50 de șefi de stat și de guvern din UE și alte țări vor lua parte la Summitul Comunităţii Politice Europene de la Chişinău
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, au ajuns astăzi la Chișinău pentru a participa la Summitul Comunității Politice Europene.
Articol de Florin Lepădatu, 31 Mai 2023, 16:54
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, au ajuns astăzi la Chișinău pentru a participa la Summitul Comunității Politice Europene, care va avea loc mâine, într-o mică localitate din apropierea capitalei Republicii Moldova, transmite Radio Chișinău. 50 de șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană și alte țări vor lua parte la acest summit, care va fi găzduit de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Comunitatea Politică Europeană este o platformă de discuții politice și strategice despre viitorul Europei, din care fac parte reprezentanți din 45 de țări europene, alături de președinții Consiliului European și Comisiei Europene. Organizația a fost înființată anul trecut, când a avut loc, în luna octombrie, o primă reuniune.