Ascultă Radio România Actualitaţi Live

BNR a revizuit, în urcare, prognoza de inflaţie pentru 2010

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că banca centrală a revizuit prognoza de inflaţie pentru 2010, de la 7,8%, la 8,2%, dar şi pe cea pentru anul viitor, de la 3,1%, la 3,4%.

BNR a revizuit, în urcare, prognoza de inflaţie pentru 2010
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Foto: Agerpres.

Articol de Iulian Olescu, 04 Noiembrie 2010, 20:37

Inflaţia va fi mai mare decât estimările de până acum, a anunţat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Astfel, banca centrală a revizuit, în urcare, prognoza de inflaţie pentru 2010, de la 7,8%, la 8,2%, dar şi pe cea pentru anul viitor, de la 3,1%, la 3,4%.

Una dintre cauze, a explicat Mugur Isărescu, este recenta majorare a TVA, efectele acestei decizii apărând în timp.

În acest fel, nici în 2010 nu va fi respectată ţinta de inflaţie, fiind al treilea an în care se întâmplă acest lucru.

Rata inflaţiei este unul dintre criteriile stabilite în acordul de finanţare externă, semnat de România, a cărui valoare totală este de 20 de miliarde de euro.

În acelaşi timp, păstrarea inflaţiei la o valoare relativ scăzută este o obligaţie asumată de autorităţile de la Bucureşti pentru aderarea la zona euro.

Reprezentantul Băncii Centrale a precizat, referindu-se la factorii ce determină inflaţia, că nu înţelege logica mişcării preţurilor combustibililor de pe plan intern, acestea având o evoluţie divergentă faţă de principalii factori, ce ar trebui să le influenţeze.

"Au crescut preţurile, bineînţeles, temporar, şi atunci când leul s-a întărit semnificativ faţă de dolar, iar preţul ţiţeiului nu justifica o asemenea evoluţie", a declarat Mugur Isărescu.

"BNR va avea o intervenţie publică în privinţa Ordonanţei 50"

Reprezentantul băncii centrale a precizat că BNR va avea o intervenţie publică în privinţa Ordonanţei 50 privind creditele pentru populaţie, deoarece actuala formă a actului normativ excede directiva europeană, pe baza căreia a fost creat şi introduce atribuţii pentru alte instituţii, în afara Băncii Centrale, în privinţa deciziilor privind funcţionarea instituţiilor de credit.

Despre fenomenul de creditare, guvernatorul a precizat că acesta se stabilizează încet-încet, dar a atras atenţia că pe partea de împrumuturi pentru populaţie nu prea mai este loc de creştere.

"Pentru populaţie, eu nu cred că există câmp viabil de creştere a volumului creditării, pentru că populaţia, care este acceptabilă la credite de consum, s-a cam împrumutat.

"În consecinţă, băncile să nu-şi facă iluzii că vor găsi debuşee importante sau, în orice caz, comparabile cu ce-a fost în periaoda 2006-2008, la nivelul creditului de consum şi al creditului ipotecar", a declarat Mugur Isărescu.

Guvernatorul şi specialiştii BNR nu iau în calcul varianta continuării recesiunii şi în 2011.

"Noi nu am introdus, nici în scenariul nostru şi nici în mesajul public, o asemenea variantă. Credem că, la anul, economia va trece pe pozitiv şi aici am căzut de acord şi cu misiunea Fondului şi cu cea a UE şi a Băncii Mondiale, iar în ceea ce priveşte prognoza noastră este foarte apropiată de a lor", a spus guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu s-a referit şi la aderarea la euro, menţionând că obiectivul 2015 pentru acest proces va fi menţionat încă cel puţin câteva luni, până se va putea vedea dacă măsurile de consolidare fiscală sunt acceptate de populaţie, în caz contrar fiind necesar să se modifice acest termen.

Preţurile pot scădea "doar dacă avem un sistem bancar solid"
Economie 06 Octombrie 2010, 13:28

Preţurile pot scădea "doar dacă avem un sistem bancar solid"

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că preţurile practicate pe piaţă nu pot scădea atât timp...

Preţurile pot scădea "doar dacă avem un sistem bancar solid"
Banca Centrală Europeană reduce ratele dobânzilor
Economie 18 Aprilie 2025, 10:33

Banca Centrală Europeană reduce ratele dobânzilor

Banca Europeană Centrală a decis să reducă cele trei rate cheie ale dobânzilor cu 25 de puncte de bază.

Banca Centrală Europeană reduce ratele dobânzilor
Cifra de afaceri, în scădere
Economie 17 Aprilie 2025, 13:38

Cifra de afaceri, în scădere

Unul dintre motive este că producția industrială este pe scădere.

Cifra de afaceri, în scădere
Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti
Economie 17 Aprilie 2025, 12:47

Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti

Ministerul Finanţelor a atras în această lună aproape 838 de milioane de lei şi 101 milioane de euro prin şase emisiuni de...

Titlurile de stat pentru populaţie Fidelis, emise în aprilie, sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti
Ministerul Transporturilor: O să vedem din în ce mai multe vagoane și locomotive modernizate în sistemul feroviar românesc
Economie 17 Aprilie 2025, 09:26

Ministerul Transporturilor: O să vedem din în ce mai multe vagoane și locomotive modernizate în sistemul feroviar românesc

"Apel matinal" - Invitat: Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Ministerul Transporturilor: O să vedem din în ce mai multe vagoane și locomotive modernizate în sistemul feroviar românesc
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,89%
Economie 16 Aprilie 2025, 13:43

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,89%

Și IRCC este în scădere, ajungând la 5,55 procente.

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 5,89%
Zona montană Rânca este aproape pustie în perioada sărbătorilor de Paşte
Economie 16 Aprilie 2025, 13:20

Zona montană Rânca este aproape pustie în perioada sărbătorilor de Paşte

Incertitudinea economică şi politică afectează modul în care românii îşi planifică vacanţa de Paşte, arată un studiu publicat...

Zona montană Rânca este aproape pustie în perioada sărbătorilor de Paşte
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi
Economie 16 Aprilie 2025, 09:19

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi

Principalul indice al Bursei, BET, s-a apreciat cu 0,28%.

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi