"No Country for Football" sau nu-i loc de fotbal în Ucraina
În Ucraina – această "no country for football ", cel puţin în acest moment –, se întâmplă auto-exilări de cluburi renumite.
Articol de Arina Petrovici, 02 August 2014, 15:56
Ne amintim, cu siguranţă şi cu uşurinţă, filmul extrem de premiat "No Country for Old People " (2007).
Povestea începe când personajul principal descoperă, întâmplător, scena finală a unui măcel între bande rivale, cu maşini şi cadavre ciuruite de gloanţe, cu o camionetă plină cu saci de heroină şi, nu departe de acest masacru, găseşte două milioane de dolari cash într-o geantă neagră.
Iar restul, s-ar putea spune că e cinema, literatură sau istorie…
Ce ne desparte de subiectul propus de filmul american ar fi legătura dintre criza din Ucraina şi campionatul de fotbal din această ţară, şi anume: în lungmetrajul poliţist există o preocupare faţă de teme vechi, precum Biblia, dar se acordă atenţie şi unor realităţi contemporane, pe care, inevitabil, le propun titlurile de pe prima pagină ale ziarelor.
Iar noi ne propunem să analizăm situaţia geo-politică şi felul în care ea are reverberaţii în zona sportivă, în lumina mass-media internaţionale.
Aşadar, în Ucraina – această "no country for football ", cel puţin în acest moment –, se întâmplă auto-exilări de cluburi renumite.
Între altele, după plecarea celebrei Şahtior Doneţk pentru a juca la Lvov, din motive de securitate, o altă bombă, sau fumigenă – după gust –, se aruncă pe piaţa sportivă, nu neapărat fotbalistică, aş spune: Federația Ucraineană de Fotbal reacţionează astăzi, după ce, omoloaga sa rusă a primit cu o zi în urmă, trei cluburi din Crimeea în campionatul Rusiei, în a treia divizie.
"Crimeea este o parte a teritoriului ucrainean ocupată temporar " - declară unul din șefii federației ucrainene, Anatoli Popov, citat de France Presse.
Potrivit acestuia, "statul ucrainean va face toate eforturile pentru a recupera peninsula Crimeea ", iar federaţia pe care o conduce "va face tot posibilul pentru a recupera cluburile din Crimeea în campionatul Ucrainei ".
Echipele din peninsula Crimeea, acceptate să evolueze în campionatul Rusiei
Reuters, citând Federaţia Rusă de Fotbal, nota anterior, că echipele din peninsula Crimeea au fost acceptate să evolueze în campionatul Rusiei începând din viitorul sezon.
Decizia a fost adoptată vineri, iar în cadrul acesteia, trei cluburi din Crimeea — TSK Simferopol — Sevastopol și Jemciujina Ialta—, vor evolua în cel de-al treilea eșalon al fotbalului rus (zona sudică).
Federația rusă de fotbal a anunțat, totodată, într-un comunicat, că la viitoarea sa reuniune, va fi analizată propunerea "acceptării ca Federația de fotbal din Sevastopol și Federația de fotbal a Republicii Crimeea să fie primite sub umbrela sa ".
Anexarea, în martie, a Crimeei, de către Federaţia Rusă, a pus cluburile din această regiune într-o poziție dificilă vizând campionatul în care ar trebui să joace, după ce au evoluat, anterior, în Ucraina.
Stadion bombardat cu tiruri de mortier
La sfârşitul săptămânii trecute, odată cu debutul campionatului din Ucraina, un stadion a fost bombardat cu tiruri de mortier, iar un preşedinte de club – asasinat.
Este vorba de stadionul "Avanguard " din Lugansk, care a fost bombardat, şi de Oleg Babaiev – patronul grupării Vorskla Poltava şi una dintre personalităţile-cheie ale mişcării proeuropene ucrainene – asasinat în stil mafiot.
Şi, dacă tot vorbim despre varianta aparent sigură pentru Şahtior – Lvov –, să nu uităm de faptul că, tot în weekend-ul trecut, reşedinţa primarului din oraşul din vestul Ucrainei, a fost asediată cu un aruncător de grenade.
Din fericire, edilul Andrii Sadovîi, la rândul său una dintre figurile proeminente ale mişcării proeuropene, nu era acasă la ora atacului.
Meci întrerupt din cauza unor confruntări între suporteri rivali
Între timp, de pildă, miercurea trecută, confruntările dintre suporterii rivali au dus la întreruperea timp de 15 minute a meciului dintre echipele ucreaineană Dnepr Dnepropetrovsk şi daneză FC Copenhaga, disputat pe Stadionul Olimpic din Kiev, în cadrul primei manşe a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
Concret, fanii danezi au fost atacaţi de un grup neidentificat de indivizi, bănuiţi a fi suporterii echipei Dnepr, şi au fost obligaţi să se refugieze din tribune.
FC Copenhaga a anunţat, la finalul jocului încheiat la egalitate, 0-0, că a decis să trimită o scrisoare de protest la UEFA, ceea ce a şi făcut.
Unul dintre oficialii lui Dnepr şi-a cerut scuze pentru acest incident, într-un interviu acordat unei televiziuni locale, precizând că a existat şi o "provocare " din partea suporterilor oaspeţi.
Dincolo de astfel de provocări locale ori internaţionale, sportive sau cu mize mai mari, dar fără minimizări ori prejudecăţi, rămân extrem de tulburătoare mărturisirile unor suporteri ai campioanei Şahtior Doneţk, echipa "refugiată " la Lvov, citaţi de France Presse: "oraşul meu e în război, iar echipa mea – în exil " !