Ascultă Radio România Actualitaţi Live

FMI: România, creştere economică de 1,3 % în 2010

FMI a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a Europei Centrale şi de Est în 2010, la 2%.

FMI: România, creştere economică de 1,3 % în 2010

Articol de Sorin Solomon, 26 Ianuarie 2010, 17:33

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în creştere prognoza privind creşterea economică a Europei Centrale şi de Est în 2010, de la 1,8% la 2%.

Pentru România, FMI anticipează o creştere de 1,3% în 2010.

Instituţia financiară a redus estimarea pentru anul următor la 3,7%, de la 3,8%, potrivit unui raport publicat de FMI.

În 2009, economia Europei Centrale şi de Est s-a contractat cu 4,3%, procent ce depăşeşte avansul economic de 3,1% din 2008.

Fondul a crescut estimările privind economia mondială atât pentru 2010 de la 3,1% la 3,9%.

În 2011 creşterea economică previzionată a crescut de la 4,2% la 4,3% pentru anul următor, potrivit datelor revizuite ale Prognozei Economice Mondiale pentru 2010.

Recuperarea economiei mondiale a început mai puternic decât se anticipa, însă se derulează la viteze diferite, în funcţie de regiune.

Economiile avansate vor înregistra o creştere lentă, comparativ cu standardele din anii precedenţi, în timp ce în multe state cu economii emergente PIB va creşte, susţinut în mare parte de cererea internă.

Pentru Uniunea Europeană, FMI se aşteaptă la un avans al Produsului Intern Brut de 1% în 2010, cu 0,5 puncte procentuale mai mult decât estima în 2009.

În 2011, economia blocului comunitar ar putea înregistra o creştere de 1,9%, comparativ cu aşteptările anterioare de 1,8%.

Creşterea zonei euro a fost îmbunătăţită la 1% în 2010, de la 0,3%, şi la 1,6% pentru 2011, de la 1,3%.

Pentru Statele Unite, FMI estimează un avans al activităţii economice de 2,7%, peste prognoza anterioară de 1,5%.

Pentru 2011, instituţia a înrăutăţit prognoza, de la 2,8% la 2,4%.

FMI a operat o îmbunătăţire substanţială pentru 2010 şi în cazul Germaniei, la 1,5%, în timp ce pentru anul 2011 îmbunătăţirea a fost de 0,4 puncte procentuale, la 1,9%.

Franţa va avea o creştere a PIB de 1,4% în 2010, cu 0,5 puncte procentuale mai mult decât se aştepta Fondul în raportul precedent, însă pentru anul 2011 prognoza a fost redusă cu 0,1 puncte procentuale, la 1,7%.

Procesul de revenire al economiei mondiale este susţinut de măsurile extraordinare de sprijin implementate de guverne.

Pieţele financiare şi-au revenit mai rapid decât se anticipa, potrivit raportului, însă situaţia va rămâne mai dificilă decât înainte de criză.

Activităţile de creditare se vor menţine la un nivel redus, mai ales din cauza pericolului unor noi reevaluări în scădere a activelor din domeniu, mai ales cele asociate cu proprietăţi imobiliare.

Revenirea încrederii şi reducerea incertitudinilor ar putea susţine consolidarea percepţiei pieţelor financiare şi creşterea peste aşteptări a fluxurilor de capital, comerţului şi cererii.

Noile iniţiative din SUA privind reducerea şomajului ar putea ajuta, de asemenea, activitatea economiei americane şi a celei mondiale.

Un impact economic negativ ar putea avea încheierea prematură şi lipsită de coerenţă a programelor de sprijin derulate de autorităţi, în timp ce dificultăţile din sistemul financiar şi pieţele imobiliare, sau şomajul în creştere din statele cu economii avansate, ar putea tempera cheltuielile de consum.

Totodată, temerile privind înrăutăţirea situaţiei financiare a statelor ar putea tulbura pieţele financiare şi ar putea creşte costurile creditării pentru companii şi populaţie, în timp ce avansul preţurilor materiilor prime poate încetini recuperarea economiilor avansate.

Ajutorul FMI către Ucraina - "îngheţat"
Economie 11 Decembrie 2009, 12:42

Ajutorul FMI către Ucraina - "îngheţat"

FMI a decis să amâne acordarea unei noi tranşe pentru Ucraina.

Ajutorul FMI către Ucraina - "îngheţat"
Oficiul Comerțului: Tot mai multe firme își întrerup activitatea
Economie 23 Februarie 2025, 14:14

Oficiul Comerțului: Tot mai multe firme își întrerup activitatea

Cele mai multe companii aflate în această situație au fost în București - peste 2.200.

Oficiul Comerțului: Tot mai multe firme își întrerup activitatea
“Economia în 5 minute” cu Sorin Pâslaru
Economie 22 Februarie 2025, 17:29

“Economia în 5 minute” cu Sorin Pâslaru

Redactorul-șef al Ziarului Financiar face analiza săptămânală în Poiana lui Johann.

“Economia în 5 minute” cu Sorin Pâslaru
Ministrul Finanțelor, reacție la anunțul agenției Fitch
Economie 22 Februarie 2025, 13:16

Ministrul Finanțelor, reacție la anunțul agenției Fitch

Agenția de evaluare financiară internațională confirmă ratingul României pe termen lung la categoria BBB minus, cu...

Ministrul Finanțelor, reacție la anunțul agenției Fitch
Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor
Economie 22 Februarie 2025, 10:26

Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor

Agenţia de evaluare financiară internațională confirmă ratingul României pe termen lung la categoria BBB Minus, cu...

Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor
România va solicita modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență
Economie 21 Februarie 2025, 21:12

România va solicita modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri la Bruxelles cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

România va solicita modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență
Eurostat: Ponderea energiei regenerabile în UE, la peste 45% din consum
Economie 21 Februarie 2025, 19:10

Eurostat: Ponderea energiei regenerabile în UE, la peste 45% din consum

Eurostat precizează că este cea mai mare creștere înregistrată de la debutul colectării datelor statistice, în 2004.

Eurostat: Ponderea energiei regenerabile în UE, la peste 45% din consum
Termocentrala de la Paroșeni își va relua activitatea luni
Economie 21 Februarie 2025, 16:15

Termocentrala de la Paroșeni își va relua activitatea luni

Termocentrala de la Paroșeni poate produce 150 de megawați, însă nu ar avea suficient combustibil din cauza producției...

Termocentrala de la Paroșeni își va relua activitatea luni