Cooperarea militară SUA-Europa după alegerile pentru Casa Albă

Cooperarea militară a SUA cu Europa vine cu o perspectivă riscantă sub o potenţială preşedinţie Romney.

Analiştii de la institutul think tank Brookings cred că este singura mare diferenţă de politică externă dintre preşedintele democrat Barack Obama şi rivalul său republican, Mitt Romney, din care perspectivă acesta din urmă crede că a obţinut un avantaj împotriva unui preşedinte care a restaurat, după decenii întregi, dominanţa partidului democrat în politica externă.

Este, de asemenea, dimensiunea fundamentală în care republicanii şi democraţii sunt în dezacord în legătură cu relaţia SUA cu Europa: cum să-i determine pe europeni să crească contribuţiile la apărarea militară comună.

Mitt Romney doreşte cheltuieli militare mai mari cu 2500 de miliarde de dolari, în următorii zece ani, decât ar face-o Barack Obama.

Aceasta include renunţarea la tăierea din bugetul militar a celor 487 miliarde de dolari propusă de Barack Obama.

În timpul summitului NATO de anul trecut de la Chicago, Mitt Romney scria în cotidianul Chicago Tribune că reducerea de către preşedintele Obama a armatei americane i-a descurajat pe europeni să contribuie mai mult.

Analiştii de la Brookings spun că este important să se observe, însă, contextul în care cei doi candidaţi sunt atât de divizaţi. Faptul este că preeminenţa militară americană este o chestiune de consens bipartizan.

"Competiţia pe politică externă se reduce la aspecte ca:avem nevoie de zece sau de unsprezece portavioane cu propulsie nucleară?”, susţin analiştii de la Brookings.

Bugetul preşedintelui Obama include cheltuieli pentru construirea a 2500 de noi avioane de luptă şi a nouă nave anual.

Mitt Romney prevede construirea a cincisprezece nave pe an.

Mitt Romney este adeptul economiei keynesiană

Este, altfel, un paradox din partea unui candidat care pledează pentru un "guvern redus” că cere o asemenea creştere masivă a cheltuielilor guvernamentale.

Aceiaşi analişti cred că acest aspect al filozofiei republicanului este o excepţie revelatoare de la aversiunea sa binecunoscută faţă de economia keynesiană.

Economistul britanic John Maynard Keynes a influenţat profund în anii 1930 macroeconomia modernă şi liberalismul social.

Doctrinar al capitalismului monopolist de stat, el a pledat pentru politica intervenţionismului economic, prin care guvernele iau măsuri fiscale şi monetare pentru a contracara efectele negative ale ciclului afacerilor, ale recesiunilor şi crahurilor financiare.

Ideile sale stau la baza şcolii de gândire cunoscută sub numele de “economia Keynesiană” şi a numeroaselor sale variaţii.

În anii 1930, John Maynard Keynes a dat naştere unei adevărate revoluţii în gândirea economică, detronând ideile economiei neoclasice care susţineau că pieţele libere asigură o ocupare totală a pieţei forţei de muncă atâta timp cât muncitorii sunt flexibili în ceea ce priveşte cererile lor salariale.

Unii se aşteptau ca popularitatea fără precedent a preşedintelui Obama în Europa occidentală să vină cu beneficii din partea aliaţilor tradiţionali ai SUA.

Sigur că o încurajare a venit odată cu premiul Nobel pentru pace acordat preşedintelui Obama, dar, cum spun locuitorii DC-ului, cu un premiu Nobel şi un dolar şi cincizeci de cenţi poţi cumpăra o cafea în Washington.

Pentru că bunăvoinţa occidentalilor nu a rezultat în ajutor pentru închiderea închisorii controversate de la Guantanamo Bay iar preşedintele Obama nu a reuşit să obţină nici mai multă cooperare militară şi nici sprijin pentru Afganistan.

În ultimii zece ani contribuţia europeană la cheltuielile NATO a scăzut de la o jumătate la un sfert.

Mitt Romney şi relaţia transatlantică

Exasperarea Washingtonului a devenit acum, în acest sens, aproape resemnare.

Dar, cum a demonstrat-o intervenţia din Libia, resemnarea a făcut loc calculului, pentru că americanii au început să conceapă alte modele de a împărţi cheltuielile.

SUA au cheltuit în jur de 896 de milioane de dolari pentru a-l înlocui de Muammar Gaddafi, în vreme ce Marea Britanie a cheltuit cel puţin 850 de milioane de lire sterline.

Dar, ceea ce atrag atenţia analiştii de la Brookings, dincolo de controversele privind bugetul, rămâne întrebarea fundamentală în legătură cu ce tip de circumstanţe justifică acţiunea militară.

Or aici este considerat Mitt Romney periculos pentru relaţia transatlantică.

Retorica sa războinică la adresa Rusiei, Iranului şi teritoriilor palestiniene reamintesc multor politicieni europeni, ca şi publicului european, de zilele primului mandat prezidenţial al lui George W. Bush.

Într-o analiză a institutului Brookings se spune că Mitt Romney "ar reseta resetarea cu Rusia” pe care a realizat-o, principial, Barack Obama.

Este destul de clar că dl. Romney nu ar fi semnat acordul START din cauza limitărilor pe care le implică acesta pentru planificarea militară americană.

Mitt Romney nu ar fi anunţat retragerea din Afganistan în 2014 iar în domeniul schimbării climaterice, candidatul republican insistă încă asupra "lipsei consensului ştiinţific” cu privire la sursa emisiilor de CO2.

În cazul Georgiei, atunci când consilierii lui Mitt Romney îl sfătuiau pe fostul candidat republican din 2008 John McCain, aceştia au pledat pentru escaladare şi este greu de imaginat că ei ar acţiona diferit acum, în mod special într-un moment în care au calificat Rusia drept inamicul geopolitic numărul unu al Americii.

Or, mulţi europeni preferă o abordare mai subtilă a relaţiei cu Rusia, care să nu fie una de confruntare fără să fie necesar.

Cert este că administraţia Obama a înţeles să se angajeze activ în Europa, cu secretarul de stat Hillary Clinton vizitând, în general, lunar Europa şi cu preşedintele Obama însuşi făcând zece vizite în Europa.

Un sondaj recent ARD/DeutschlandTrend arată 75 de procente aprobare pentru preşedintele Obama.

86% dintre respondenţii europeni spun că l-ar realege pe preşedintele Obama în vreme ce numai 7% ar vota cu dl Romney.

Analiştii spun că este greu de imaginat că cele 2500 de miliarde de dolari suplimentare pe care le-ar acorda Mitt Romney cheltuielilor militare îi vor inspira pe europeni să investească în mod brusc, mai consistent, în apărarea colectivă.

Mai mult, că ar fi probabil ca potenţiala cooperare să îngheţe.

Dincolo de toate, cert este că un sondaj recent ABC/Washington Post arată că alegătorii americani sunt mai preocupaţi de economie, în proporţie de 50 la 1.