Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 4,76% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 4,76% pe an.
Articol de Florin Lepădatu, 26 Aprilie 2022, 12:23
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marţi la 4,76% pe an, de la 4,73% pe an, anterior, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României.
La începutul lui 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 4,92% pe an, de la 4,90% joi, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 5,01% pe an, de la 4,97% pe an anterior.