Revista presei economice, 2 august
Articole din Ziarul Financiar, Bursa, Curierul Naţional, Economistul.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 02 August 2010, 11:13
"România este singura ţară din Est cu scădere economică în 2010" - titrează Ziarul Financiar, pe prima pagină.
"Ungaria, ţările baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Bulgaria au ieşit sau nici nu au fost în recesiune.
"Cei trei cei mai importanţi oameni din statul român, preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi guvernatorul Mugur Isărescu, au spus în tot decursul anului 2009 că în a doua parte a anului 2010 economia va reveni pe creştere.
"Prognoza oficială a trecut de la o creştere a PIB de 1,3% la începutul anului la o scădere de 0,5% la sfârşitul lunii mai şi 1,9% în prezent. Şi încă anul nu s-a terminat.
"Analiştii spun chiar că va fi scădere de până la 3% din PIB. Cu excepţia industriei, care a crescut cu 4,2%, toate celelalte sectoare au rămas în teritoriul negativ.
"Consumul privat, care are cea mai mare contribuţie la formarea PIB, a scăzut cu 4%, iar măsurile de austeritate fiscală ar putea accentua această tendinţă, în condiţiile în care oamenii vor rămâne cu mai puţini bani de cheltuit.
"Dacă bugetul ar fi fost construit mult mai conservator, eventual pe o scădere a PIB, măsurile de restructurare ar fi trebuit luate la începutul anului, iar impactul asupra economiei ar fi fost mult mai redus.
"Din acest punct de vedere, se pune întrebarea la ce bun există zeci de angajaţi ai Comisiei de Prognoză din cadrul Ministerului Finanţelor, precum şi departamente speciale de prognoză în cadrul Băncii Naţionale", susţine Ziarul Finaciar.
Potrivit cotidianului Bursa, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, Mihai Tănăsescu, susţine că ţara noastră va înregistra abia anul viitor o creştere economică "bună", după doi ani de recesiune.
Tot din Bursa aflăm că, între timp, statul se chiunuie să recupereze arieratele.
Datele ANAF arată că valoarea totală a datoriilor marilor contribuabili, la finele celui de-al doilea trimestru, a ajuns la 4,49 miliarde lei (peste un miliard euro).
Curierul Naţional a constatat că "ne umflăm cu macaroane".
"Românii, în general, se orientează către produse mai ieftine, iar acest fenomen este amplificat de reducerea puterii de cumpărare a populaţiei", afirmă Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.
Tot din Curierul Naţional aflăm că Guvernul amână introducerea rovignetei electronice pentru 1 octombrie. Din cauza contestaţiilor, câştigătorul licitaţiei pentru emiterea rovignetelor n-a putut realiza sistemul informatic până la 1 august, aşa cum era stabilit iniţial.
Într-un articol amplu, Economistul califică brandurile turistice ale României drept "proiecte aiurea şi bani aruncaţi în vânt".
"Nu poţi face dintr-o ţară înzestrată de Dumnezeu cu atâtea frumuseţi o zână a turismului atâta vreme cât îţi lipsesc alte calităţi absolut necesare - o strategie clară de dezvoltare, o infrastructură pe măsură, o reţea de clasă a serviciilor" - este concluzia ziarului.