Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Italia obligată să plătească dobânzi record

Executivul italian s-a împrumutat opt miliarde de euro de pe pieţele financiare la o dobândă pe şase luni de 6,5%. Franţa şi Germania atrag atenţia că o eventuală "prăbuşire a Italiei ar însemna sfârşitul euro".

Italia obligată să plătească dobânzi record
Italia s-a împrumutat la o dobândă pe şase luni de 6,5%. Foto: Arhivă Reuters.

Articol de Paul Poteraşi, 25 Noiembrie 2011, 17:06

Italia a atras vineri de pe piaţă financiară opt miliarde euro prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţă la şase luni, însă la cea mai mare dobândă din august 1997, de 6,5%, transmite Reuters şi AFP.

Dobânda la care s-a împrumutat vineri Italia este aproape dublă faţă de randamentul de 3,5% acceptat la finele lunii octombrie.

Oferta a fost suprasubscrisă de 1,47 ori, în timp ce la licitaţia anterioară, din octombrie, a atras o cerere cu 57% mai mare.

De asemenea, Italia a trebuit să plătească un randament mediu de 7,814% pentru obligaţiuni pe doi ani, în valoare de două miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat după introducerea euro în 1999.

Italia a programat pentru anul viitor plasamente de obligaţiuni de 440 miliarde euro, iar oficialii Trezoreriei susţin că dobânzile mari nu vor avea efecte de durată asupra datoriei de stat.

"Sumele par prohibitive, dar nu sunt, deşi situaţia a devenit ceva mai complicată pentru că investitorii se tem de volatilitate", a declarat săptămâna trecută Maria Cannata, director responsabil de datoria publică la Trezoreria Italiei.

Datorii mari, achitate în termen scurt

Banca Centrală Europeană cumpără obligaţiunile Italiei şi Spaniei de pe pieţe din august, încercând să împingă în jos dobânzile plătite de cele două ţări.

Noul guvernator al Băncii Centrale a Italiei, Ignazio Visco, a declarat că ţara are nevoie de reforme structurale pentru a genera creştere economică.

"Problemele financiare de azi reflectă politicile bugetare din ultimii ani.

"Nu ne putem amăgi să credem că doar măsurile macroeconomice rezolvă deficienţele. Numai prin rezolvarea slăbiciunii noastre structurale putem regenera economia italiană", a adăugat noul guvernator al Băncii Centrale a Italiei.

Italia are o datorie publică de 1.900 de miliarde de euro.

Următoarea scadenţă semnificativă a Italiei va avea loc pe 1 februarie, când guvernul trebuie să răscumpere obligaţiuni de 26 miliarde euro vândute acum zece ani.

De asemenea, BBC precizează că executivul de la Roma intenţionează să se împrumute de opt miliarde de euro prin obligaţiuni la o nouă licitaţie marţi.

Prăbuşirea Italiei, sinonimă cu "sfârşitul euro"

Premierul italian Mario Monti s-a alăturat în ultimele zile apelurilor lansate de cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy pentru o coordonare fiscală mai strânsă în zona euro.

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel l-au avertizat, joi, pe noul premier italian Mario Monti că "prăbuşirea economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul monedei euro", anunţă executivul italian, citat de AFP.

Cei trei lideri europeni au participat joi la un mini-summit desfăşurat în oraşul francez Strasbourg.

În cursul întrevederii de joi, Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel şi-au exprimat "încrederea" în Mario Monti şi "convingerea privind angajamentul Italiei în efortul comun destinat găsirii unor soluţii la grava criză financiară şi economică din zona euro".

La rândul său, Mario Monti a confimat obiectivul Italiei de a atinge echilibrul bugetar în 2013, dând asigurări că Roma va adopta rapid măsuri pentru relansarea creşterii economice.

Costurile asigurării datoriilor în Europa ating un nou record

Costurile de asigurare a datoriilor statelor europene împotriva riscului de neplată au urcat miercuri la un nivel record, iar euro s-a depreciat cu 1% faţă de dolar, după ce Germania nu a reuşit să vândă o mare parte dintr-o emisiune de obligaţiuni în valoare totală de 6 miliarde de euro.

Contractele futures pentru acţiunile de pe bursa americană au indicat o deschidere în scădere, în timp ce petrolul a coborât cu 1,9%.

Diferenţa de randament dintre obligaţiunile pe zece ani ale Belgiei şi titlurile germane, considerate de referinţă, a urcat la un nou record de la adoptarea euro. Randamentul pentru Spania a avansat cu 0,05 puncte procentuale, la 6,65 puncte.

Costurile de asigurare a datoriilor pentru Franţa, Belgia şi Spania au atins maxime record.

"Situaţia pe piaţa creditelor din Europa va continua să fie negativă pentru o perioadă destul de lungă, întrucât liderii politici de la vârful uniunii monetare încercă să ajungă la un acord asupra unor obiective diferite", a declarat Bart Oosterveld, director operaţional la agenţia de rating Moody's.

Randamentul obligaţiunilor pe zece ani ale Germaniei a urcat cu 0,04 puncte, la 1,96%.

România traversează o perioadă plină de provocări
Economie 31 Martie 2025, 13:08

România traversează o perioadă plină de provocări

Declarația îi aparține viceguvernatorului Băncii Naționale, Cosmin Marinescu.

România traversează o perioadă plină de provocări
În ultimii ani, tot mai mulţi români au decis să investească în aur
Economie 31 Martie 2025, 07:43

În ultimii ani, tot mai mulţi români au decis să investească în aur

Preţul aurului a atins un nou maxim istoric săptămâna trecută, ajungând la o cotaţie de 456,5 lei, în creştere cu aproape 3...

În ultimii ani, tot mai mulţi români au decis să investească în aur
Preţ record pentru un gram de aur
Economie 29 Martie 2025, 12:15

Preţ record pentru un gram de aur

Românii au tendința de a investi mai mult în aur decât în alte instrumente financiare.

Preţ record pentru un gram de aur
România, alături de Bulgaria şi Ungaria, a înregistrat anul trecut cele mai mici costuri pentru ora de muncă
Economie 28 Martie 2025, 18:36

România, alături de Bulgaria şi Ungaria, a înregistrat anul trecut cele mai mici costuri pentru ora de muncă

Țara noastră a înregistrat în 2024 cele mai mari creşteri ale plăţilor salariale şi non-salariale din întreaga Uniune...

România, alături de Bulgaria şi Ungaria, a înregistrat anul trecut cele mai mici costuri pentru ora de muncă
Extrase de carte funciară gratuite pentru proprietarii de terenuri şi imobile
Economie 28 Martie 2025, 18:11

Extrase de carte funciară gratuite pentru proprietarii de terenuri şi imobile

Proprietarii de terenuri şi imobile vor putea obţine, gratuit, extrasele de carte funciară, din 7 aprilie de la ghişeu şi din...

Extrase de carte funciară gratuite pentru proprietarii de terenuri şi imobile
Reglementări comunitare în scopul reducerii prețului energiei pentru populație
Economie 27 Martie 2025, 18:16

Reglementări comunitare în scopul reducerii prețului energiei pentru populație

Executivul european a deschis luna aceasta două proceduri de infringement la adresa țării noastre privind reducerea prețului...

Reglementări comunitare în scopul reducerii prețului energiei pentru populație
În județul Covasna continuă programul ajutorului de minimis pentru firmele locale
Economie 26 Martie 2025, 18:36

În județul Covasna continuă programul ajutorului de minimis pentru firmele locale

Prin acest ajutor, firmele pot recupera anual până la 33% din impozitul pe clădiri, iar, dacă îndeplinesc anumite condiții,...

În județul Covasna continuă programul ajutorului de minimis pentru firmele locale
Eficientizarea activităţii întreprinderilor publice
Economie 26 Martie 2025, 18:01

Eficientizarea activităţii întreprinderilor publice

Încă un proiect de lege asumat prin PNRR a fost adoptat miercuri de deputaţi.

Eficientizarea activităţii întreprinderilor publice