Acord de parteneriat în domeniul apărării între Republica Moldova și UE
Articol de Radiojurnal, 21 Mai 2024, 07:28
Acordul de parteneriat în domeniul securității și apărării între Republica Moldova și Uniunea Europeană va fi semnat marți, 21 mai, la Bruxelles, când va avea loc cea de-a opta reuniune a consiliului de asociere dintre cele două părți.
Potrivit publicației Financial Times, parteneriatul cu Bruxelles-ul în domeniul securității și apărării îi va permite Republicii Moldova să facă schimb de informații și să efectueze exerciții militare comune, precum și să fie inclusă în sistemul comun de achiziții de armament al forului comunitar.