Alegeri anticipate în Germania. Președintele face apel la germani să iasă la vot
Noul parlament se va întruni în cel mult 30 de zile după alegeri, adică la 25 martie, însă formarea viitorului guvern se anunță a fi complicată.

Articol de Vlad Drăghicescu, Bonn, 23 Februarie 2025, 13:38
Germanii votează într-un scrutin anticipat viitorul parlament, care are de rezolvat simultan nemulțumirile interne legate de migrație și stagnarea economică, dar și în plan extern o ordine mondială în schimbare.
Sondajele arată că extrema dreaptă germană ar putea avea cel mai bun scor de la înființare, dar și că viitorul cancelar va fi, cel mai probabil, liderul creștin-democraților, Friedrich Merz.
Însă o nouă coaliție de guvernare va fi greu de realizat din cauza fragmentării de pe scena politică germană, transmite corespondentul RRA Vlad Drăghicescu.
Reporter: Aproximativ 700.000 de voluntari asigură bunul mers al alegerilor federale în cele aproximativ 65.000 de secții de vot.
Scrutinul de duminică, cel de-al patrulea din istoria republicii federale, care survine înainte de termenul obișnuit, este considerat a fi istoric.
După ce inițial s-a concentrat asupra subiectelor fierbinți precum limitarea migrației și starea economiei, campania electorală a fost dominată în ultimele zile de perspectiva destrămării relațiilor transatlantice.
Președintele federal Frank-Walter Steinmeier, care a votat cu puțin timp în urmă la Berlin, a făcut apel la germani să iasă la vot și a mulțumit instituțiilor statului pentru efortul depus în organizarea alegerilor anticipate, după dizolvarea în toamnă a Bundestagului.
Noul parlament se va întruni în cel mult 30 de zile după alegeri, adică la 25 martie, însă formarea viitorului guvern se anunță a fi complicată.
Forțele democratice din Europa își pun speranțele într-o victorie cât mai categorică a creștin-democraților. Aceștia conduc în sondaje, dar este puțin probabil să obțină majoritatea absolută.