Două Corei - o istorie de şicane şi tensiuni

În lipsa unui accord de pace, incidentele nu au lipsit din 1953 până acum, dar nici unul de proporţiile celui de marţi.

De obicei zona cea mai supravegheată şi emblematică pentru criza permanentă dintre cele două Corei era zona demilitarizată aflată pe graniţa terestră dintre cele două ţări, faimoasa DMZ - zona demilitarizată - care în realitate este zona cea mai puternic înarmată din lume.

Dar lovitura nu a venit acolo, ci asupra unei mici insule de pe graniţa maritimă, de 100 de kilometri dintre cele două Corei, la nord-vest de capitala sud-coreană Seul, o zonă în care şi în trecut au mai fost incidente şi manevre de hărţuire, între care manevre maritime militare executate de forţele nord-coreene, chiar înainte de atacul cu artilerie.

Focul de artilerie lansat de Coreea de Nord şi la care autorităţile de la Seul au răspuns imediat, inclusiv trimiţând avioane de vânătoare, vine la jumătate de an după ce o navă sud-coreană a fost scufundată în aceeaşi zonă, se pare din cauza unei torpile nord-coreene, lucru negat de Phenian.

Atunci şi-au pierdut viaţa 46 de oameni.

Plan Marshall pentru Phenian

Atacul de marţi alimentează o parte din opinia publică de la Seul care susţine că aşa numita “sunshine policy” – “politica razelor de soare” nu funcţionează.

Este vorba despre o strategie de apropiere, inclusiv economică dintre cele două Corei, prin care se speră că vor fi atenuate tensiunile politice iar Phenianul ar renunta, într-un final, la armele nucleare.

Ambasadorul sud corean pentru chestiunea nucleară Hwang Joonkook vorbea, nu demult, de o strategie mai complexă.

“Urmărim o abordare integrată în această chestiune, aplicăm presiuni sub forma sancţiunilor Consiliului de Securitate ONU, în colaborare cu alte ţări, şi în acelaşi timp facem eforturi diplomatice, împreună cu alte state ca să determinăm Coreea de Nord să revină al negocierile în formatul de 6. Mereu ţinem uşa dialogului deschisă” a declarat, Hwang Joonkook.

China şi SUA

De altfel, imediat după atacul cu artilerie al Phenianului, un purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe a declarat că este imperativ în condiţiile actuale să reînceapă negocierile, cât mai curând.

China este un jucător extrem de important şi care pare a fi singurul cu o oarecare influenţă asupra Phenianului.

Mulţi analişti sud-coreeni consideră că şi Statele Unite ar putea să determine o schimbare în atitudinea Phenianului printr-un fel de plan Marshal.

“Administraţia Bush doar a vorbit dur, dar în practică nu a făcut nimic, administraţia Obama poate însă să aibă o atitudine mai flexibilă, de exemplu, asistenţa financiară pentru Coreea de Nord ar fi un stimulent foarte puternic, o versiune nord coreeană a Planului Marshal, cu condiţia ca Phenianul să ia măsuri care să arate bună credinţă” consideră Choi Kang, profesor la Institutul pentru Afaceri Externe şi Securitate Natională de la Seul.

Succesiunea nucleară

Dar e puţin probabil ca Phenianul să facă acum gesturi de deschidere în condiţiile în care este neclară chestiunea succesiunii la putere.

Liderul nord-corean, Kim Jong-il, se pare că este grav bolnav şi încearcă să pregătească terenul pentru fiul său mai mic.

Principala grijă a liderului nord-coreean este să asigure o tranziţie de putere care să nu clatine ultimul regim communist de tip stalinist din lume.

Potrivit analiştilor sud-coreeni, atacul de marţi şi anunţul de săptămâna trecută potrivit căruia Phenianul deţine o nouă fabrică de îmbogăţire a uraniului pentru bombe nucleare, sunt manevre care au ca scop să ţină departe orice intervenţie străină, în această perioadă de fragilitate şi tranziţie pentru puterea de la Phenian.

Arme scoase în zona demilitarizată

Schimburile de focuri din zona graniţei maritime au provocat alertă imediată de partea sud-coreeană în zona demilitarizată de la graniţa terestră unde ONU a stabilit în 1953 o zonă tampon între cele două ţări cu o lungime de aproape 250 de klilometri.

“Bine aţi venit în Tabăra Bonifas”, spune sergentul Frank Murillo şi adaugă motto-ul forţelor internaţionale din zona “Stăm în faţa tuturor”.

Frank Murillo este american şi se află la post în DMZ, zona demilitarizată dintre cele două Corei.

I se spune demilitarizată dar în fapt este considerată zona cel mai puternic înarmată din lume, chiar dacă în partea sud-coreeană sunt doar aproximativ 750 de soldaţi din diverse ţări.

Paradoxal, locul arata mai degrabă a muzeu decât a zonă tampon între două ţări aflate încă în război, spune sergentul Murillo: “Ce-i drept arată ca un parc tematic, există chiar şi un magazin cu suveniruri”.

Asta pentru că şi guvernul de la Seul şi cel de la Phenian permit, lucru unic în lume, organizarea de excursii pentru turişti de o parte şi de alta a liniei albe de demarcaţie.

Soldaţii de ambele părţi sunt obişnuiţi cu turiştii, de toate felurile, inclusiv elevi aduşi în excursie de documentare.

Cei care se ocupă de prezentarea zonei demilitarizate sunt chiar soldaţii, dar în pofida liniştii aparente, ei nu uită că de fapt păzesc o graniţă a războiului.

“Uneori se simte tensiunea în aer” remarcă soldatul Parker, în timp ce dinspre clădirile nord coreene în stil stalinist se revarsă imnuri patriotice.

Zona se află sub control internaţional ONU prin Comisia de Supraveghere a Naţiunilor Neutre dar nimeni nu uită ca oricând ar putea izbucni un război, vorba soldaţilor de aici “nord coreenii sunt imprevizibili”.

Totuşi, viaţa continuă spune sergentul Frank Murillo, pentru ca în mijlocul zonei, printre garduri din sârmă ghimpată, există un mic sat: “Sătenii au la dispoziţie terenuri pe care le cultivă dar trăiesc sub nişte restricţii severe, trebuie să plece de pe câmp şi să fie în sat la ora 21, iar noaptea trebuie să aibă securizate şi acoperite uşile şi ferestrele” explică sergentul american.

Provocarile nu lipsesc în această zonă cu situaţie volatilă, este o permanentă competiţie între cele două Corei.

Cand în partea de sud a graniţei guvernul de la Seul a ridicat un steag înalt, puterea comunistă, ofensată, a intrat în competiţie: “Nord coreenii au replicat imediat, ridicând în zonă lor un steag şi mai înalt, de 160 de metri în timp ce steagul din sud e de numai 100 de metri” povesteşte Frank Murillo.

Provocări verbale

Alteori turişti nord coreeni aduşi de guvernul de la Phenian să viziteze partea comunistă a zonei demilitarizate strigă uneori sloganuri la câţiva paşi de forţele ONU.

“Voi americanii sunteţi de vină pentru toate, strigau nişte nord-coreeni, şi de fapt ei vedeau doar soldaţi suedezi şi oficiali elveţieni”, povesteste soldatul Parker, tot american.

De multe ori, din megafoanele instalate pe clădirile nord-coreene, se revarsă peste soldaţii ONU şi turişti, imnuri comuniste şi discursuri ale lui Kim Jong II.

Lângă Baza Bonifus a forţelor internaţionale se află un pod folosit la sfârşitul războiului pentru schimbul de prizonieri.

“Prizonierii erau aliniaţi la capetele podului şi li se permitea să aleagă unde vor să meargă, în Coreea de Sud sau de Nord. Odată alegerea făcută, ei nu se mai puteau răzgândi, de unde şi numele “Podul fără întoarcere”, explică sergentul Murillo.

În mijlocul zonei printre posturi de supraveghere se află nici mai mult nici mai puţin decât un teren de golf, care a fost prezentat în faimoasa revista Sports illustrated.
“Este considerat cel mai periculos teren de golf din lume, pentru ca este înconjurat din trei părţi de terenuri minate”, spune Murillo.

În mijlocul zonei demilitarizate tensiunea pluteşte în aer, soldaţii sud coreeni şi cei nord coreeni se ţin unii pe alţii sub supraveghere permanent, de la numai câteva zeci de metri depărtare, despărţiţi doar de o linie albă care reprezintă graniţa, trasată printr-un fel de curte dintre cladirile principale din Nord şi din Sud, cele comuniste sunt roşii iar cele din Sud sunt albastre.

Graniţa dintre cele două Corei este vizibilă până şi în sala pentru negocieri, şi este trasată aici prin microfoane instalate pe o masă lungă.

Drumul care leagă cele doua Corei trece prin zona demilitarizata iar în prezent sunt negocieri pentru reluarea circulaţiei şi a schimburilor comerciale, ceea ce, speră comunitatea internaţională, poate duce la negocieri mai de substanţă pe viitor, spune locotenent-comandantul canadian Hugh Son, de origine coreeană, care nu se arată agasat de imnurile comuniste care se revarsă din clădirile nord coreene.

“Nu am sentimente în ce priveşte Coreea de Nord, eu sunt doar soldat, fac ce mi se ordonă, dar ce pot să vă spun este ca lângă poarta de acces de pe drumul dintre cele două Corei, este o stânca pe care stă scris “Acest drum duce spre pace şi prosperitate” şi cred că dacă acest drum rămâne deschis este o şansă pentru pace, pentru că, acum, acesta este singurul drum care duce direct în Coreea de Nord” spune cu optimism locotenent-comandantul Hugh Son.