ANAF recuperează
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a mai recuperat, marţi, creanţe bugetare de 5,834 milioane lei, prin vânzarea la licitaţie a altor patru imobile sechestrate.
Articol de Florin Lepădatu, 23 August 2017, 07:49
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a mai recuperat, marţi, creanţe bugetare de 5,834 milioane lei, prin vânzarea la licitaţie a altor patru imobile sechestrate, informează ANAF.
Cele patru imobile sunt spaţii comerciale cu o suprafaţă totală de peste 468 mp, situate în Bucureşti, în Şoseaua Pantelimon, Şoseaua Colentina şi Şoseaua Mihai Bravu.
La licitaţie au participat 32 de ofertanţi, iar imobilele au fost adjudecate la o valoare dublă faţă de preţul de 2,875 milioane de lei stabilit de evaluatori.
"ANAF va continua modalităţile prevăzute de lege şi va demara procedurile de valorificare a tuturor bunurilor sechestrate sau confiscate, potrivit legii, prin publicarea anunţurilor de licitaţie în vederea participării potenţialilor ofertanţi pentru adjudecarea bunurilor şi totodată finalizarea procedurilor de valorificare", se mai spune în comunicat.