Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 7,45% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 7,45% pe an.
Articol de Florin Lepădatu, 09 Ianuarie 2023, 15:09
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, astăzi, la 7,45% pe an, de la 7,48% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României. Robor la 6 luni, indicele utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a stagnat la 7,72% pe an. Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) este de 5,71% pe an, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06 procente.