Indicele ROBOR la 3 luni a depășit pragul de 8% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut marţi la 8,03% pe an.
Articol de Florin Lepădatu, 11 Octombrie 2022, 12:06
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut marţi la 8,03% pe an, conform datelor publicate de Banca Naţională a României.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 8,17% pe an, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la nivelul de 8,30% pe an.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 4,06% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2022.