Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Legea dării în plată revine în plenul Senatului

Legea dării în plată, care vizează aproape o jumătate de milion de familii, urmează să intre din nou în plen la Senat.

Legea dării în plată revine în plenul Senatului
Foto: senat.ro.

Articol de Amalia Bojescu, 22 Februarie 2016, 07:54

Legea dării în plată, care vizează aproape o jumătate de milion de familii, urmează să intre din nou în plen la Senat.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis actul normativ pentru reexaminare, dar la dicuţiile din comisii parlamentarii nu au acceptat amendamentele băncilor, care doreau ca legea să aibă efecte doar pentru creditele imobiliare care vor fi luate de acum înainte.

Reprezentanţii instituţiilor financiare speră să aibă mai mult succes la dezbaterile din plen.

Senatorii din comisiile reunite juridică şi economică au avizat favorabil, cu amendamente, raportul pe marginea acestui proiect de lege.

Românii aflaţi în executare silită sau cărora banca le-a luat deja casa ar putea obţine ştergerea datoriilor rămase, prevede unul din amendamentele adoptate de senatori.

Legea se va aplica şi contractelor aflate în derulare fără plafonare. De legea dării în plată vor beneficia şi cetăţenii care au luat credite prin programul "Prima casă".

Viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, spunea că includerea acestui program în legea dării în plată nu se justifică în condiţiile în care există o rată de neperformanţă de 0,04%.

Iniţiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir, susţine că prin includerea programului "Prima casă" se evită discriminarea între cetăţenii care au luat credite în condiţii diferite, dar şi urmărirea debitorilor de către stat prin ANAF.

Reprezentanţii băncilor şi ai BNR îşi vor susţine din nou amendamentele la dezbaterile din plenul Senatului.

Potrivit datelor prezentate de Banca Centrală, aproape o jumătate de milion de familii ar putea fi vizate de legea dării în plată. Numărul creditelor cu ipotecă fiind de 474.000, din care 30.000 au restanţe.

Banca Centrală Europeană reduce ratele dobânzilor
Economie 18 Aprilie 2025, 10:33

Banca Centrală Europeană reduce ratele dobânzilor

Banca Europeană Centrală a decis să reducă cele trei rate cheie ale dobânzilor cu 25 de puncte de bază.

Banca Centrală Europeană reduce ratele dobânzilor
Cifra de afaceri, în scădere
Economie 17 Aprilie 2025, 13:38

Cifra de afaceri, în scădere

Unul dintre motive este că producția industrială este pe scădere.

Cifra de afaceri, în scădere
Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti
Economie 17 Aprilie 2025, 12:47

Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti

Ministerul Finanţelor a atras în această lună aproape 838 de milioane de lei şi 101 milioane de euro prin şase emisiuni de...

Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti
Ministerul Transporturilor: O să vedem din în ce mai multe vagoane și locomotive modernizate în sistemul feroviar românesc
Economie 17 Aprilie 2025, 09:26

Ministerul Transporturilor: O să vedem din în ce mai multe vagoane și locomotive modernizate în sistemul feroviar românesc

"Apel matinal" - Invitat: Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Ministerul Transporturilor: O să vedem din în ce mai multe vagoane și locomotive modernizate în sistemul feroviar românesc
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,89%
Economie 16 Aprilie 2025, 13:43

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,89%

Și IRCC este în scădere, ajungând la 5,55 procente.

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,89%
Zona montană Rânca este aproape pustie în perioada sărbătorilor de Paşte
Economie 16 Aprilie 2025, 13:20

Zona montană Rânca este aproape pustie în perioada sărbătorilor de Paşte

Incertitudinea economică şi politică afectează modul în care românii îşi planifică vacanţa de Paşte, arată un studiu publicat...

Zona montană Rânca este aproape pustie în perioada sărbătorilor de Paşte
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi
Economie 16 Aprilie 2025, 09:19

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi

Principalul indice al Bursei, BET, s-a apreciat cu 0,28%.

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi
Primul tren modernizat prin PNRR va circula de miercuri pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur
Economie 16 Aprilie 2025, 09:14

Primul tren modernizat prin PNRR va circula de miercuri pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur

CFR Călători a semnat, la finalul anului 2023, un contract de finanţare prin PNRR care prevede investiţii în materialul...

Primul tren modernizat prin PNRR va circula de miercuri pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur