La Bucureşti continuă Festivalul Naţional de Teatru
La ediţia din acest an, regizorul german Armin Petras a adus la Bucureşti piesa Rug, cu două reprezentaţii în versiunea în limba română, montată la Sibiu.
Articol de Radiojurnal, 25 Octombrie 2017, 13:41
La Bucureşti, Festivalul Naţional de Teatru continuă în a 6-a zi cu 8 reprezentanţii, 8 lansări de carte despre actori sau teatru şi numeroase expoziţii.
La ediţia din acest an, regizorul german Armin Petras a adus la Bucureşti piesa Rug, cu două reprezentaţii în versiunea în limba română, montată la Sibiu.
Colega noastră Mihaela Helmis a stat de vorbă cu el.
Armin Petras: "Am mai lucrat la Sibiu, ca şi cu actori din alte ţări. Citind textul lui Dragoman, mi-am dorit să îl pun pe mai multe scene pentru că noi avem aceleaşi probleme şi în Ungaria şi în România, avem acum problema refugiaţilor, în special în Germania. Problemele anilor '89, '90 erau foarte importante şi le înţelegeam la vârsta mea de atunci, iar acum am dorit să spun ceva despre felul în care au evoluat lucrurile în Europa, despre şansa de a trăi împreună într-o lume liberă."