Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Acord politic istoric în Belgia

Acordul dintre partidele politice francofone şi flamande privind reforma instituţională este considerat deja un acord istoric şi reprezintă cea mai amplă reformă a statului federal din istoria Belgiei.

Acord politic istoric în Belgia
Preşedintele partidului francofon socialist, Elio Di Rupo. Foto: Reuters.

08 Octombrie 2011, 15:01

În Belgia, partidele politice francofone şi flamande au ajuns sâmbătă la un acord de reformă instituţională care deschide calea spre o ieşire din criza în care această ţară se află de mai bine de patru ani.

Acordul conferă puteri sporite regiunilor, eliminând astfel o mare parte din disensiunile existente între cele două comunităţi.

481 de zile le-au fost necesare negociatorilor belgieni pentru a ajunge la un acord de ansamblu asupra întregului pachet de reforme necesar pentru formarea unui guvern.

Ultimele negocieri s-au purtat pentru reforma statului federal şi încheierea lor, puţin după miezul nopţii trecute, înseamnă cea de-a şasea reformă a statului.

Ajungerea la acest acord deschide calea pentru definirea strategiei social-economice bugetare a viitorului cabinet, şi apoi pentru formarea unei majorităţi guvernamentale.

Rămâne şi chestiunea modului în care se va face participarea la coaliţia guvernamentală ce va fi condusă cu cea mai mare probabilitate de cel care a reuşit medierea în ultimele luni, socialistul Elio Di Rupo.

Acordul reuşit în ultimele ore va fi prezentat marţi, în parlamentul belgian, chiar la începerea noii sesiuni parlamentare şi deja se vorbeşte despre un acord istoric şi despre cea mai amplă reformă a statului federal din istoria Belgiei.

Premierul belgian, optimist în privinţa redresării Irlandei
În lume 23 Noiembrie 2010, 19:51

Premierul belgian, optimist în privinţa redresării Irlandei

Premierul belgian Yves Leterme s-a declarat optimist în privinţa şanselor de recuperare a economiei irlandeze, nevoită să...

Premierul belgian, optimist în privinţa redresării Irlandei
Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
În lume 22 Aprilie 2025, 10:08

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa

Moscova afirmă că forţele sale au capturat o mănăstire din regiunea Kursk aflată sub controlul militarilor ucraineni.

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Vatican: Cardinalii decid data înmormântării Papei Francisc
În lume 22 Aprilie 2025, 08:29

Vatican: Cardinalii decid data înmormântării Papei Francisc

În testamentul fostului suveran Pontif, acesta a făcut o ultimă pledoarie pentru pace și a dat dispoziții cu privire la...

Vatican: Cardinalii decid data înmormântării Papei Francisc
Papa Francisc a murit în urma unui atac cerebral și a unui infarct
În lume 22 Aprilie 2025, 07:51

Papa Francisc a murit în urma unui atac cerebral și a unui infarct

Potrivit unor surse de la Vatican, ceremonia de înmormântare ar putea avea loc sâmbătă, 26 aprilie.

Papa Francisc a murit în urma unui atac cerebral și a unui infarct
Moartea Papei Francisc a stârnit un val de emoție în întreaga lume
În lume 22 Aprilie 2025, 07:20

Moartea Papei Francisc a stârnit un val de emoție în întreaga lume

Și în România, deopotrivă, lideri politici și religioși l-au omagiat pe cel care timp de 12 ani a păstorit o comunitate de...

Moartea Papei Francisc a stârnit un val de emoție în întreaga lume
Personalități din întreaga lume îl omagiază pe Papa Francisc
În lume 21 Aprilie 2025, 19:18

Personalități din întreaga lume îl omagiază pe Papa Francisc

Lideri politici şi înalţi clerici de toate confesiunile din întreaga lume îl omagiază pe Papa Francisc, care a murit la...

Personalități din întreaga lume îl omagiază pe Papa Francisc
Comunitatea mondială deplânge moartea Papei Francisc
În lume 21 Aprilie 2025, 13:14

Comunitatea mondială deplânge moartea Papei Francisc

Papa Francisc a încetat din viață în această dimineață la reședința sa de la Vatican.

Comunitatea mondială deplânge moartea Papei Francisc
Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc
În lume 21 Aprilie 2025, 12:41

Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc

Papa Francisc a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, în a doua zi de Paști.

Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc