Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mircea Diaconu a demisionat de la conducerea teatrului Nottara

La 27 ianuarie 2011 ANI a constatat starea de incompatibilitate în care s-ar afla Mircea Diaconu, prin faptul că exercită simultan demnitatea de senator şi funcţia de director-manager al teatrului.

Mircea Diaconu a demisionat de la conducerea teatrului Nottara
Senatorul Mircea Diaconu. Foto: Agerpres Arhivă.

Articol de Răzvan Stancu, 06 Decembrie 2011, 10:49

Senatorul PNL Mircea Diaconu i-a cerut primarului general al capitalei Sorin Oprescu să îi aprobe încetarea delegaţiei de manager al Teatrului Nottara din Bucureşti.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui Biroului Permanent al Senatului, Mircea Diaconu susţine că a cerut încetarea delegaţiei de manager al Teatrului Nottara începând cu data de 24 noiembrie.

Biroul Permanent al Senatului urmează să ia act de această solicitare marţi.

Senatorul liberal Mircea Diaconu, director al Teatrului "C. I. Nottara", este acuzat de ANI că şi-ar fi angajat nelegal soţia, Maria Diana Diaconu, în funcţia de regizor artistic deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului de regizor artistic, adică minimum un an experienţă în domeniul regiei.

Agenţia Naţională de Integritate mai susţine că la concursul organizat la data de 13 august 2007 Mircea Diaconu ar fi exercitat calitatea de preşedinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-ar fi acordat soţiei sale calificativul maxim.

În data de 27 ianuarie 2011, inspectorii de integritate au constatat starea de incompatibilitate în care s-ar afla Mircea Diaconu, întrucât, începând cu data de 19.12.2008, exercită simultan demnitatea de senator şi funcţia de director-manager al Teatrului "C. I. Nottara".

Plângerea formulată de Mircea Diaconu împotriva Raportului de evaluare a stării de incompatibilitate emis de ANI a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Bucureşti la datat de 16 septembrie 2011.

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român
Cultură 23 Aprilie 2025, 18:30

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român

Joi şi vineri au loc la Ateneul Român din capitală concertele pianistului Viniciu Moroianu alături de soprana Georgeta Stoleriu.

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român
Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Cultură 23 Aprilie 2025, 16:17

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an

Decizia a fost luată după ce reprezentanţii organizatorilor şi autorităţile locale nu au reuşit să identifice pentru această...

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Cultură 23 Aprilie 2025, 13:52

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Prețul biletelor a rămas același din 2021 până astăzi, între 30 de lei și 150 de lei.

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Noi apariții la editura Polirom
Cultură 23 Aprilie 2025, 12:34

Noi apariții la editura Polirom

Cărți semnate de Barry Lopez, Selma van de Perre, Fareed Zakaria, Valentina Glajar

Noi apariții la editura Polirom
Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Cultură 22 Aprilie 2025, 16:30

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș

O ceremonie în memoria Papei Francisc va avea loc sâmbătă și la Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Iosif" din București.

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:38

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini

Vestea morţii Papei Francisc i-a luat prin surprindere pe pelerinii adunați la Basilica Maria Radna din judeţul Arad.

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:29

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, Carlo Acutis, a fost suspendată din cauza decesului Papei Francisc - a...

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Ce prevăd canoanele după decesul papei
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:52

Ce prevăd canoanele după decesul papei

Procedura pe care Vaticanul o declanșează în urma decesului unui papă privește, pe de o parte, pregătirile funeraliilor...

Ce prevăd canoanele după decesul papei