Naționala de Rugby a României, la concertul Big Band-ului Radio
Joi 25 ianuarie, concertul The Magic of Swing al Big Band-ului Radio, dirijat de Simona Strungaru, îi va avea în public pe componenții echipei naționale de rugby a României.
Articol de Radio România, 23 Ianuarie 2024, 17:24
Joi 25 ianuarie, concertul The Magic of Swing al Big Band-ului Radio, dirijat de Simona Strungaru, îi va avea în public pe componenții echipei naționale de rugby a României. Peste câteva zile, „Stejarii” se vor alinia la startul Rugby Europe Championship, în Grupa B, alături de Portugalia, Belgia şi Polonia. ''Stejarii'' vor debuta în deplasare, pe 3 februarie, cu Polonia.
„The Magic of Swing este un eveniment deosebit, în care celebrăm un stil emblematic pentru muzica de Big Band - swingul. Cu acest concert-spectacol, în care muzica va fi însoțită și de dans în stilul specific Lindy Hop, prin colaborarea cu trupa de dans Jazz Roots Bucharest, ne propunem să încălzim sufletele tuturor celor ce se vor afla în sală sau ne vor asculta pe frecvențele Radio România. Vom interpreta unele dintre cele mai renumite piese ale erei swing-ului - Sing Sing Sing, Big Apple Contest, Flying Home, Sipsy Doodle sau Cute”, declară despre eveniment dirijoarea Big Band-ului Radio, Simona Strungaru.(ph)