Polemica ideologică în alegerile americane

Dacă în 2008 alegerile americane au fost despre speranţă, un mare moment de romantism politic al unei naţiuni care alegea, după 45 de ani de la celebrul discurs "Am un vis”, al lui Martin Luther King, primul preşedinte afro-american, alegerile de marţi sunt percepute a fi mai curând despre frică decât despre speranţă.

Cursa nu ar fi fost, probabil, atât de strânsă acum, adică preşedintele Obama ar fi putut câştiga comfortabil, dacă ar fi guvernat ca un politician de centru, aşa cum promitea în 2008.

Mulţi spun că Barack Obama ar fi trebuit să ocupe centrul politic pe care l-au abandonat republicanii.

În schimb, preşedintele democrat a virat spre stânga politică, polarizând şi mai mult naţiunea.

Pentru că, se ştie, retorica anticapitalistă nu este una care să câştige prea multe voturi în SUA.

Pe această temă, de altfel, şi-a construit cazul republicanul Mitt Romney.

El a curtat asiduu, în ultimele câteva săptămâni, electoratul de centru.

Există, însă, fără doar şi poate, un curent destul de puternic de opinie, potrivit căruia Barack Obama ar fi cea mai puţin rea alegere pe care o pot face americanii.

Simplificând, am putea spune că o viziune, cea democrată, este cumva colectivistă, insistînd asupra redistribuirii bunăstării şi asupra unui rol mai important al guvernului, iar cealaltă, cea republicană, conservatoare, este radical individualistă.

Adică două viziuni-una prea spre stânga (a nu se confunda, însă, stânga politică americană cu cea euroasiatică), iar cealaltă prea spre dreapta, pentru o naţiune ca cea americană.

Activiştii celor două partide sunt pasionaţi de platformele lor, dar populaţia este mai curând disperată, pentru că, ei, alegătorii obişnuiţi, vor o Americă mai bună, mai unită, vindecată şi nu una transformată total, fie de către stânga ori de către dreapta.

Oricum, multe voci cred că votul de marţi este mai curând unul care să blocheze rezultatul de care alegătorii se tem cel mai mult, decât unul care să afirme un viitor pe care ei îl susţin.

Ciocnirea ideologiilor va lăsa nerezolvate multele probleme ale ţării

Este unul din preţurile polarizării. O ciocnire a ideologiilor care va lăsa nerezolvate multele probleme ale ţării.

În primul rând pentru că echilibrul puterilor în Congres va rămâne, cel mai probabil, aproximativ acelaşi ca în ultimii doi ani.

Un Senat cu un echilibru nesemnificativ în favoarea democraţilor şi o Cameră a Reprezentanţilor controlată de republicani.

Adică reţeta perfectă a blocajului în eventualitatea în care Barack Obama ar reveni la Casa Albă ori în aceea că Mitt Romney ar câştiga alegerile.

Preşedintele Obama a avut, de altfel, o misiune extrem de dificilă de a conduce o naţiune care se afla, deja, în cea mai gravă criză economică de la Marea Recesiune din anii 1930 încoace şi, în acelaşi timp, o societate care aluneca spre dreapta, odată cu ridicarea în forţă a mişcării de masă ultraconservatoare Tea Party, care a trimis în Congres politicieni din ce în ce mai radicali formând cel mai de dreapta Congres din memoria contemporanilor.

Pew Research arată că percepţiile ideologice contează pentru electoratul american.
Dacă în 2005, cu nemulţumirile provocate de administraţia Bush şi partidul republican, americanii spuneau că s-ar plasa imediat la dreapta centrului politic şi echidistant faţă de cele două partide-democrat şi republican-în luna august a acestui an americanii răspundeau sondajului institutului de cercetare Pew arătând că s-ar plasa tot imediat la dreapta centrului, dar de două ori mai departe de partidul democrat decât de cel republican.

Mai mult, independenţii se simt acum în mod semnificativ mai aproape de partidul republican, cu o inversare drastică a atitudinii din 2005, când spuneau că s-ar plasa la o distanţă de două ori mai mare de republicani decât faţă de democraţi. Reamintesc că imediat în 2006 democraţii preluau controlul Congresului.

Dilema strategică a preşedintelui Obama

Analistul William Galston de la institutul Brookings observă că polarizarea în rândul americanilor creşte gradual.

În urmă cu 20 de ani, atunci când Bill Clinton îşi începea preşedinţia, americanii care se autodescriau moderaţi, erau în proporţie de 43%, conservatorii 36% iar liberalii-adică stânga politică, în termonologia americană-17%.

În vara lui 2011, procentul celor care se autodescriau conservatori a crescut la 41% iar cel al liberalilor la 21%, în timp ce procentul moderaţilor a scăzut la 36%, cedând statutul pluralităţii lor, conservatorilor.

"Este greu de evitat, ca atare, a conchide că terenul de joc ideologic în aceste alegeri înclină împotriva democraţilor. Această realitate nu face altceva decît să adîncească dilema strategică cu care se confruntă Casa Albă”, consideră analistul William Galston.

Strategia convenţională pentru un lider al Casei Albe care candidează pentru realegerea sa, este să-şi asigure baza electorală şi apoi să se adreseze alegătorilor indecişi ale căror opţiuni fac diferenţa dintre victorie şi înfrângere.

Echipa preşedintelui Obama a petrecut, însă, majoritatea anului 2011 în ceea ce s-a dovedit un efort eşuat.

Acela de a recâştiga de partea sa alegătorii independenţi care i-au părăsit, masiv, pe democraţi în alegerile legislative din noiembrie 2010.

Acţiunea a alienat, în schimb, o parte substanţială a bazei electoratului democrat.
Pentru a-şi recâştiga acum propria bază a electoratului democrat, preşedintele se află în situaţia de a trasa linii ideologice drastice, riscând, în acest caz, să erodeze şi mai mult relaţia sa cu alegătorii independenţi şi chiar cu democraţii moderaţi.

În mod interesant, politologii au abservat că americanii sunt, în general, ideologic conservatori dar pragmatic, operaţionali, liberali.

Sondajele au arătat că majoritatea americanilor sprijină cele mai specifice elemente ale pachetelor bugetare şi de creare a locurilor de muncă ale preşedintelui Obama.

Din toate aceste perspective, Mitt Romney a înţeles să nu-şi submineze şansele insistând asupra virtuţilor sale prea dur conservatoare pentru gustul moderaţilor şi al independenţilor şi să încerce, chiar dacă mulţi se îndoiesc de onestitatea demersului, să se autorecomande drept un politician de centru.

Puţin credibil pentru că el a declarat, între altele, că va anula şi legea reformei sistemului sănătăţii a preşedintelui Obama din chiar prima zi a eventualei sale instalări la Casa Albă, deşi ca guvernator de Massachusetts a promovat exact aceeaşi lege pe care acum o dezavuează.

Oricât de imperfectă ar fi ea, reforma lui Barack Obama corectează ceea ce a constituit cel mai deplorabil eşec al politicilor publice americane timp de mai bine de şapte decenii.

Ea urmează să asigure acoperire medicală celor care au cel mai mult nevoie de ea, deci va salva vieţi.

Este doar una din perspectivele pentru care nu puţini americani vor vota, totuşi, cu Barack Obama.