Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este o sărbătoare care vorbeşte despre logica dăruirii. Doi oameni răspund lui Dumnezeu după ce au primit un dar mare: o pruncă.

Ioachim şi Ana, bătrâni şi singuri au năsut pe Maria, după ce-şi luaseră gândul de la propriile puteri, însă, îşi puseseră nădejdea în puterea lui Dumnezeu.

Darul venit în urma rugăciunilor îl transformă, la rândul lor, în dar pentru Dăruitor. Ioachim şi Ana îşi dăruiesc fiica lui Dumnezeu. O aduc la templu din Ierusalim pe Maria când abia împlinise trei ani.

Fecioara Maria a trăit la templu timp de 12 ani, împreună cu alte tinere într-o dedicare totală faţă de Dumnezeu, asemănătoare cu cea a călugăriţelor de astăzi.

Aducerea ei în locul cel mai sfânt al evreilor a fost începutul pregătirii Sfintei Maria pentru planul divin care avea să se împlinească prin ea, adică naşterea lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

A dărui e atitudinea firească a omului recunoscător. A se dărui, însă, este gestul omului superior şi puternic. El ştie că pentru lucrurile măreţe trebuie să se dedice total, pentru ca această dedicare să fie punct de sprijin pentru un ajutor ce vine de dincolo de el.

Dăruirea totală a Mariei devine pentru Dumnezeu mijlocul prin care El va face cel mai mare dar omenirii. Va fi sărbătorit la 25 decembrie: Naşterea ca om a Fiului divin.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, dincolo de conţinutul teologic, transmite un mesaj valabil şi pentru lumea profană: lucrurile mari nu se pot face fără dăruire de sine, iar măsura oamenilor mari este capacitatea lor de sacrificiu.