China ripostează cu alte măsuri în cazul taxelor impuse de SUA
Ministerul de Finanţe din Beijing a anunţat tarife de 15% pentru unele importuri agricole din SUA, inclusiv pui, grâu, porumb şi bumbac.

Articol de Florin Lepădatu, 04 Martie 2025, 08:04
Ministerul de Finanţe din Beijing a anunţat tarife de 15% pentru unele importuri agricole din SUA, inclusiv pui, grâu, porumb şi bumbac. De asemenea, a impus taxe de 10% la alte produse, cum ar fi soia, carnea de porc, carnea de vită, fructele, legumele şi produsele lactate.
Acestea vor fi introduse pe 10 martie. Ministerul Comerţului din China a adăugat, de asemenea, 10 firme americane pe aşa-numita "listă de entităţi nesigure" şi alte 15 entităţi americane pe o listă de control al exporturilor, transmite BBC preluat de RADOR RADIO ROMÂNIA.