2o22 - al doilea Revelion sub semnul pandemiei de Covid-19
În Olanda, unde varianta Omicron a devenit dominantă, autoritățile au împus carantină generală.

Articol de Radiojurnal, 01 Ianuarie 2022, 04:21
La nivel mondial oamenii întâmpină pentru a doua oară consecutiv, noul an sub semnul pandemiei de Covid-19.
În mai multe orașe europene au fost anulate petrecerile de Revelion din cauza înmulțirii numărului de cazuri de Covid, în contextul apariției noii tulpini sars-cov-2, Omicron, care este mai contagioasă.
Printre țările în care autoritățile au luat o astfel de măsură se numără Franța, Italia, Marea Britanie, Grecia și Germania.
În Olanda, unde varianta Omicron a devenit dominantă, au fost luate măsuri mai dure, autoritățile împunând carantină generală.