Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Un secol de la naşterea lui Emil Cioran

Academia Română marchează un secol de la naşterea filozofului şi scriitorului Emil Cioran. Înaintea ceremoniei românul care a achiziţionat manuscrisele scriitorului va anunţa cui le va dona.

12 Aprilie 2011, 10:53

Academia Română organizează o sesiune festivă dedicată împlinirii unui secol de la naşterea filozofului şi scriitorului Emil Cioran.

La eveniment va fi prezent şi George Brăiloiu, românul care a achiziţionat săptămâna trecută manuscrisele lui Emil Cioran, în cadrul licitaţiei de la Paris.

Înaintea sesiunii festive de marţi, George Brăiloiu va anunţa cui donează lotul de manuscrise cumpărat cu peste 400.000 de euro.

Este vorba de documente aparţinând aşa-zisei arhive din perioada pe care Emil Cioran a petrecut-o în România.

George Brăiloiu a precizat pentru Radio România că cel mai probabil va dona manuscrisele Bibliotecii Centrale Universitare, însă aceasta numai după ce avocaţii săi şi reprezentanţii BCU vor avea o întâlnire.

Omul de afaceri stabilit în Statele Unite a explicat şi criteriile după care va alege instituţia din România căreia îi va încredinţa scrierile lui Emil Cioran:

"Nu le-am luat ca active, le-am luat pentru a le dona statului român. De altfel, conducerea Bibliotecii Central-Universitare m-a sunat să mă felicite şi împreună cu dânşii o să avem o întâlnire ca să discutăm detalii tehnice. Am să stau de vorbă cu oameni care ştiu istoria acestui fond, care or să-mi sugereze, şi asta este un aspect. Celălalt va trebui să fie într-o instituţie serioasă, să zis aşa mare, probabil în România", a explicat acesta.

Marţi, George Brăiloiu va susţine o conferinţă de presă.

După prânz, în Aula Academiei este programată sesiunea festivă dedicată centenarului naşterii lui Emil Cioran.

La Biblioteca Academiei Române va fi vernisată şi o expoziţie dedicată lui Emil Cioran.

Centenarul naşterii filozofului a fost marcat şi pe 8 aprilie, data sa de naştere, la Sibiu, la Biblioteca judeţeană "Astra", şi la Răşinari, locul natal.

George Brăiloi va primi o înaltă distincţie din partea Academiei Române, indiferent de instituţia căreia îi va încredinţa scrierile, a precizat academicianul Eugen Simion.


Ministerul culturii "nu are bani pentru manuscrisele lui Cioran"
Cultură 06 Aprilie 2011, 18:31

Ministerul culturii "nu are bani pentru manuscrisele lui Cioran"

La Paris sunt scoase la licitaţie mai multe manuscrise şi documente care au aparţinut scriitorului Emil Cioran. Ministerul nu...

Ministerul culturii "nu are bani pentru manuscrisele lui Cioran"
Academicianul Mircea Martin a susţinut joi discursul de recepţie în Academia Română
Cultură 24 Aprilie 2025, 16:20

Academicianul Mircea Martin a susţinut joi discursul de recepţie în Academia Română

Criticul literar a vorbit despre importanţa nuanţei în gândire, în exprimare şi în interpretarea realităţii.

Academicianul Mircea Martin a susţinut joi discursul de recepţie în Academia Română
Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român
Cultură 23 Aprilie 2025, 18:30

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român

Joi şi vineri au loc la Ateneul Român din capitală concertele pianistului Viniciu Moroianu alături de soprana Georgeta Stoleriu.

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român
Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Cultură 23 Aprilie 2025, 16:17

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an

Decizia a fost luată după ce reprezentanţii organizatorilor şi autorităţile locale nu au reuşit să identifice pentru această...

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Cultură 23 Aprilie 2025, 13:52

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Prețul biletelor a rămas același din 2021 până astăzi, între 30 de lei și 150 de lei.

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Noi apariții la editura Polirom
Cultură 23 Aprilie 2025, 12:34

Noi apariții la editura Polirom

Cărți semnate de Barry Lopez, Selma van de Perre, Fareed Zakaria, Valentina Glajar

Noi apariții la editura Polirom
Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Cultură 22 Aprilie 2025, 16:30

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș

O ceremonie în memoria Papei Francisc va avea loc sâmbătă și la Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Iosif" din București.

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:38

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini

Vestea morţii Papei Francisc i-a luat prin surprindere pe pelerinii adunați la Basilica Maria Radna din judeţul Arad.

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini