Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Simfonia Leningrad de Şostakovici la închiderea stagiunii

Comunicat Radio România: Vineri, de la ora 19.00, la Sala Radio, veţi avea plăcerea de a asculta, în interpretarea ONR, Simfonia a VII-a în do major - Leningrad.

Simfonia Leningrad de Şostakovici la închiderea stagiunii
Dirijorul Tiberiu Soare. Foto: Virgil Oprina

Articol de Radio România, 16 Iunie 2014, 22:32

Vineri, 20 iunie (ora 19:00), la Sala Radio, veţi avea plăcerea de a asculta, în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio, una dintre lucrările care au născut cele mai multe dezbateri ideologice: Simfonia a VII-a în do major – Leningrad, creaţia compozitorului rus Dmitri Şostakovici.

După o stagiune în care a dirijat numeroase concerte ale Orchestrei Naţionale Radio şi a fost aplaudat şi pe alte scene importante - Filarmonica din München sau Opera Regală de la Palatul Versailles, alături de soprana Angela Gheorghiu, Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio, închide această bogată stagiune. De la deschiderea cu Peer Gynt (Grieg), cu participarea actorului Victor Rebengiuc, în octombrie, stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio a însemnat o suită de evenimente „unul şi unul”: Săptămâna Radio România 85, gala de Crăciun, Cele trei dive, Festivalul Internaţional de Percuţie, Concertul Regal, recitalurile din turneele naţionale Pianul călător, Duelul viorilor, Flautul de aur, Vă place Brahms? etc.

În 1941, la definitivarea lucrării, simfonia a fost dedicată de creatorul său oraşului Leningrad, astăzi Sankt Petersburg, devenind extrem de populară atât în fosta Uniune Sovietică, dar şi în Europa de Vest ca un simbol al rezistenţei împotriva nazismului. Partitura este închinată victimelor din fosta URSS din al Doilea Război Mondial şi mai ales celor care au pierit în asediul de 900 de zile al oraşului Leningrad.

Premiera absolută a avut loc în 1942, în oraşul rusesc Kuibyshev, în interpretarea Orchestrei Teatrului Balşoi. În acelaşi an a fost cântată la Londra de London Philharmonic Orchestra şi la New York, sub bagheta celebrului dirijor Arturo Toscanini, la pupitrul NBC Symphony Orchestra, într-un studio care a emis concertul prin radio, la nivel naţional în SUA.

Ceea ce este însă cu adevărat emoţionant este faptul că în plin asediu, pe 9 august 1942, lucrarea s-a cântat prima oară la Leningrad, într-un context istoric cu totul dramatic.

Chiar în ziua pe care Hitler o alesese pentru a celebra căderea Leningradului printr-un banchet la Hotel Astoria, comandantul sovietic a ordonat un bombardament al trupelor de artilerie germană în avans pentru a asigura liniştea în timpul concertului, difuzat apoi prin megafoane în întregul oraş...

Lucrarea a fost interpretată, sub bagheta dirijorului Karl Eliasberg, de muzicienii rămaşi în viaţă din Orchestra Radio din Leningrad, care se luptau cu foametea şi bolile, câţiva dintre ei pierzându-şi viaţa în timpul repetiţiilor.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Manifestări la Chișinău dedicate Unirii Basarabiei cu România
Cultură 28 Martie 2025, 18:45

Manifestări la Chișinău dedicate Unirii Basarabiei cu România

Manifestările dedicate Unirii Basarabiei cu România şi împlinirea a 150 de ani de la naşterea Reginei Maria au continuat...

Manifestări la Chișinău dedicate Unirii Basarabiei cu România
Musicalul „Charlie și fabrica de ciocolată” și opera comică „Gianni Schicchi”, premierele stagiunii viitoare la Opera Comică pentru Copii
Cultură 27 Martie 2025, 10:56

Musicalul „Charlie și fabrica de ciocolată” și opera comică „Gianni Schicchi”, premierele stagiunii viitoare la Opera Comică pentru Copii

Opera Comica pentru Copii anunță Stagiunea 2025 – 2026, de Ziua Mondială a Teatrului.

Musicalul „Charlie și fabrica de ciocolată” și opera comică „Gianni Schicchi”, premierele stagiunii viitoare la Opera Comică pentru Copii
Concert la Sala Radio cu violoncelistul Răzvan Suma
Cultură 26 Martie 2025, 18:28

Concert la Sala Radio cu violoncelistul Răzvan Suma

Răzvan Suma va interpreta un opus pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici.

Concert la Sala Radio cu violoncelistul Răzvan Suma
Concert la Sala Radio al violoncelistului Răzvan Suma, solistul Orchestrei de Cameră Radio
Cultură 26 Martie 2025, 13:30

Concert la Sala Radio al violoncelistului Răzvan Suma, solistul Orchestrei de Cameră Radio

Concertul începe la ora 19:00 și va fi transmis în direct de Radio România Cultural și Radio România Muzical.

Concert la Sala Radio al violoncelistului Răzvan Suma, solistul Orchestrei de Cameră Radio
28 ani de la prima zi de emisie Radio România Muzical
Cultură 24 Martie 2025, 18:26

28 ani de la prima zi de emisie Radio România Muzical

Luni se împlinesc 28 ani de la prima zi de emisie Radio România Muzical, singurul post de radio dedicat muzicii culte.

28 ani de la prima zi de emisie Radio România Muzical
Radio România Muzical împlineşte 28 de ani de la prima emisie
Cultură 24 Martie 2025, 10:48

Radio România Muzical împlineşte 28 de ani de la prima emisie

Cu această ocazie, Radio România Muzical organizează la Catedrala "Sfântul Iosif" din București un recital cu suite de Johann...

Radio România Muzical împlineşte 28 de ani de la prima emisie
Târgul de Carte Gaudeamus de la Craiova a ajuns în ultima zi
Cultură 23 Martie 2025, 13:38

Târgul de Carte Gaudeamus de la Craiova a ajuns în ultima zi

Cititorii au avut de ales dintr-o ofertă editorială de peste 10.000 de titluri.

Târgul de Carte Gaudeamus de la Craiova a ajuns în ultima zi
Continuă Târgul de Carte Gaudeamus Radio România la Craiova
Cultură 22 Martie 2025, 13:47

Continuă Târgul de Carte Gaudeamus Radio România la Craiova

Încă de la începutul zilei, vizitatorii au venit în număr mare, dornici să participe la evenimentele programate de...

Continuă Târgul de Carte Gaudeamus Radio România la Craiova