Posturile publice din Kosovo, "instrumente de propagandă"

Pe o piaţă media minusculă, informaţia corectă răzbate cu greu din hăţişul de condiţionări economice şi politice, cu un guvern care exercită presiune şi politizează tot ce este sub controlul său.

Lipsa unei prese cu adevărat independente afectează întrega regiune iar în Kosovo se resimte şi mai puternic.

Artan Haracia de la ziarul Zeri şi cercetător la Institutul pentru Jurnalism de Investigaţie din Kosovo spune că totuşi în Kosovo se simte încă o stare de entuziasm, sunt mulţi oameni idealişti care vor sincer să caute adevărul fie că e vorba de jurnalişti fie de membri ai societăţii civile.

De altfel mulţi dintre ei sunt şi jurnalişti şi activişti. Artan emestecă entuziasmul cu descurajarea: "Îmi cam pierd încrederea că vom avea o presă bazată pe definiţia ei clasică, adică nu o afacere ci un grup de oameni care caută adevărul cu pasiune, jurnalişti care să fie activişti sociali”.

Idealismul românesc din anii 90 în Kosovo din 2011

Ascultându-l pe Artan vorbind despre căutarea adevărului şi rolul mass-media, îmi aduc aminte de presa românească din anii 90, de pasiunea, idealismul şi fervoarea de atunci.

Artan se plânge de faptul că în presa kosovară informaţia este dominată de aşa-numitele "capete vorbitoare”, politicieni şi analişti care nu fac decât să discute la nesfârşit, cu foarte rare reportaje de investigaţie.

Îi explic că se poate mai rău, că ştirile pot fi dominate de divorţuri celebre, crime şi accidente.

Asta încă nu se întâmplă în presa kosovară, senzaţionalul nu şi-a găsit deocamdată loc. În plus există o colaborare, aşa cum era şi la noi după '89, între societatea civilă şi presă, care împreună în Kosovo pot uneori să condiţioneze guvernul sau măcar să atragă atenţia asupra unor deraieri politice şi economice.

"Eu de exemplu colaborez cu o organizaţie neguvernamentală împotriva corupţiei, care a înfiinţat Centrul de Jurnalism de Investigaţie. Avem multe dificultăţi dar este un exemplu de colaborare între un ONG şi jurnalişti pentru a face ceva ce aici nu e prea răspândit: jurnalism de investigaţie”, explică Artan Haracia.

Posturile publice – instrumente de propagandă

În ce priveşte posturile publice, Artan spune că sunt, fără nicio încercare de a o ascunde, favorabile guvernului, fapt pentru care jurnalistul a şi plecat de la televiziunea publică.

Refugiul, cât a lucrat acolo a fost, aşa cum se întâmplă peste tot în lume, internetul, Facebook şi Twitter.

"Au fost momente când lucram la televiziunea publică unde nu aveam voie să difuzez unele subiecte, aşa că le publicam online, oricine poate acum face asta, conform principiilor sale personale, nu conform principiilor mass-media, în care acum am mai puţină încredere decât în internet” povesteşte Artan.

Kosovo suferă din cauza politizării generalizate susţine şi Fisnik Korenica de la Grupul pentru Studii Legale şi Politice din Pristina: "Procesul de politizare în serviciile publice se extinde şi la posturile publice care au devenit agenţi politici ai guvernului, însă deocamdată organizaţia mea, cel puţin, a colaborat destul de bine cu presa iar acţiunile şi opiniile noastre au ajuns la public, prin presă, nu am fost boicotaţi”.

Sprijin occidental

Artan Haracia admite că totuşi, uneori presa şi societatea civilă reuşesc să condiţioneze guvernul: "Uneori acceptă societatea civilă şi presa la dezbateri în urma cărora apar noi politici, noi legi, dar guvernul face asta abia după presiuni uriaşe, invlusiv de la Bruxelles şi Washington”.

Laura Kryeziu director executiv al organizaţiei Consiliul Naţional Albanezo-American spune că, deşi e bine că ONG-urile sunt ca nişte "câini de pază” ai democraţiei şi bunei guvernări din păcate societatea civilă în Kosovo este concentrată exclusiv pe supravegherea guvernului şi deşi există organizaţii specializate, legătura cu societatea, cu oamenii cu alte chestiuni decât cele politice nu e suficient de puternică.

"Ne-am detaşat cumva de societate, nu prea văd ONG-urile să determine societatea să reacţioneze sau să ceară anumite politici sau sî susţină anumite cauze, deşi avem ONG-uri specializate totuşi nu există cultura aceasta a implicării sociale”, explică Laura Kyeziu.

Societatea civilă în Kosovo este profund nemulţumită de faptul că guvernul nu dă dovadă de suficient interes pentru expertiza pe care o pot oferi ONG-urile.

Fisnik Korenica, de la Grupul pentru Studii Legale şi Politice din Pristina, spune că în ultima vreme din munca de cercetare în diverse domenii făcută de ONG-uri au ieşit documente excelente, recomandări şi lucrări dar, explică el, "guvernul pur şi simplu nu are capacitatea de a aplica aceste politici recomandate de noi, de aceea unii dintre activişti s-au decis să intre în politică, înfiinţând propriile partide, au mers la alegeri şi din păcate au pierdut şi ce s-a întâmplat cu aceşti oameni este că nu au mai revenit în societatea civilă ci s-au orientat spre firme de consultanţă".

Dar jurnalistul Artan Haracia consideră că este o greşeală ca activiştii să devină politicieni.

"Societatea civilă în Kosovo este o trambulină, unii încep ca activişti sociali şi ajung politicieni, nu e nimic ilegal dar nu e moral, pentru că în momentul în care intri în politică începi să faci compromisuri”, explică Artan.

Azilanţi kosovari

Kosovo este pe locul al treilea în lume în ceea ce priveşte numărul de persoane care au cerut azil politic în străinătate, după Afganistan şi China.

Numai în cursul acestui an din Kosovo au fost depuse peste 8.000 de cereri de azil politic.

Din cauză că Kosovo nu este un membru al ONU, datele despre numărul de cereri de azil sunt parte a datelor privind cererile de azil din Serbia (10.300 cereri).

Printre ţările în care majoritatea kosovarilor solicită azil au fost: Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania, Suedia şi Regatul Unit.

Potrivit UNHCR, 87% dintre cererile de azil depuse în Franþa sunt din Kosovo, în Belgia acest procent este de 57%, în Germania 28% şi 37% în Suedia.