 14:32
Terminalul 1 al aeroportului internaţional din Frankfurt, cel mai mare din Germania, a fost evacuat parţial după ce un pasager a pătruns în zona pistei fără să fi trecut prin controlul de securitate.
Conform poliţiei, este în continuare neclar dacă persoana a intrat în mod accidental în zona respectivă sau dacă gestul a fost intenţionat.
De asemenea, nu se ştie dacă bărbatul care a declanşat alerta avea asupra sa obiecte interzise - transmite Reuters.
Incidentul va duce la întârzieri ale unor curse - a mai precizat purtătorul de cuvânt al aeroportului.