Tensiuni între Turcia şi Siria

Turcia, ca stat membru NATO, a invocat, deocamdată, doar articolul 4 al tratatului Alianţei, care prevede că un stat membru poate cere consultări dacă se simte ameninţat, iar o reuniune a ambasadorilor NATO a avut loc deja şi s-a încheiat cu o atenţionare adresată regimului Assad.

Dar, dată fiind nerăbdarea crescută a Turciei din cauza războiul civil sirian care s-a transformat deja în unul de uzură între rebeli şi regimul Assad, nu este exclus ca Ankara să invoce chiar articolul 5 în baza căruia, un stat membru atacat poate cere ajutorul celorlalte aliate.

Cine a tras?

Însă, deocamdată nu este clar cine anume a tras tirurile de mortiere din Siria în Turcia. Degetul acuzator s-a îndreptat automat spre regimul lui Bashar al Assad, mai ales că nu a fost prima dată când războiul din Siria s-a extins, cu incidente, în zona de graniţă a Turciei. Numai că regimul Assad nu este singurul înarmat în conflictul sirian.

Este vorba despre o multitudine de grupări care se reclamă a fi de opoziţie, unele dintre acestea nefiind nici măcar siriene, ci formate din luptători străini, majoritatea provenind din mişcări islamiste radicale.

Mai multe servicii de informaţii au tras semnale de alarmă în legătură cu faptul că Siria a devenit deja un paradis al luptătorilor islamişti radicali în căutarea unei cauze sau gata să servească, cel puţin potrivit serviciior secrete ruse, cauza unor actori politici regionali care vor să vadă instalat la Damasc un regim mult mai confortabil decât cel secularist baathist, de orientare socialist, al preşedintelui Bashar al Assad.

Printre statele care ar avea de profitat prin căderea lui Bashar al Assad au fost deseori menţionate Arabia Saudită, Qatar şi alte state ale Golfului,c are de altfel, sunt văzute şi ca principali beneficiari ai primăverii arabe din Egipt sau Tunisia.

Nu este exclus ca tirul de mortiere să fi fost opera unor astfel de grupări care au tot interesul să arunce Turcia împotriva regimului Assad, în condiţiile în care lupta lor de gueriila, deşi provoacă pagube regimului la putere, nu pare să aibă şi rezultatul dorit de a-l determina pe preşedintele Assad să plece din ţară.

Turcia versus Siria

Turcia are o armată şi tehnologie militară net superioare celei siriene, relativ învechită, în pofida achiziţiilor de armament rusesc din ultimii ani.

În plus, Turcia este membru NATO şi, deşi Alianţa nu se grăbeşte deloc să intre într-un nou conflict, după ce şi-a uzat resursele politice, financiare şi militare în Afganistan, Ankara poate în continuare să facă apel la articolul 5 al Tratatului Alianţei care prevede că statele membre trebuie să se ajute în caz de atac.

Este tocmai argumetnul care face improbabil ca tirul de mortiere, dacă a venit de la armata siriană, să fi fost intenţionat.

Teoretic, regimul Assad nu îşi permite, consumat de războiul civil, să atace un stat membru NATO iar regimul Assad nu poate miza doar pe lipsa de apetit pentru război a Alianţei.

Asta pentru că, in extremis, Turcia, care s-a mai dovendit un membru rebel în interiorul NATO, poate să invoce totuşi articolul 5 deşi opinia comună generală nu ar favoriza o acţiune de pedepsire a Siriei. În plus, dar tot teoretic, trebuie probată sursa tirului de artilerie, însă uneori astfel de probe, sunt trecute cu vederea dacă apare un imperativ politic, cum ar fi căderea regimului Assad.

Siria – o nouă Libia?

În context, apare întrebarea dacă este posibil în Siria scenariul libian? Nu este exclus, dar procedura poate să mai dureze, mai ales că trebuie să fie aprobată la ONU.

Dar, nu e clar în ce măsură un scenariu libain în Siria este văzut ca o soluţie de vreme ce veştile din Libia au fost departe de a mulţumi comunitatea internaţională, în condiţiile în care ţara s-a scufundat în haos, cu grupări rebele din timpul revoltei împotriva lui Ghaddafi, care încă nu au renunţat la arme şi domină şi terorizează, chiar, cartiere, oraşe, sate şi chiar zone întregi de pe teritoriul libian, aflate complet în afara controlului guvernamental.

Deocamdată, Turcia care probabil a fost cel mai vocal susţinător al înlăturării regimului Assad, a dovedit reţinere tocmai în momentul în care ar fi putut arunca toţi aşii pe masă, invocând articolul 5, mai ales că nu este prima dată când teritoriul turcesc este lovit de tiruri din Siria.

Scenarii de luptă

Pentru moment, Turcia tatonează terenul şi probabil analizează scenarii de acţiune – de exemplu, dacă să acţioneze singură sau să invoce ajutorul NATO.

Pentru început, Parlamentul turc ar putea aproba operaţiuni militare în Siria.

Turcia nu a ezitat în trecut să facă incursiuni militare în alte state, atunci când s-a considerat ameninţată, aşa cum s-a întâmplat în Kurdistanul irakian.

Ce-i drept, acum implicaţiile ar fi mult mai grave, pe fondul războiului civil care consumă Siria şi care ameninţă întreg echilibrul din regiune, deja fragilizat de primăvara arabă, care a adus la putere partide de sorginte islamistă şi care a determinat o renaştere, de data aceasta acreditată democratic, a islamului politic. Totul depinde de negocierile din culise.

O altă teorie posibilă este cea potrivit căreia, pentru a se evita o intervenţie NATO şi deci o nouă iritare a opiniei publice orientale şi nu numai, Turcia ar putea fi lăsată să acţioneze militar în Siria, cu acordul tacit al SUA de exemplu, pentru a determina, în sfârşit, soarta războiului civil şi a înclina balanţa în favoarea opozanţilor regimului Assad.