Conform datelor INS, economia României a crescut în primul trimestru al anului
La această creştere au contribuit în special comerţul, IT-ul, activităţile profesionale şi construcţiile.
Articol de Radiojurnal, 08 Iunie 2023, 12:15
Economia României a crescut cu 2,3 procente în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut - arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
La această creştere au contribuit în special comerţul, IT-ul, activităţile profesionale şi construcţiile.
În schimb, industria a avut o contribuţie negativă la majorarea Produsului Intern Brut.
Potrivit estimărilor, creşterea economică va continua, deşi într-un ritm mai lent decât în 2022, din cauza inflaţiei persistente, a condiţiilor de finanţare stricte şi a creşterii mai slabe a partenerilor comerciali ai României.