Criza europeană, "o problemă politică"

Politologii americani atrag atenţia administraţiei Obama că Washingtonul nu ia suficient în considerare faptul că cei mai apropiaţi aliaţi şi parteneri,europenii, se confruntă cu cea mai semnificativă criză existenţială de la al doilea război mondial încoace.

De la primele sale zile de mandat, administraţia Obama a diagnosticat problema Europei ca fiind una pur economică.

Nu cu tot atâtea grave implicaţii globale cum le-a produs colapsul corporaţiei Lehman Brothers în septembrie 2008, dar totuşi o problemă economică îngrijorătoare.

Reacţia a fost trimiterea în Europa a unor înalţi oficiali de la Departamentul Trezoreriei şi asigurarea unei consultări strînse între Rezervele Federale, Banca Central Europeană şi alte bănci centrale pentru a furniza necesarele lichidităţi şi credite.

Pe măsură ce criza s-a adâncit şi când a devenit clar că problemele economice ale Europei cauzează serioase disfuncţionalităţi redresării economiei Americii,administraţia Obama a acţionat mai viguros, cu vizite frecvente pe bătrânul continent - nu de puţine ori fără invitaţii ori vizite chiar nedorite - ale secretarului Trezoreriei,Timothy Geithner,cu convorbiri telefonice mai frecvente cu cancelarul german Angela Merkel şi alţi lideri europeni.

Cu toate acestea, SUA nu au contribuit la fondul de urgenţă al FMI creat pentru a ajuta Europa.

În schimb, au donat fonduri Braziliei, Chinei, Indiei şi Rusiei.

Guvernele europene s-au adresat în mod repetat Beijingului pentru ajutor în timpul crizei.
Heather Conley, directoarea departamentului pentru Europa de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale spune că,”deşi administraţia a accelerat tempo-ul operaţional transatlantic, mesajul şi politicile sale au eşuat.

Iată de ce: criza datoriilor europene este o criză în mod fundamental politică, nu una economică, deşi politicile economice europene divergente o alimentează în mod clar.”

Heather Conley spune că Departamentul Trezoreriei a avut, cu siguranţă, în anumită măsură, reacţia potrivită, dar nu a înţeles niciodată intensele politici implicate în proiectul de integrare europeană vechi de şase decenii, menit să prevină războiul.

Mai mult,că în ciuda popularităţii personale, a omului Obama în Europa, iritabilitatea europeană a fost la cotele sale cele mai înalte atunci cînd ultimul lucru pe care şi-l dorea era o lecţie din partea unei ţări despre care crede că a fost la originea declanşării crizei, care are o datorie uriaşă şi care tocmai îşi pierduse ratingul AAA.

O potenţială greşeală istorică de politică externă

Din fericire pentru Obama, Europa nu a devenit în nici un moment o temă în campania prezidenţială din 2012.

Analista de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale crede că se poate asuma că politica administraţiei va rămîne aceeaşi sau chiar că Europa va primi şi mai puţină atenţie din partea preşedintelui Obama,în al doilea său mandat,de vreme ce costurile împrumuturilor europene au scăzut.

Heather Conley crede că acest tip de atitudine ar fi o greşeală istorică de politică externă, care i-ar îndepărta pe aliaţii europeni de America în vreme ce continuă să fie măcinaţi de datorii, dar şi de un curent în escaladare, de naţionalism, separatism şi xenofobie.

Cert este că Barack Obama va avea de-a face cu o Europă care trece printr-o realiniere istorică, transformatoare din punct de vedere politic, economic şi social.

Heather Conley crede că începe să se formeze un nucleu al unei Europei care va primi un rating AAA, o Europă mai integrată, sub o conducere economică germană şi care va fi un important partener economic global pentru SUA.

Este, însă, emergentă, în acelaşi timp, şi o Europă a periferiei, lăsată în afara eforturilor de integare ale regiunii, fie din proprie opţiune fie din cauza situaţiilor financiare locale.

Marea Britanie şi Polonia, amândouă importante partenere strategice ale SUA ar rămâne, astfel, în afara noii arhitecturi instituţionale a Europei.

Întrebarea care se ridică este: va putea Europa să rămână unită în cazul acestui scenariu?

Va trebui ca relaţiile transatlantice să se adapteze acestor schimbări?

Analista de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale este de părere că atât Europa, cât şi SUA trebuie să recunoască că au în faţă provocări similare: mari datorii şi deficite, ca şi o polarizare politică ce obstrucţionează acţiunea politică.şi, mai curând decât să se arate cu degetul, una pe alta, peste Atlantic, în legătură cu cine are cea mai proastă situaţie fiscală, America şi Europa ar trebui să înceapă, cât mai curând posibil, o discuţie intensă şi serioasă şi să găsească soluţii pentru problemele lor economice.

Pentru că,dincolo de toate, conchide Heather Conley, miza este viitorul civilizaţiei occidentale.