Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Deschiderea Târgului de Carte Gaudeamus Radio România (VIDEO + TEXT)

A 29-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România s-a deschis la complexul Romexpo din Capitală.

Deschiderea Târgului de Carte Gaudeamus Radio România (VIDEO + TEXT)

Articol de Radio România Actualităţi, 07 Decembrie 2022, 11:47

Răzvan Ioan Dincă, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune: Bună ziua. Sunt onorat să pot, după trei ani de zile, să anunț redeschiderea Târgului Gaudeamus, să anunț că, după trei ani de zile în care restricțiile nu ne-au permis să desfășurăm acest eveniment într-o formulă în direct cu publicul cititor, cu editurile, cu scriitorii, totuși, iată că speranța a început să apară din nou și faptul că acum observ atât de multă prezență a cărții în acest spațiu și un prim val de cititori, care deja au ajuns să calce pe această mochetă a acestui târg în acest moment, mă face să mă simt optimist. Dați-mi voie să vă prezint, în primul rând, că alături de mine se află o personalitate, un artist extraordinar, un om care reflectă prin arta sa România în toate formele sale, transformând-o în universalitate și, de asemenea, un cetățean relevant al acestei țări, doamna Ana Blandiana, de asemenea, reprezentantul Ministerului Culturii, domnul director Ioan Matei, director al Direcției Cultură Scrisă și Creație Contemporană. Aş vrea doar să mai adaug câteva cuvinte, nu eu sunt cel care voi spune lucrurile importante astăzi, dar două gânduri mă frământă: unul dintre ele - rolul cititului într-o asemenea perioadă, într-o asemenea perioadă în care foarte multe restricții de ordin pragmatic, de ordin pecuniar, poate, ne afectează pe mulți dintre noi, iată că rolul cărții crește şi probabil că cei care citesc o fac și cu un scop paliativ. Probabil că în aceste momente în care amenințările de la graniță, ceea ce se întâmplă lângă noi, ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani cu această îngrozitoare pandemie, ce a afectat o întreagă umanitate, acum oamenii resimt durerea și și-o alină, probabil și prin carte, şi dacă nu au acces la alte forme de a-și putea alina aceste tipuri de dureri, arta, cultura, în formă scrisă sau altcumva, cred că are un rol cu atât mai important. Și amprenta pe care noi încercăm s-o dăm prin organizarea acestui târg trebuie să se refere și la rolul pe care atât cartea, cât și cultura, arta sa, arta în general o are asupra copiilor. Vom ține alături copiii, vom deschide, de altfel, acest eveniment printr-un concert al Corului de Copii al Societății Române de Radiodifuziune, încercând încă o dată să afirmăm un simbol, tot ceea ce facem încercăm să facem pentru a deveni relevanți atât din punct de vedere cultural, cât și, dacă putem, informând cât mai corect și cât mai amplu oamenii cu privire la realitățile din jur și la ceea ce se întâmplă în această lume atât de zbuciumată în acest moment. Permiteți-mi să-i dau cuvântul doamnei Ana Blandiana, care este președintele de onoare al acestei ediții a Târgului Gaudeamus, cea de-a douăzeci și noua ediție desfășurată în București.

Ana Blandiana: Cred că, chiar de prima oară când am fost la un târg Gaudeamus, adică atunci când el era doar câteva mese cu cărţi în foaierul Sălii de concerte Radio, mi-a dat prin minte ce idee minunată au avut cei de la Radio să pornească un târg de carte, pentru simplul motiv că târgurile de carte sunt făcute în general de editori, de asociaţii, de editori care au interesul să le facă, ca să-şi vândă cărţile. Ei bine, Radioul nu are nici un interes de acest fel, este în acest sens cel mai sufletist târg, dacă se poate spune aşa. De altfel, chiar ieri am fost întrebată la Radio, care rcedeţi că este deosebirea între Târgul Gaudeamus şi alte târguri? Nu mă gândisem niciodată şi mi-am adus aminte acest gând de la început, că este un târg care n-are interese materiale, că Radioul este doar o mare instituţie de cultură şi că la baza culturii stă lectura. Deci singurul interes al Radioului este ca să se citească cărţile. De altfel, pentru mine, ca scriitor, târgurile de carte sunt un loc geometric în care se întâlneşte spaima sau chiar disperarea scriitorului care se uită în jur şi zice, Doamne... chiar am trăit asta la Frankfurt, care este cel mai mare şi cel mai monstruos dintre târgurile de carte... Doamne, dacă există atâtea cărți, eu de ce trebuie să mai îmi dau viața scriind încă una, la ce mai folosește asta? Deci acest sentiment se întâlnește cu sentimentul scritorului care vine, se uită și zice, păi, tot n-o să pot să le citesc pe toate, de ce trebuie să încep să le citesc? Ei bine, această întâlnire între scriitor și cititor reușește să reducă între ele cele două disperări, să zicem. Întâlnirea dintre cititori și scriitori care se produce la târgul de carte este un un adevărat joc, este ca momentul suprem al dragostei, este momentul în care se descoperă unii pe alții. Povesteam mai înainte, m-a întrebat o domnișoară ce cred eu că cred despre mine copiii, eventualii cititori? Şi i-am povestit că cea mai șocantă întâlnire a fost o dată la niște clase mici, unde mergeam ca autoare a lui Arpagic, şi am fost prezentată, "Copii, a venit la noi poeta Ana Blandiana" și din banca întâi, un prichindel a spus, "Nu e adevărat!", dar foarte sigur de el. Învățătoarea a spus, "Cum nu e adevărat?" şi el a spus, "Nu e adevărat că este poetă". "Doamne, obroaznicule"... "Dar de ce crezi tu că nu-i adevărat"? Ş el a răspuns, "Pentru că poeții sunt morți". Ei bine, la târguri se descoperă că poeții nu sunt morți, că deși toți marii poeți sunt morți, există și scriitori în viață, iar a-i întâlni este mare bucurie. Îmi amintesc că în școala noastră cei doi scriitori, n-o să vă spun numele lor, nu erau foarte cunoscuți, dar eu, ca elevă, țin minte și cum le stătea părul și cum erau îmbrăcați și ce au spus și, pentru că una din colegele mele m-a împins și a spus, "Tovarăşa scriitoare, şi ea scrie!", și eu am crezut că leșin... a fost o întâlnire existențială atunci când eu, ca cititor, am văzut un scritor. Deci, ceea ce doresc acestui târg este să fie ca acele de dinainte de pandemie. În sensul ăsta sper din toată inima, să se refacă îngrămădeala care era în sala rotundă și mai ales bucuria, fericirea pe care chiar o simțeam acolo între cititori și între scriitori. Vă mulțumesc.

Ioan Matei, director al Direcției Cultură Scrisă și Creație Contemporană: Bună ziua! Bine v-am găsit! Sigur că e foarte greu să vorbești după doamna Ana Blandiana. Eu am venit și vin de cele mai multe ori cu emoție și cu bucurie, pentru că am foarte mulți prieteni, pot spune, foarte mulți amici, foarte mulți cunoscuți în zona editorială. Am o emoție specială, dar nu la Gaudeamus. Emoția mea vine din faptul că Ministerul Culturii organizează de mulți ani și personal mă ocup de vreo 10 ani, de organizarea standului României la opt târguri internaționale de carte. Din această postură, noi, cât suntem la acele târguri, nu ne putem relaxa deloc. Abia după ce se termină târgul și dacă iese fără incidente și dacă scriitorii invitați și cei care trec pe acolo sunt mulțumiți, abia atunci urmează și pentru noi relaxarea. Faptul că a trecut pandemia este o mare bucurie, iar eu n-o să fac acum remarci estetice după repet, după doamna Ana Blandiana. Postura noastră este una strict administrativă. Ministerul Culturii sprijină Gaudeamusul și celălalte târguri de carte din țară, sprijină administrativ și, dacă e nevoie, și logistic, și cred și sunt convins că de la an la an prezența noastră va fi mai consistentă. În numele domnul Lucian Romașcanu, ministrul culturii, al Ministerului Culturii, doresc editorilor un târg bun, doresc cât mai mulți cititori, o mare aglomerație să fie de acum până la final la Romexpo, la Târgul Gaudeamus și, de ce nu, un târg rodnic și cu vânzări bune, pentru că este un târg cu vânzare! Industria editorială nu se află într-o poziție foarte bună din acest punct de vedere. Cred că și cu acest târg se va echilibra, atât cât se poate. Din nou, succes de astăzi până la încheierea târgului, și cât mai mulți cititori! Vă mulțumesc!

Ioan Matei, director al Direcției Cultură Scrisă și Creație Contemporană: Doamnă Ana Blandiana, permiteți-mi să vă rog să adresați cuvântul de deschidere pentru acest eveniment, a 29-a ediție a Târgului Gaudeamus.
Ana Blandiana: Întotdeauna am crezut că lectura este o cale spre fericire și am mers întotdeauna în școli pentru că am vrut să conving de cât de mare fericire este să citești, cât de mare fericire este să intri într-o lectură, într-o carte, ca într-o apă adâncă pe marginea căreia îți lași viața ca pe o haină. Îmi amintesc când am citit prima oară Frații Ramazov, pe parcursul a unor luni ale unei vacanțe, cum, când mă chema mama și mă obliga să merg la masă, aveam senmentul că că ies dintr-o lumină puternică și că realitatea este mai puțin reală decât viața din carte. Asta e fericirea, asta este bucuria. Să ne bucurăm, deci, prin urmare, minunat acest titlu ales de Radio, să ne bucurăm și să îmi dați voie să declar cât pot eu de solemn, nu prea-mi stă bine solemnitatea... Declar deschisă a 29-a ediție a Târgului Gaudeamus. Vă mulțumesc că sunteți aici și sper să fiți cât mai mulți!

Ziua Națională Constantin Brâncuși a fost marcată la Iași
Cultură 19 Februarie 2025, 18:29

Ziua Națională Constantin Brâncuși a fost marcată la Iași

Peste 250 de sculpturi vor putea fi admirate în 35 de expoziții personale și colective, iar 53 de opere se vor afla temporar...

Ziua Națională Constantin Brâncuși a fost marcată la Iași
Primul bust sculptat de Brâncuși, expus la Palatul Cesianu-Racoviță
Cultură 19 Februarie 2025, 13:53

Primul bust sculptat de Brâncuși, expus la Palatul Cesianu-Racoviță

Expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 10:00 și 20:00, iar intrarea este liberă.

Primul bust sculptat de Brâncuși, expus la Palatul Cesianu-Racoviță
Ziua Naţională Constantin Brâncuşi
Cultură 19 Februarie 2025, 10:23

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi va fi marcată miercuri printr-o serie de evenimente dedicate marelui sculptor român,...

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi
Matilda, the Musical primește o nominalizare UNITER
Cultură 19 Februarie 2025, 07:52

Matilda, the Musical primește o nominalizare UNITER

Musicalul Matilda, pus în scenă la Opera Comică pentru Copii, în regia lui Emil Pantelimon, impresionează prin distribuție,...

Matilda, the Musical primește o nominalizare UNITER
Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, marcată la ICR Bucureşti
Cultură 18 Februarie 2025, 16:39

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, marcată la ICR Bucureşti

Folosind arhive video rare, regizorul francez Alain Fleischer a reuşit să creeze un dialog inedit între trecut şi prezent.

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, marcată la ICR Bucureşti
Câştigătorii premiilor BAFTA 2025
Cultură 17 Februarie 2025, 08:13

Câştigătorii premiilor BAFTA 2025

"Conclave" şi "The Brutalist", cele mai multe premii.

Câştigătorii premiilor BAFTA 2025
90 de ani de la naşterea poetului basarabean Grigore Vieru
Cultură 14 Februarie 2025, 16:30

90 de ani de la naşterea poetului basarabean Grigore Vieru

La Iaşi au fost marcaţi vineri 90 de ani de la naşterea poetului basarabean Grigore Vieru.

90 de ani de la naşterea poetului basarabean Grigore Vieru
Se pun în vânzare biletele pentru Festivalul Internaţional "George Enescu"
Cultură 14 Februarie 2025, 14:34

Se pun în vânzare biletele pentru Festivalul Internaţional "George Enescu"

De sâmbătă se pun în vânzare biletele pentru Festivalul Internaţional "George Enescu".

Se pun în vânzare biletele pentru Festivalul Internaţional "George Enescu"