Deficitul de cont curent, în creştere semnificativă
Deficitul de cont curent a crescut cu 73,44% comparativ cu cel din perioada similară din 2020.
Articol de Florin Lepădatu, 13 August 2021, 13:08
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 7,040 miliarde de euro, în primele şase luni din 2021, în creştere cu 73,44% comparativ cu cel din perioada similară din 2020, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României .
În structură, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,557 miliarde de euro, respectiv 1,110 miliarde de euro; balanţa veniturilor secundare şi cea a serviciilor au înregistrat excedente mai mici cu 276 milioane euro, respectiv cu 38 milioane euro.
În perioada ianuarie - iunie 2021, datoria externă totală a crescut cu 2,096 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 92,471 miliarde de euro la 30 iunie 2021 (72,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,4% faţă de 31 decembrie 2020. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2021 nivelul de 35,552 miliarde de euro (27,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,4% faţă de 31 decembrie 2020, notează Agerpres.