Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Licitaţia de privatizare a Oltchim are loc vineri

Companiile PCC SE, Aisa Invest, Chimcomplex şi Dan Diaconescu au depus joi oferte pentru privatizarea Oltchim Râmnicu-Vâlcea. De la licitaţie lipsesc marii investitori străini.

Licitaţia de privatizare a Oltchim are loc vineri
Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in industrie organizeză o licitatie pentru vânzarea de acţiuni Oltchim. Foto: Agerpres.

Articol de Răzvan Stancu, 20 Septembrie 2012, 19:17

Vineri va avea loc licitaţia de privatizare a Combinatului Oltchim. Joi au fost analizate documentele de participare.

Potrivit redactorului Radio România Actualităţi, Oana Rusu la întâlnirea de joi au participat aceiaşi patru ofertanţi de la începutul săptămânii.

Doi dintre investitori îşi retrăseseră ofertele, dar joi s-au întors cu alte oferte despre care au spus că sunt îmbunătăţite.

Acţionarul minoritar de la Oltchim, PCC, a depus oferte atât pentru cumpărarea acţiunilor, cât şi pentru cele două creanţe ale combinatului către Electrica şi AVAS.

Clujeanul Ştefan Vuza a depus oferte prin societăţile AISA Invest şi Chimcomplex Borzeşti.

O ofertă se referă la cumpărarea pachetului de acţiuni de peste 54%, iar a doua ofertă se referă la pachetul de acţiuni şi la creanţele către Electrica.

Dan Diaconescu a declarat joi că şi-a dublat oferta de la începutul săptămânii după cooptarea unui investitor străin, însă Diaconescu riscă să fie descalificat pentru că şi-ar fi depus noua ofertă după termenul-limită.

Comisia de licitaţii a analizat documentele de participare şi a întocmit un proces verbal pe care urmează să-l semneze participanţii.

După aceea se va hotărî şi asupra participării sau descalificării lui Dan Diaconescu.

Licitaţia pentru privatizarea Oltchim va începe vineri la ora 12.00.

Participanţii la licitaţia pentru privatizarea Oltchim

Singurul investitor care a depus oferte pentru toate cele trei categorii la privatizarea Oltchim este compania PCC, care este şi acţionar minoritar al combinatului, informează redactorul Radio România Actualităţi, Iulian Olescu.

PCC este un grup multinaţional de companii condus de firma cu acelaşi nume înregistrată în oraşul Duisburg din Germania.

Grupul cuprinde 76 de subsidiare şi companii asociate în 13 ţări, care au împreună 2.300 de angajaţi, şi a avut anul trecut vânzări de 615 milioane de euro, cea mai mare parte dintre acestea fiind realizate de divizia de produse chimice, PCC controlând un combinat chimic în Polonia.

Grupul PCC a depus oferte atât pentru cumpărarea acţiunilor deţinute de ministerul economiei la Oltchim, cât şi pentru preluarea creanţelor Electrica şi ale Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului asupra Combinatului din Râmnicu Vâlcea.

Ştefan Vuza este unul dintre cei mai importanţi industriaşi din România. El controlează grupul de firme "Serviciile Comerciale Române", înfiinţat în 1993, care cuprinde în prezent 17 companii, are 2.400 de angajaţi şi a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 85 de milioane de euro.

Ofertele depuse de Ştefan Vuza vizează doar participaţia statului la Oltchim şi creanţa Electrica.

Dan Diaconescu şi-a început cariera ca jurnalist şi ulterior proprietar al unei televiziuni de nişă, al cărei public se evidenţiază în prezent şi în sondajele privind opţiunile politice ale electoratului prin susţinerea pentru partidul pe care l-a înfiinţat.

El apare şi în diversele topuri ale celor mai bogaţi români, cu o avere cuprinsă între 9 şi 26 de milioane de euro.

Dan Diaconescu a depus ofertă numai pentru cumpărarea acţiunilor statului la Combinatul Chimic din Râmnicu Vâlcea, nu şi pentru cele două creanţe, şi afirmă că are susţinerea unei mari companii de produse chimice pentru preluarea Oltchim.

Secretarul executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri, Ionel Blănculescu, spune că niciunul dintre investitorii interesaţi nu poate eficientiza în acest moment activitatea Combinatului Chimic din Râmnicu Vâlcea, care trebuie mai întâi restructurat şi eliberat de datoriile istorice.

"Cred că se va finaliza rapid această procedură de licitaţie. Mâine probabil vom constata că la cele trei licitaţii se vor oferi sume derizorii, mai ales pe cele două creanţe - AVAS 250 de milioane de euro şi Electrica 149 de milioane de euro -, şi atunci Comisia de licitaţii va fi pusă în situaţia să nu accepte oferte, să închidă procedura de privatizare şi să intrăm într-o nouă formulă mai deşteaptă, mai inteligentă, care se numeşte reorganizare judiciară", a declarat Ionel Blănculescu.

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie va analiza astăzi ofertele de participare la licitaţia pentru privatizarea Oltchim, iar mâine le va evalua pe cele financiare.

Aproape 40.000 de persoane angajate, în primele trei luni ale anului, prin intermediul ANOFM
Economie 24 Aprilie 2025, 14:43

Aproape 40.000 de persoane angajate, în primele trei luni ale anului, prin intermediul ANOFM

Peste 19.000 dintre acestea au peste 45 de ani, urmate de cele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani.

Aproape 40.000 de persoane angajate, în primele trei luni ale anului, prin intermediul ANOFM
Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României
Economie 24 Aprilie 2025, 07:47

Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României

Potrivit raportului publicat de Banca Mondială, economia românească va creşte anul viitor cu 1,9%,

Banca Mondială și FMI estimează o încetinire a creșterii economice a României
Programul Rabla din acest an va avea un buget record
Economie 23 Aprilie 2025, 16:15

Programul Rabla din acest an va avea un buget record

Noutatea constă în majorarea valorii ecotichetului pentru maşinile electrice la aproximativ 7.500 de euro, faţă de 5.000, cât...

Programul Rabla din acest an va avea un buget record
Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024
Economie 23 Aprilie 2025, 14:46

Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024

La polul opus, au fost state membre care au înregistrat excedent guvernamental, precum Cipru, Danemarca, Grecia sau Bulgaria.

Eurostat: Malta și România, cel mai ridicat deficit guvernamental în ultimele trei luni din 2024
Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%
Economie 23 Aprilie 2025, 07:11

Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%

Anunțul vine după ce România a înregistrat un deficit record în UE.

Guvernul reafirmă ținta de deficit de 7%
România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE
Economie 22 Aprilie 2025, 16:18

România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE

România are cel mai mare deficit, finalizând anul 2024 cu un minus de 9,3%, în creștere față de anul anterior.

România a încheiat anul 2024 cu cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB din UE
FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an
Economie 22 Aprilie 2025, 16:11

FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,3% cât...

FMI a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Economie 22 Aprilie 2025, 14:52

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul continuă să beneficieze de condiţii preferenţiale, cu 30% mai mici decât nivelul pieţei în ceea ce priveşte taxele...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional