Ascultă Radio România Actualitaţi Live

“Zilele Shakespeare”

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Casa Artelor “Dinu Lipatti” şi în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii, vă invită la “Zilele Shakespeare”.

“Zilele Shakespeare”

Articol de Florin Lepădatu, 20 Aprilie 2018, 11:05

Luni, 23 aprilie, se împlinesc 454 de ani de la naşterea dramaturgului şi poetului William Shakespeare, prilej cu care Primăria Municipiului Bucureşti, prin Casa Artelor “Dinu Lipatti” şi în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii, vă invită la “Zilele Shakespeare”, între 20 şi 22 aprilie.

Timp de trei zile, începând cu orele 19.00, vor avea loc trei conferinţe pe tema operelor shakespeariene, susţinute de profesorul George Volceanov, directorul departamentului filologic al Facultăţii de Litere din Universitatea Spiru Haret şi scriitorii Lucia Verona şi Horia Gârbea, preşedintele Filialei Bucureşti-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România.

Cei trei conferenţiari vor prezenta, de asemenea, proiectul „Un Shakespeare pentru mileniul III”.

Este vorba despre traducerea în limba română, în 16 volume, a operelor complete semnate W. Shakespeare, proiect ce va fi finalizat anul acesta, anul Centenarului Marii Uniri.

Vineri, vor recrea atmosfera elisabetană solista Mădălina Petre şi chitaristul Radu Vâlcu, prin recitalul de sonete şi muzică “Din dragoste pentru Shakespeare” - al cărui program cuprinde lucrări compuse de John Dowland, Sir Arthur Somerwell, Thomas Morley.

Sâmbătă soprana Marta Sandu, tenorul Andrei Lazăr, pianista Mădălina Florescu, violonistul Cristian Balaş şi actorul Cristian Iacob vor susţine recitalul extraordinar “Shakespeare şi Muzica”, ce va cuprinde arii din operele “Romeo şi Julieta” de Sergei Prokofiev, “Macbeth”, “Otello” şi „Falstaff” de Giuseppe Verdi, precum şi unele dintre cele mai iubite sonete shakespeariene.

Duminică, 22 aprilie, în avanpremiera Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova, actorul şi regizorul Emil Boroghină, directorul fondator al festivalului, va susţine recitalul extraordinar “Recitindu-l pe Shakespeare… Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori”.

Conceptul evenimentului aparţine regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.

Etichete : shakespeare
Actorul Victor Rebengiuc a primit premiul GDS
Cultură 01 Aprilie 2025, 22:16

Actorul Victor Rebengiuc a primit premiul GDS

În cei 30 de ani de când GDS a instituit acest premiu este pentru prima dată când distincţia este acordată unui artist.

Actorul Victor Rebengiuc a primit premiul GDS
Gala Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe 16 aprilie
Cultură 01 Aprilie 2025, 07:51

Gala Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe 16 aprilie

Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro și la Casa de bilete a Sălii Radio.

Gala Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe 16 aprilie
Premieră absolută la Opera Națională din București
Cultură 30 Martie 2025, 09:20

Premieră absolută la Opera Națională din București

Opera se concentrează pe procesul principalului responsabil pentru organizarea și implementarea Holocaustului.

Premieră absolută la Opera Națională din București
Manifestări la Chișinău dedicate Unirii Basarabiei cu România
Cultură 28 Martie 2025, 18:45

Manifestări la Chișinău dedicate Unirii Basarabiei cu România

Manifestările dedicate Unirii Basarabiei cu România şi împlinirea a 150 de ani de la naşterea Reginei Maria au continuat...

Manifestări la Chișinău dedicate Unirii Basarabiei cu România
Musicalul „Charlie și fabrica de ciocolată” și opera comică „Gianni Schicchi”, premierele stagiunii viitoare la Opera Comică pentru Copii
Cultură 27 Martie 2025, 10:56

Musicalul „Charlie și fabrica de ciocolată” și opera comică „Gianni Schicchi”, premierele stagiunii viitoare la Opera Comică pentru Copii

Opera Comica pentru Copii anunță Stagiunea 2025 – 2026, de Ziua Mondială a Teatrului.

Musicalul „Charlie și fabrica de ciocolată” și opera comică „Gianni Schicchi”, premierele stagiunii viitoare la Opera Comică pentru Copii
Concert la Sala Radio cu violoncelistul Răzvan Suma
Cultură 26 Martie 2025, 18:28

Concert la Sala Radio cu violoncelistul Răzvan Suma

Răzvan Suma va interpreta un opus pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici.

Concert la Sala Radio cu violoncelistul Răzvan Suma
Concert la Sala Radio al violoncelistului Răzvan Suma, solistul Orchestrei de Cameră Radio
Cultură 26 Martie 2025, 13:30

Concert la Sala Radio al violoncelistului Răzvan Suma, solistul Orchestrei de Cameră Radio

Concertul începe la ora 19:00 și va fi transmis în direct de Radio România Cultural și Radio România Muzical.

Concert la Sala Radio al violoncelistului Răzvan Suma, solistul Orchestrei de Cameră Radio
28 ani de la prima zi de emisie Radio România Muzical
Cultură 24 Martie 2025, 18:26

28 ani de la prima zi de emisie Radio România Muzical

Luni se împlinesc 28 ani de la prima zi de emisie Radio România Muzical, singurul post de radio dedicat muzicii culte.

28 ani de la prima zi de emisie Radio România Muzical