Concertul în Antarctica din 14 decembrie, punct final al "Drumului Libertăţii"

Violonista Diana Jipa şi pianistul Ștefan Doniga, împreună cu Corina Iţcuș, cercetător științific, au povestit, vineri, în Poiana lui Johann, despre „Drumul Libertăţii”- un turneu cu concerte pe toate cele şapte continente.

Concertul din 14 decembrie 2024 din Antarctica va marca etapa finală a turneului lor mondial și pot deveni, astfel, primii artiști din lume care au realizat această performanţă într-un interval mai scurt de 100 de zile. Muzicienii vor încerca să doboare actualul record mondial care aparține trupei rock Metallica.

Cel mai rapid turneu de concerte pe toate continentele... și urmează punctul final: 14 decembrie, Antarctica!

Ştefan: Toată viața am fost un fan Metallica și mi-am dorit să ajung într-un fel aproape de ei, pe scenă, în statistici, oriunde. Iată că ne apropiem...

Să profităm și de faptul că o avem pe Corina alături de noi. Dacă rămânem în zona artistică, ea e ,,călăuza,, lui Tarkovski pentru voi... Care e rolul unui cercetător științific în acest proiect ?

Corina: Eu promovez foarte mult călătoriile acestea, în Antarctica, în special, și că pot fi făcute de oricine. Intâlnindu-i pe Diana și pe Ștefan, mi s-a îndeplinit mie o parte din țelul propus.

Tu le-ai propus acest proiect ?

Corina: Nu, a fost invers. Eu aveam acea viziune de a trimite, de la pictori, la fotografi, la oricine și-ar fi dorit să ajungă acolo și Ștefan, din câte am înțeles, a văzut o emisiune cu mine, povestind despre Antarctica și așa am ajuns să discutăm despre cum să îndeplinim și acest vis al lor.

Te-au suparat cu ceva.. vrei să îi trimiți la frig ?

Corina: Nu, nu m-au supărat deloc. De când sa primit confirmarea plecării, am un zâmbet continuu pe buze. Imi pare rău cumva, îi invidiez pentru că anul acesta nu pot să merg acolo.

În expedițiile tale, ai fost și la baza chiliană Julio Escudero?

Corina: Da. Este baza chiliană, ei se ocupă în mare parte de zona de aeroport. De fiecare dată când ajungeam în aeroport sau în acea zonă a insulei, vizitam și stația chiliană pentru că am o mare admirație față de America de Sud.

Este departe de aeroport? Este drum lung ?

Corina: Nu este drum lung, dar cred că este una din cele mai fioroase, dacă pot să spun așa, zone de pe insulă, pentru că, pentru a ateriza aeronavele, e o zonă deschisă și sunt tot felul de curenți care se întâlnesc în zona pistei.

Noi încercăm, împreună cu Corina, să facem experiența artiștilor. Adică, Diana Jipa și Ștefan Doniga vor ateriza acolo. Cum ar trebui să fie îmbrăcați?

Corina: Ar trebui să fie foarte bine îmbrăcați. Tocmai discutam acest lucru. După mine, mi-aș lua un pic mai mult decât o geacă cu care m-aș duce, probabil, la noi, în Făgăraș. Vântul e destul de puternic și, dacă au norocul să prindă și precipitații, până vor părăsi acel aeroport, chiar dacă distanța e de doar 1 kilometru până la stație, nu va fi o experiență tocmai plăcută.

Cum e stația? Bănuiesc că vor cânta înăuntru, totuși...

Corina: Așa am înțeles din discuții. Vor cânta înăuntru, ceea ce este și firesc pentru că vântul poate interfera cu concertul pe care îl vor susține. Stația chilienilor este primitoare. Din ce îmi amintesc, în interior arată ca o căbănuță de munte îmbrăcată în lemn, chiar dacă pe exterior sunt containere. Putem puncta că au acustică bună. Și ceea ce îmi doresc pentru ei este ca publicul să fie cât mai larg pentru că chilienii au, în zona acelei stații, o școală și au și căsuțe locuite pe perioada verii antarctice de către familiile celor care lucrează pe perioada întregului an la stație. Ar putea să aibă parte de un public de copii și de mămici.

Este un spațiu îndeajuns de generos ? Cam câți oameni ar încăpea?

Corina: Depinde de sala în care vor ține concertul pentru că fiecare stație are și săli de sport pentru a trece mai ușor perioada iernii. S-ar putea ca ei să aibă în momentul acela una din acele săli la dispoziție și asta înseamnă sute de oameni. Probabil, vor veni și cei de la stațiile de pe lângă: de la stația chineză, de la stația rusească. Astfel, s-ar putea ca publicul să fie numeros.

Este un concert în Antarctica, un concert care marchează punctul final al turneului vostru mondial. Pe celelalte șase continente, pe unde ați fost ?

Diana: În Europa am fost la Bruxelles (în Belgia), apoi am fost la Pretoria în Africa de Sud, la Cebu (în Filipine)- pentru Asia, apoi la Oakland în Noua Zeelandă- pentru Oceania, New York (SUA)- pentru America de Nord și am încheiat cu Lima (Peru)- pentru America de Sud.

Unde ți-a plăcut cel mai mult?

Diana: Fiecare loc a fost deosebit. E adevărat, am avut niște preferințe pe care ni le-am construit în tuneul anterior, cărămida pe care s-a construit acest turneu. Anul trecut am avut un turneu în jurul lumii, așa ne-am făcut un mic antrenament și atunci mi-a plăcut mult în Noua Zeelandă.

Ștefan, ție unde ți-a plăcut?

Ştefan: Pe scenă! Întotdeauna îmi place pe scenă. Partea logistică, oricât am încerca să o pregătim pentru așa ceva, pentru astfel de expediție, întodeanuna poate surprinde. Mi-a plăcut peste tot pentru că peste tot sunt oameni extraordinari și noi mergem pentru oameni, pentru public, pentru cultura română. Mergem să promovăm doar muzica românească și reacțiile publicului la muzica românească sunt extraordinare. De aceea, ne-am simțit acasă.

De ce ați numit acest turneu "Drumul Libertății"?

Ştefan: Sunt 35 de ani de la Revoluție și am făcut, dacă e să urmărim traiectoria pe care a descris-o Diana mai devreme, un fel de electrocardiogramă pe planiglob. E un zig-zag de-o parte și de alta a Ecuatorului. Am schimbat de 7 ori emisferele. E un drum. Se construiește o cărare între puncte simbolice pentru libertate. Am ales în mod special locurile în care am cântat astfel încât să fie simbolice pentru libertate. 35 de ani de la un eveniment care a marcat istoria lumii, nu a unei țări. Sunt 35 de ani de la sacrificiul unor oameni. E datoria noastră. Dacă sunt puține lucruri pe lumea asta care trebuie, acesta e un lucru care trebuie să îl avem în suflete, în minți, în recunoștința noastră pentru că e necesar să înțelegem ce înseamnă libertatea. Suntem într-un moment destul de tulbure din acest punct de vedere, dacă e să ne gândim bine... Cred că libertatea e un lucru foarte de apreciat, de gândit, de înțeles, cu atât mai mult acum, și de prețuit. Noi asta facem: prețuim libertatea. Am fost la Bruxelles pentru că e capitala de facto a Uniunii Europene, am fost la Pretoria, la Memorialul Nelson Mandela și nu mai e nimic de zis acolo.. am fost în Filipine, prima țară din Asia care și-a redobândit independența după al doilea Război Mondial. Oakland a fost primul oraș retrocedat populațiilor native, în Noua Zeelandă. E un simbol pentru libertate și un muzeu minunat acolo. La New York nu mai discutăm de ce e simbolul lilbertății, iar la Lima am încheiat sărbătoarea celor 200 de ani de la eliberarea de dominația spaniolă. Motivația concertului a fost celebrarea libertății. Încheiem cu un loc mai mult decât simbolic, un loc care cel puțin la nivel declarativ este liber de politică, de interese economice, de interese militare, și anume, Antarctica, un spațiu al tuturor, cam cum ar trebui să fie toate spațiile în care putem să călătorim.

Te aduc la începutul întâlnirii noastre și te întreb dacă a contat sau nu concurența cu Metallica...

Ştefan: Nu are cum să fie o concurență cu Metallica: cântăm stiluri diferite.. însă e ceva onorant. Ei au fost primii care au cântat pe toate cele șapte continente, nu neapărat într-un singur an. Au făcut un concert memorabil „Freeze em all” și au deschis această idee că se poate cânta în Antarctica. Au mai fost apoi muzicieni.... au mai fost și recorduri.. dar ceea ce încercăm noi să facem acum este să aducem această bornă a cântatului profesionist sub 100 de zile. E important de spus „profesionist” pentru că dacă e să mergem așa , de capul nostru, putem să ținem concerte și tot felul de evenimente. Noi am avut acest turneu organizat ca un turneu profesionist. Nu a fost neapărat în scop Guiness pentru un record. A fost un turneu de celebrare a libertății. Au fost bilete vândute, săli închiriate, cu contracte pentru noi, cu contracte pentru promovare.. exact așa cum se face un turneu profesionist. Acesta se va înregistra la Guiness World Records. Domnii evaluatori de la Londra au dat niște derogări. Fiind vorba de Antarctica, nu putem să vindem bilete acolo și nu putem să închiriem o sală de concert.

Birocrația e complicată și la Guiness?

Da, dar e bine că e așa pentru că se păstrează un standard și o credibilitate.

Ce înseamnă pentru voi, ca artiști, un record mondial, în Guiness World Records?

Diana: Până să vorbim ce înseamnă pentru noi, ca artiști, suntem blocați la ce înseamnă pentru noi ca oameni pentru că e ca un vis. Atunci când eram copii eram fascinați de conceptul ăsta și mă gândesc că și pentru cei din ziua de azi ar putea fi o senzație asemănătoare. E de nedescris... te îndeamnă să fii mai bun, să îți dorești să ajungi să fii atât de bine pregătit încât să tinzi inclusiv spre a face așa ceva.

Tu ai urmărit în viață un astfel de record, o asemenea performanță?

Diana: De multe ori auzeam sintagma de titlu Guiness și nu i-am dat foarte mare importanță, în sensul că nu am stat să urmăresc să văd cine ce ia pentru că mi se părea ceva de neatins. Parcă ar fi fost niște oameni din altă dimensiune.

Ștefan, la tine cum a fost ? A fost o țintă?

Ştefan: A fost o țintă din momentul în care mi-am dat seama că se poate face. Atunci lucrurile au devenit sclipitoare - din perspectiva mea, a noastră ... de o atracție, de un șarm, de o vrajă extraordinară. Insă nu poți să te gândești din copilărie că poți să faci așa ceva. Ține de un fel de fantezie lucrul acesta, un basm urban actual. Eram la un concert, acum un an jumate, la Focșani, și am cunoscut un sportiv care deținea un record Guiness. Traversase Canalul Mânecii înot. Nu am avut cuvinte să descriu nivelul de admirație pentru performanța lui și mi-am dat seama că o astfel de performanță, în primul și în primul rând, inspiră. Pentru asta vrem să facem ceea ce facem. E un mod de a atrage atenția asupra a ceea ce faci, indiferent ce-ai face. Lucrul acesta te pune în prim plan, iar noi facem lucrul acesta cu muzică clasică românească. Oricine are în minte ideea unui record mondial va auzi și de muzica clasică românească.

Să revenim la concertul din 14 decembrie și la problemele logistice pe care le-ai menționat pe scurt. Cum ajung instrumentele, pianul mai ales... că vioara poate ajunge mai ușor în Antarctica...

Ştefan: Cu avionul cu care ajungem și noi. Este un pian electric. E a doua și cea din urmă derogare pe care am primit-o de la evaluatorii Guiness: aceea de a putea să cântăm pe un pian electric.

Ați avut o discuție cu cei din Chile? Ați întrebat dacă au un pian, o vioară ?

Ştefan: Nici nu am îndrăznit să întrebăm sau să ne gândim că ar putea să fie acolo un pian și poate că e o eroare. Poate că școala respectivă ar fi avut un pian electric, dar noi am gândit-o în felul următor, în momentul în care am prevăzut toată perspectiva logistică : o să mergem cu un pian electric de bună calitate, cu o vioară care să poată să reziste unor tranzacții fizice la anumite intemperii și pe care le vom lăsa acolo. Am spus că, dacă tot le ducem în punctul respectiv, le vom dona stației pentru a crea tentația ca acest record al nostru să fie bătut. Vrem ca oamenii să încerce să doboare recordul nostru. Această bornă a celor 100 de zile, vom cânta în 99 de zile și ceva, de când am început la Bruxelles și până când vom încheia în Antarctica.

Pian, vioară.. ce alte elemente ale culturii româneşti le duceți și le și lăsați în Antarctica?

Ştefan: E foarte important - dacă tot ne ducem cu pian și vioară- să mergem și cu unelte spirituale care să le poată da folosință acestor unelte fizice: și anume, vom merge cu partituri de muzică românească pentru vioară și pian pe care o să le lăsăm acolo. Partituri de Ciprian Porumbescu și de George Enescu, piese mici pentru vioară și pian pe care le vom lăsa cu vioara și cu pianul astfel încât oricine mai ajunge acolo și știe să cânte la instrumentele respective să poată să se bucure de muzică românească. Suntem puțin exclusiviști, nu mergem cu orice fel de partituri: Vreți să cântați? Aveți la dispoziție doar muzică românească și e foarte bine că vă puteți bucura de ea! Mergem cu traduceri în patru limbi, după Eminescu. Lăsăm acolo o ediție foarte frumoasă a poemului Luceafărul, tradus în engleză, franceză , germană și spaniolă. Se poate minuna cineva... poate avea privilegiul de a fi uluit de frumusețea poeziei românești.

Mai am o curiozitate, Diana. Pentru punctul final al turneului vostru mondial cum te-ai pregătit? Îl tratezi ca pe un concert sau ca pe o expediție?

Diana: Nu m-am gândit să delimitez neapărat într-o parte sau alta abordarea, dar e o perspectivă interesantă. Bineînțeles că dacă e de cântat, întotdeauna asta e o componentă foarte puternică pentru mine , dar, pe de altă parte, e o situație atât de deosebită încât am mici emoții pentru că e această componentă cu care nu sunt obișnuită- cea de expediție.

Care e ținuta de scenă pentru concert ?

Diana: Încă oscilez... E foarte posibil ca utilul să învingă. Aș fi fost tentată să am la mine, măcar ca talisman, o rochie.

Corina: Interioarele sunt încălzite. În momentul de față pot să zic că s-ar putea să fie mai bine decât acasă.... Au grijă să le mențină psihicul, celor care lucrează acolo, în parametri normali. Ce se întâmplă la exterior este cu totul altceva.

Ştefan: E un pic complicat din punct de vedere logistic ceea ce îmi spui acum. Suntem limitatți la 10 kilograme de persoană în avion. Pianul intră în acest calcul și aproape că acoperă cele 10 kilograme pentru fiecare.

Corina: Eu când merg la ski îmi duc un troler, dar când am fost în Antarctica am avut 3,5 kilograme de haine (în ultima expediție pe barcă) pentru că am avut mult echipament de laborator.

Turneul vostru mondial „Drumul Libertății” are punct final anul acesta, pe 14 decembrie, în Antarctica... Mult succes!

Ştefan: Dăm o veste care este stabilită de ieri: va fi un epilog. Punctul final al recordului este cel în Antarctica și e evident că așa trebuie să fie, dar comunicând cu ambasada noastră din Chile.... domnul ambasador a fost atât de entuziasmat de prezența noastră acolo încât a propus imediat un concert și în Punta Arenas, care este punctul logistic, dacă ne mai aducem aminte și de Toate pânzele sus și Pierre Vaillant... E un oraș cam cât Bacăul. Domnul ambasador a propus un concert pe 16 decembrie. Dacă ziua este disponibilă, vom fi prezenți la Universitatea Magallanes într-un auditoriu unde este un pian de o foarte bună calitate. Am făcut invitații pentru personalul Institutului Național Antarctic din Chile, către cei de la compania aeriană care ne sprijină să mergem acolo.

Programul vostru poate fi găsit online?

Ştefan: Este o pagină care se numește Romania Unviersalis.ro și acolo există în patru limbi - română, engleză, franceză, spaniolă - istoria acestui turneu, compozitorii care sunt prezenți în program.. pentru că am ales compozitori de zece origini etnice diferite tocmai pentru a simboliza ideea diversității, care, în sine, înseamnă tot libertate. De asemenea, este un articol amplu cu foarte multe fotografii, semnat de Cristina Păiușan, cercetător la Muzeul Național de Istorie a României, despre momentul decembrie 1989, în România.

O ultimă întrebare: unde credeți că veți petrece Crăciunul?

Diana: Am fost atât de ocupați cu tot ce înseamnă logistica unui turneu atât de amplu și de acest epilog, încât am uitat complet că suntem în luna Crăciunului. Probabil, am să petrec alături de cei dragi.

CorinaI: Sper că acasă, în Bucovina. Am auzit că a nins și că e foarte frumos, dar nu se știe niciodată... În cazul meu, apar și dispar planuri.

Ştefan: Dacă plafonul de nori din insula King George ne va permite și decolarea, nu numai aterizarea, atunci Crăciunul va fi în zonă europeană. Poate fi începutul unei vacanțe, poate fi o perioadă de studiu.. pentru că o să fim între niște concerte. Eu sunt invitat la un eveniment la Ateneu pe 27 decembrie.. așadar cred că va fi un Crăciun lucrativ, dar și cu o perspectivă de vacanță. Dar cum spunea Diana, lucrurile sunt atât de strălucitoare înainte de Crăciun că nu putem vedea după ele.