Dialogul, veriga lipsă a crizei

Demisia subsecretarului de stat de la ministerul sănătăţii, Raed Arafat, anunţată după ce acesta a fost criticat în direct la TV de preşedintele României care l-a acuzat că se opune reformei din sănătate, a fost factorul declanşator al unei nemulţumiri acumulate în anii lungi în care dialogul între putere, opoziţie, patronate şi sindicate a fost deficitar.

Măsurile care au afectat buzunarele şi viaţa românilor, cum ar fi legile de restructurare a cheltuielilor, creşterea TVA-ului la 25%, reducerea salariilor bugetarilor au fost luate abrupt, opoziţia şi partenerii sociali acuzând că nu au avut niciun cuvânt de spus şi că au fost puşi în faţa faptului împlinit.

Apariţia televizată a preşedintelui Traian Băsescu la anunţarea fiecărei măsuri de reformă a făcut ca imaginea acestuia să devină impopulară şi asociată cu toate măsurile dure luate de guvern.

Dar lipsa dialogului pare să aibă origini mai vechi şi se găseşte la toate nivelurile vieţii sociale.

Video: Demonstraţii violente în Bucureşti. Sursa: Reuters.

Demisiile consilierilor prezidenţiali, cei care trebuiau să îl sfătuiască pe Traian Băsescu, au fost o constantă a mandatelor preşedintelui Băsescu. Numai în 2011, cinci consilieri au părăsit funcţiile de la Cotroceni.

Dar plecarea consilierilor prezidenţiali a început chiar după ce Traian Băsescu a fost ales preşedinte pentru întâia oară, primul care a părăsit postul fiind Vasile Blaga, devenit ulterior ministru de interne în guvernul Tăriceanu.

Demisiile consilierilor Andrei Pleşu, Renate Weber, Adriana Săftoiu, ultimul considerat cel mai fidel, au fost făcute fără o motivaţie sau în cel mai bun caz invocându-se probleme de sănătate.

Referendumul privind suspendarea preşedintelui din mai 2007 a fost poate unul dintre ultimele momente în care Traian Băsescu a avut parte de o largă susţinere populară, atunci când aproape 75 la sută dintre românii prezenţi la urne au votat că NU sunt de acord cu demiterea preşedintelui.

Intelectuali în apărarea preşedintelui suspendat

În campania referendumului, peste 100 de personalităţi publice, printre care Mircea Cărtărescu, Sorin Ilieşiu, Alexandru Lăzescu, Gabriel Liiceanu, Monica Lovinescu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu, Traian Ungureanu, Vasile Astărăstoae şi Alexandru Zub, au semnat un apel intitulat "Pentru respectarea statului de drept şi a democraţiei” prin care cer guvernului să organizeze o consultare corectă, cer populaţiei să se prezinte la referendum şi semnalează îngrijorarea lor faţă de "tendinţa unor autorităţi de a ocoli sau încălca principiile şi practicile statului de drept şi ale democraţiei.”

O voce singulară atrăgea însă atenţia: cunoscuta dizidentă anticomunistă, Doina Cornea, aprecia că intelectualii care ar susţine chiar şi defectele preşedintelui Băsescu "fac greşeala căderii în admiraţie, acţiune care l-a legitimat şi susţinut pe Ceauşescu".

Conflictul deschis al preşedinţiei cu guvernul Tăriceanu a arătat că, chiar în interiorul puterii, este greu de păstrat dialogul, atacurile între cele două părţi, desfăşurate atât direct, cît şi prin presă, au descris o ruptură între cele două partide, PD şi PNL, care formaseră alianţa DA învingătoare în alegerile din 2004.

În urma alegerilor din 2008, Partidul Democrat-Liberal a obţinut cele mai multe mandate, 115 în Camera Deputaţilor şi 51 în Senat, fiind urmat de alianţa dintre PSD şi PC (114 în Cameră şi 49 în Senat), PNL (65 în Cameră şi 28 în Senat) şi UDMR (22 în Cameră şi 8 în Senat), iar prim ministru este ales Emil Boc, care va conduce mai multe cabinete, reuşind şi performanţa de a fi şi singurul premier postrevoluţionar care a fost demis prin moţiune de cenzură.

Emil Boc demis, premierul preferat al preşedintelui

În data de 13 octombrie 2009, guvernul Emil Boc a fost demis prin moţiune de cenzură, după ce toţi miniştrii PSD, cu care PDL realizase o nouă coaliţie, după cea anterioară cu PNL, s-au retras din guvern.

Preşedintele Traian Băsescu îi mulţumeşte lui EmiL Boc pentru curajul avut şi caută înlocuitor.

Emil Boc a continuat să asigure interimatul, fiind în acelaşi timp prim-ministru şi ministru interimar al educaţiei.

Consultările de la Cotroceni ale preşedintelui cu partidele parlamentare de opoziţie eşuează. Toate partidele parlamentare, cu excepţia PDL, vin cu propunerea de numire ca premier a primarului Sibiului, Klaus Johannis, fapt ignorat de Traian Băsescu care îl numeşte drept candidat pe Lucian Croitoru.

Până la alegerile prezidenţiale, prim ministru desemnat este Lucian Croitoru. El nu mai apucă să formeze guvernul pentru că, după ce Traian Băsescu a obţinut un nou mandat de preşedinte al României la alegerile din decembrie 2009, Emil Boc este din nou desemnat candidat la funcţia de prim-ministru.

Emil Boc este reînvestit în funcţie la 23 decembrie, după ce o coaliţie formată de PDL, UDMR şi o nouă formaţiune desprinsă în special din PSD îl votează în parlament cu o largă majoritate.

Anii crizei

În 2010, criza care muşca încă de un an în lume afectează şi economia României.

Un acordul cu FMI este semnat rapid de guvern şi apoi este prezentat opoziţiei şi populaţiei care în curând avea să plătească recesiunea.

Nu sunt discutate variante alternative la măsurile din acordul cu FMI, autorităţile invocând situaţia de urgenţă impusă de o instalare a crizei mai rapidă decât anticipaseră.

Primele măsuri de reformă în plină recesiune sunt anunţate de preşedinte: scăderea fondului de salarii cu 25 la sută, iar pensiile sunt reduse cu 15 procente.

După ce Curtea Constituţională decide că pensiile nu pot fi reduse, o nouă măsură este adoptată în coaliţia guvernamentală: creşterea TVA de la 19 la 25 la sută.

Scăderea salariilor şi a pensiilor este atacată în justiţie. Unele acţiuni sunt admise, dar parlamentul amână achitarea diferenţelor până în 2016.

În paralel, guvernul anunţă un moratoriu în privinţa angajărilor la stat. Principiul anunţat, o angajare la şapte vacantări, afectează instituţiile bugetare dar şi sistemul sanitar, aflat deja în deficit de personal.

Aşa numita "indexare a salariilor cu inflaţia" este abandonată tacit, inclusiv de sindicate. Guvernul invocă exemplul firmelor private "care şi-au ajustat salariile şi personalul la condiţiile de criză din piaţă".

Legile austerităţii s-au succedat cu repeziciune. De multe ori preşedintele şi guvernul nu au timp suficient să explice o decizie, că o altă măsură trebuie anunţată. Rând pe rând, autorităţile declară că încearcă să facă ordine în cheltuielile cu asistenţa socială, cu personalul din administraţie, cu educaţia sau cu sănătatea.

De la dansul pinguinului, la Piaţa Universităţii

Măsurile de restructurare care afectează ministerele înseamnă pentru bugetari mai ales disponibilizări, iar ultimul mare miting, la care participă câteva zeci de mii de oameni, organizat de sindicate în mai 2010, a rămas în memoria colectivă prin "Dansul pinguinului".

Iar "Dansul pinguinului" nu a fost parcă suficient pentru decredibilizarea mişcării sindicale şi a liderilor ei: mulţi dintre cei care conduc sindicatele trec rând pe rând pe la procuratură sau la Agenţia de Integritate pentru a-şi justifica averile, iar unii lideri ajung chiar în spatele gratiilor.

Guvernul argumentează că reforma instituţională trebuie urgentată şi adoptă mai multe legi, printre care şi cea a educaţiei, prin ordonanţe de urgenţă, 14 la număr, fără ca acestea să mai fie discutate în parlament.

Singurele replici rămase la dispoziţia opoziţiei parlamentare sunt moţiunile de cenzură, care cad rând pe rând.

Opoziţia acuză că întâlnirile cu reprezentanţii administraţiei Băsescu sunt mai degrabă informări, aşa că la unele convocări ale preşedintelui liderii opoziţiei au refuzat să mai participe.

Lipsa dialogului, resimţită şi de putere şi de opoziţie

De la izbucnirea manifestaţiilor antiprezidenţiale şi antiguvernamentale din ianuarie 2012, atât puterea cât şi opoziţia au pus persistenţa protestelor pe seama "frustărilor acumulate din lipsa de comunicare".

Fiecare însă are o altă perspectivă asupra dialogului.

Preşedintele celui mai mare partid de opoziţie, PSD, a afirmat că nu se poate vorbi de un dialog real între putere şi opozitie, ci doar de unul "mimat".

"În timp ce noi eram la Cotroceni, cei de la PDL si UDMR îşi vedeau mai departe de afaceri politice şi murdare.

"Şi-au votat bugetul, azi îşi comaseaza alegerile pentru ei. Asta e dialogul pe care îl mimează ei?!" declară Victor Ponta.

În schimb puterea spune că regretă acum că nu a explicat îndeajuns măsurile de austeritate pe care le-a promovat.

După izbucnirea protestelor, ministrul turismului Elena Udrea, unul dintre liderii PDL, a spus că ultimii ani "au reprezentat o perioadă extrem de grea în care nu am avut timp să vorbesc nici cu familia".

"Nu este nici pe departe o scuză, dar este un motiv pentru care, de multe ori, nu am fost suficient de prezenţi în a dialoga cu societatea civilă, în a dialoga cu oamenii. Poate astăzi ar fi avut o înţelegere, o altă înţelegere a situaţiei", a afirmat Elena Udrea.