Indicii ROBOR, în urcare continuă
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat vineri la 7,36% pe an.
Articol de Florin Lepădatu, 22 Iulie 2022, 12:04
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat vineri la 7,36% pe an, de la 7,21% pe an, joi, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,54%, de la 7,38% anterior, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 7,68%, de la 7,51%, joi.