Retrospectivă 2017: Suişurile şi coborâşurile relaţiei transatlantice

Emisiunea: "Agenda globală" - Realizator: Pavel Ionescu - Parteneriatul transatlantic le-a adus europenilor, dar şi americanilor prosperitate şi linişte, totul construit pe fundaţia solidă a valorilor împărtăşite în comun: domnia legii, democraţie, drepturile omului, dar în centrul cărora a stat apărarea comună, Alianţa Nord-Atlantică.

Vecinătatea Rusiei, ameninţarea tot mai clară pusă de Moscova, au sporit de-a lungul anilor importanţa acestei relaţii transatlantice, dar ascensiunea la Casa Albă a lui Donald Trump şi aparenta lui ezitare în a susţine deschis Articolul 5 din Carta NATO le-au provocat temeri europenilor.

În iunie, de-abia, la Casa Albă, alături de preşedintele României, Klaus Iohannis, domnul Trump a rostit mult aşteptatele cuvinte: "Statele Unite ţin foarte mult la Articolul 5, e acolo pentru a proteja, de aceea vreau să avem o alianţă puternică".

Doina Saiciuc reface din Washington suişurile şi coborâşurile relaţiei transatlantice.

Reporter: De ambele părţi ale eşichierului politic, republicană şi democrată, există o analiză aproape unanimă: a trecut un an de la probabil alegerile americane cu cele mai importante consecinţe din istoria recentă.

Pe parcursul anului, americanii, ca şi celelalte naţiuni, au asistat la un stil de politică externă drastic diferit.

Una din primele crize în relaţia transatlantică a fost momentul în care Europa a realizat că trebuie să îşi ia soarta în propriile mâini, în care a realizat că s-ar putea ca America să nu îi mai fie atât de dedicată.

Părea că ceva se schimbă fundamental odată cu inaugurarea în ianuarie a noului preşedinte al Statelor Unite, şi odată cu declaraţia unuia din liderii Uniunii Europene, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Acesta îl menţiona pe noul preşedinte american Donald Trump printre primele ameninţări la adresa unităţii europene, alături de agresiunea Rusiei, de "terorismul radical islamic" şi de războaiele civile din Orientul Mijlociu.

Preşedintele Trump aplaudase Brexitul, sugerase chiar că şi alte ţări ar putea părăsi Uniunea Europeană, pentru a-şi recupera propria identitate, şi respingea Uniunea Europeană, spunând că este pur şi simplu un vehicul pentru Germania de a-şi afirma puterea.

Şi, da, preşedintele Trump pusese în repetate rânduri în cursul campaniei prezidenţiale sub semnul îndoielii valoarea NATO, afirmând că este o alianţă învechită şi o povară financiară pentru Statele Unite, întrucât o majoritate a statelor europene nu îşi aduc partea de contribuţie financiară pentru propria apărare.

Odată ajuns în ianuarie în Biroul Oval, preşedintele Trump a început să îşi exercite abilităţile de negociator, pariind pe exerciţiul excesului retoric pentru a obţine beneficii practice.

În cazul aliaţilor din NATO, preşedintele Trump s-a autofelicitat că a reuşit. Era în ultima parte a lunii mai când preşedintele Trump îşi încheia turneul european lăsând încă în urmă un mister: sprijină sau nu cu adevărat misiunea apărării colective a NATO.

În mult anticipatul său discurs de la sediul NATO din Bruxelles, preşedintele Trump a omis să menţioneze ceea ce aliaţii doreau să audă, angajamentul american faţă de Articolul 5 al Tratatului: un atac împotriva unui stat NATO este un atac împotriva tuturor.

Îi certase, în schimb, pe aliaţii europeni că profită de Statele Unite, cel mai mare contributor financiar, la apărarea Europei, şi că nu contribuie cu cele două procente din PIB pentru propria apărare.

S-a declanşat imediat un tsunami de critici de ambele părţi ale Atlanticului: preşedintele Americii, în primul rând, părăsea Europa, simpatizând cu liderul de la Kremlin, care ameninţă Europa.

Dar, la scurt timp după vicepreşedintele său, Donald Trump rostea în iunie pentru prima oară un angajament clar, în conferinţa de presă comună de la Casa Albă cu preşedintele României, Klaus Iohannis.

Se împlineau ceva mai mult de două săptămâni de când refuzase să o facă la Bruxelles.

Între timp, însă, preşedintele Trump i-a convins pe aliaţi să contribuie semnificativ mai mult la cheltuielile pentru apărare ale NATO.

Venea, la sfârşitul lunii noiembrie, la o conferinţă la Centrul Wilson, secretarul de stat Rex Tillerson să explice raţiunile noii politici americane.

Rex Tillerson: "Angajamentele de securitate faţă de aliaţii europeni sunt de neclintit. În ultimele zece luni am dezvoltat o nouă abordare strategică, ce consolidează securitatea europeană şi americană, anume, o reînnoire a angajamentului faţă de Europa, ca urmare a unei încercări eşuate de recalibrare a relaţiilor cu Rusia. Orice atac din partea oricui împotriva unui stat membru NATO va activa Articolul 5. America va fi prima care îşi va onora angajamentul".

Reporter: Angajamentul faţă de Articolul 5 s-a oficializat apoi cumva în noua strategie de securitate naţională, făcută publică la 18 decembrie: "O Europă puternică şi liberă este de vitală importanţă pentru Statele Unite".

În aceeaşi manieră, aceea a negociatorului, o făcea în discursul său de expunere a strategiei şi preşedintele Trump.

Donald Trump: "NATO a stabilit cadrul pentru creşteri semnificative ale contribuţiilor membrilor săi cu zeci de miliarde de dolari, pentru că nu aş permite statelor membre să nu îşi îndeplinească obligaţiile financiare, în vreme ce noi le garantăm securitatea şi suntem gata să luptăm războaie pentru ele".