ROBOR la trei luni a crescut la 5,81% pe an
Valoarea IRCC este în prezent de 5,99% pe an.
Articol de Radiojurnal, 25 Noiembrie 2024, 20:07
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a început săptămâna de tranzacționare la 5,81% pe an, în creștere față de nivelul de 5,75% atins în ședința de vineri, conform datelor Băncii Naționale.
De la începutul lunii septembrie și până acum două săptămâni, indicele a stagnat la 5,55%.
În creștere până la 5,87% pe an a fost astăzi și ROBOR la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă.
În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor - pe scurt, IRCC -, introdus în 2019, valoarea este în prezent de 5,99% pe an.
De la 1 ianuarie anul viitor, IRCC urmează să scadă la 5,66%, mai arată datele BNR.