La Sibiu se încheie joi „Bursa de spectacole”, structură asociată Festivalul Internațional de Teatru
La Sibiu se încheie joi „Bursa de spectacole”, structură asociată Festivalul Internațional de Teatru.
Articol de Florin Lepădatu, 29 Iunie 2023, 18:55
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI - La Sibiu se încheie joi „Bursa de spectacole”, structură asociată Festivalul Internațional de Teatru. Timp de patru zile, cea de-a 26-a ediție a Bursei a adunat aproape 80 de reprezentanți ai unor organizații culturale venite din peste 30 de țări. S-au întâlnit pentru a stabili conexiuni și a realiza proiecte de anvergură împreună, iar evenimentul s-a desfășurat în format fizic, hibrid și online. Decanul „Actors Studio” din New York, Cosmin Chivu, a condus lucrările acestei ediții.
Cosmin Chivu: ”Cred că Sibiu Market anul acesta marchează un moment important. Cred că cea de-a 26-a ediție a crescut foarte tare, s-a maturizat și, în sfârșit, devine un potențial ca și România, așa cum fac alte țări civilizate, să poată stârni interesul și să faciliteze proiecte importante și să trecem de la discuții la fapte. Mulțumesc Radio România Actualități și aș vrea să precizez că sprijinul Ministerului Culturii și al tuturor celor care an de an au crezut și cred în continuare în acest festival dă roade importante și, în primul rând, pune în față viitorul.”