Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei economice, 29 ianuarie

Articole din Ziarul Financiar, Bursa şi Curierul Naţional.

Revista presei economice, 29 ianuarie

Articol de Dinu Dragomirescu, 29 Ianuarie 2010, 11:13

Potenţialul de creştere economică al României este de 5-6% pe an, titrează Bursa, citându-l pe reprezentantul României la FMI Mihai Tănăsescu. Economia va înregistra o creştere moderată anul acesta şi va atinge potenţialul maxim de creştere abia in 2012, titrează Ziarul financiar. Suntem pe drumul cel bun, dar trebuie să învăţăm lecţia cumpătării, declară oficialul român, reamintind că există riscuri legate de implementarea reformelor în sistemul bugetar-fiscal, unde e nevoie de fermitate.


In Ziarul financiar citim că ameninţarea majorării unui impozit precum TVA persistă dacă guvernul intârzie reducerea cheltuielilor cu salariile în administraţie. FMI a lăsat executivul să aleagă între reduceri de personal în sectorul bugetar, reduceri de salarii sau concedii fără plată. El nu a forţat adoptarea unei soluţii anume, astfel încât autoritaţile să-şi asume deciziile şi să nu dea vina pe experţii de la Washington pentru măsurile care trebuie să fie luate.


Deocamdată politicienii tergiversează adoptarea unor decizii, ezitările fiind vizibile chiar în interiorul Guvernului, scrie Ziarul financiar.
Sub titlul Datoria publică creşte degeaba, Curierul Naţional analizează îngrijorarea reprezentantului României la FMI legată de ritmul de creştere a datoriei, ritm care s-a dublat în ultimii doi ani şi jumătate. Dacă o ţinem tot aşa, vom ajunge la scoruri foarte mari fără să vedem rezultate, afirmă Mihai Tanasescu.


In acelaşi timp, scrie Curierul Naţional, patronii atrag atenţia că situaţia din economie va deveni din ce în ce mai îngrijorătoare în condiţiile în care România împrumută bani pentru a plăti pensiile şi salariile, sacrificând investiţiile statului. Ziarul citează opinia Consiliului IMM-urilor potrivit căreia guvernul ar trebui să scoată de la naftalină proiectul legii investiţiilor şi impreună cu partenerii sociali să aleagă o variantă care întradevar să stimuleze investitorii străini să vină în România precum şi pe cei locali.


Ponderea investiţiilor în buget ar putea creşte fără a deteriora deficitul dacă statul ar crea spaţiu fiscal eliminând ineficienţele, îl citează Curierul Naţional pe Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
Pentru Ziarul financiar principalul subiect de prima pagină este clarificarea intervenită ieri după săptămâni de incertitudini pentru deţinătorii de microîntreprinderi şi pentru reprezentanţii administraţiilor fiscale. Trecerea microîntreprinderilor de la impozitarea pe venit cu 3% la impozitarea pe profit cu 16% se va face automat.

Revista presei economice, 21 ianuarie
Economie 21 Ianuarie 2010, 10:19

Revista presei economice, 21 ianuarie

Articole din Ziarul Financiar, Gândul, România Liberă, Bursa şi Curierul Naţional

Revista presei economice, 21 ianuarie
Revista presei economice, 12 ianuarie
Economie 12 Ianuarie 2010, 10:28

Revista presei economice, 12 ianuarie

Articole din Ziarul Financiar, Bursa şi Curierul Naţional.

Revista presei economice, 12 ianuarie
Revista presei economice, 7 ianuarie
Economie 07 Ianuarie 2010, 10:49

Revista presei economice, 7 ianuarie

Articole din Ziarul Financiar, Curierul Naţional, Evenimentul Zilei.

Revista presei economice, 7 ianuarie
Integrarea europeană, prioritatea Guvernului de la Chişinău
În lume 04 Ianuarie 2010, 18:09

Integrarea europeană, prioritatea Guvernului de la Chişinău

Activitatea diplomatică a Republicii Moldova vizează Uniunea Europeană.

Integrarea europeană, prioritatea Guvernului de la Chişinău
Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro
Economie 22 Aprilie 2025, 11:03

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro

Autoritățile vor aproba bugetele programelor derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro
Banca Centrală Europeană reduce ratele dobânzilor
Economie 18 Aprilie 2025, 10:33

Banca Centrală Europeană reduce ratele dobânzilor

Banca Europeană Centrală a decis să reducă cele trei rate cheie ale dobânzilor cu 25 de puncte de bază.

Banca Centrală Europeană reduce ratele dobânzilor
Cifra de afaceri, în scădere
Economie 17 Aprilie 2025, 13:38

Cifra de afaceri, în scădere

Unul dintre motive este că producția industrială este pe scădere.

Cifra de afaceri, în scădere
Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti
Economie 17 Aprilie 2025, 12:47

Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti

Ministerul Finanţelor a atras în această lună aproape 838 de milioane de lei şi 101 milioane de euro prin şase emisiuni de...

Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti