Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Accesul tinerilor la piaţa muncii, pe agenda liderilor europeni

Preşedintele Franţei susţine ofensiva în vederea angajării de urgenţă a tinerilor în Europa şi dă asigurări că va acţiona împreună cu cancelarul german, Angela Merkel.

Accesul tinerilor la piaţa muncii, pe agenda liderilor europeni
Preşedintele Franţei, François Hollande. Foto: AP.

29 Mai 2013, 10:29

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, susţine ofensiva în vederea angajării de urgenţă a tinerilor în Europa şi dă asigurări că va acţiona în această direcţie împreună cu Angela Merkel, cancelarul german care este aşteptată joi la Paris.

În cadrul unui colocviu cu tema "Europa - etapele următoare", şeful statului francez a evidenţiat mobilizarea Comisiei şi Parlamentului European care au făcut dovada că sunt conştiente de responsabilităţile lor.

Colocviul privind accesul tinerilor europeni la piaţa muncii i-a permis preşedintelui francez Francois Hollande să revină asupra unei idei de guvernanţă europeană pe care a lansat-o în cadrul unui discurs ţinut la jumătatea lunii mai.

"Întărirea Guvernului economic care să fie dotat cu o capacitate de acţiune pentru coordonarea politicilor economice, armonizarea fiscalităţii şi putem merme mai departe, Guvernul economic ar trebui să dispună de un buget alimentat prin taxe, de exemplu, taxa pe tranzacţiile financiare consacrată anumitor acţiuni, de ce nu, accesului tinerilor la piaţa muncii.

"Guvernul european ar trebui să poată face împrumuturi în perpsectivă după aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare. Această propunere cu siguranţă va reveni", a declarat Francois Hollande.

Pentru tineri trebuie să acţionăm de urgenţă, a spus preşedintele francez, amintind că 6 milioane dintre ei se află la şomaj în Europa.

Programul Erasmus, "mobilitatea tuturor tinerilor"

Iniţiativa franco-germană se bazează pe trei mecanisme principale expuse de miniştrii muncii, Michel Sapin, şi Ursula von der Leyen.

Este vorba în primul rând despre facilitarea accesului la credit pentru întreprinderile mici şi mijlocii unde se crează cele mai multe locuri de muncă pentru tineri.

În al doilea rând, va fi favorizată pregătirea profesională în alternanţă, perioadele de studiu vor fi urmate de perioade de practică în întreprindere.

A treia componentă este stimularea mobilităţii geografice. Acorduri au fost deja încheiate, de exemplu, între Germania şi Spania, pentru ca tinerii spanioli să-şi poată găsi un loc de muncă, răspunzând nevoilor pe care le au întreprinderile germane.

"În proiectul de buget european sunt 6 miliarde de euro destinate tinerilor, 6 miliarde pe 5 ani. Consiliul European a adoptat ideea unei garanţii pentru tineri", a spus Francois Hollande.

"La patru luni după ce iese din şcoală, unui tânăr i se va propune o soluţie, fie un loc de muncă, fie o pregătire profesională, fie o ucenicie sau un stagiu.

"Programul Erasmus trebuie să permită mobilitatea tuturor tinerilor. Oricare tânăr să fie sigur că o parte din parcursul său de calificare va avea loc într-o ţară europeană diferită de cea de origine", a adăugat preşedintele Franţei.

Dosarul privind accesul tinerilor la piaţa muncii se va afla în centrul vizitei de joi la Paris a cancelarei germane Angela Merkel şi el se va afla, de asemenea, pe ordinea de zi a summitului european din 27 şi 28 iunie.

Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver
În lume 27 Aprilie 2025, 18:49

Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver

Un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea adunată la un festival, ucigând nouă persoane și rănind multe altele.

Poliția a exclus un act terorist în cazul incidentului de la Vancouver
Mii de oameni stau la coadă pentru a se reculege la mormântul Papei Francisc
În lume 27 Aprilie 2025, 18:20

Mii de oameni stau la coadă pentru a se reculege la mormântul Papei Francisc

Între timp, au început pregătirile pentru conclavul care va alege următorul Suveran Pontif.

Mii de oameni stau la coadă pentru a se reculege la mormântul Papei Francisc
Podul Prieteniei, blocat de un protest
În lume 27 Aprilie 2025, 09:11

Podul Prieteniei, blocat de un protest

Protestatarii au cerut drumuri mai bune și reducerea poluării.

Podul Prieteniei, blocat de un protest
Mormântul Papei Francisc de la Bazilica Santa Maria Maggiore
În lume 27 Aprilie 2025, 09:01

Mormântul Papei Francisc de la Bazilica Santa Maria Maggiore

Este primul Papă înmormântat în afara Vaticanului în mai bine de 120 de ani.

Mormântul Papei Francisc de la Bazilica Santa Maria Maggiore
Întâlnire la Vatican între Donald Trump și Volodimir Zelenski
În lume 26 Aprilie 2025, 16:43

Întâlnire la Vatican între Donald Trump și Volodimir Zelenski

Este pentru prima oară când cei doi lideri se întâlnesc după dialogul aprins din Biroul Oval de la Casa Albă.

Întâlnire la Vatican între Donald Trump și Volodimir Zelenski
Măsuri de securitate în Piața Sfântul Petru de la Vatican
În lume 26 Aprilie 2025, 12:52

Măsuri de securitate în Piața Sfântul Petru de la Vatican

Toată zona este supravegheată de 4000 de polițiști, jandarmi și alte forțe de ordine.

Măsuri de securitate în Piața Sfântul Petru de la Vatican
LIVE VIDEO: Funeraliile Papei Francisc
În lume 26 Aprilie 2025, 11:00

LIVE VIDEO: Funeraliile Papei Francisc

Slujba este prezidată de cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor.

LIVE VIDEO: Funeraliile Papei Francisc
Iniţiativă legislativă a Guvernului elen privind penuria de medici
În lume 25 Aprilie 2025, 23:53

Iniţiativă legislativă a Guvernului elen privind penuria de medici

Se propune recunoaşterea automată a specializărilor medicale şi a supraspecializărilor obţinute de medicii greci în SUA.

Iniţiativă legislativă a Guvernului elen privind penuria de medici