Cooperarea dintre SUA şi Egipt, sub semnul întrebării
Analiştii se tem că, odată cu instalarea la putere a armatei egiptene, cooperarea anti-teroristă dintre Egipt şi SUA ar putea avea de suferit.
14 Februarie 2011, 18:51
Cu un nou guvern la Cairo, analiştii prezic că nivelul de comfort al relaţiei cu Statele Unite nu va mai fi atât de ridicat, cum a fost pe parcursul a decenii, când agenţiile americane de informaţii au avut în Egipt un partener crucial în strângerea de informaţii privind grupările extremiste ca Al-Qaida .
Egiptenii vor avea, probabil, mai puţină încredere în Statele Unite, care au făcut eforturi pentru a sprijini regimurile autocrate, iar un viitor guvern democratic la Cairo va trebui să răspundă mai curând, populaţiei, care s-ar putea opune relaţiilor speciale şi foarte strânse cu Washington-ul .
Mai mult, este probabil ca Frăţia Musulmană să câştige influenţă, dacă vor avea loc alegeri libere şi corecte .
Ea ar putea cere o mai mare independenţă faţă de politicile Washingtonului .
Unii oficiali americani spun, totuşi, că nu sunt foarte îngrijoraţi, dat fiind rolul puternic al armatei egiptene, căreia Statele Unite îi acordă o asistenţă anuală de 1,3 miliarde de dolari .
Ei cred că egiptenii au interesul de a se proteja de extremismul violent tot atât de mult ca şi americanii .
Analistul Steven Cook, de la Consiliul pentru Relaţii Externe, spune că politicile sunt acum, în mâna armatei .
"Este o fază foarte dificilă. Armata a fost profund implicată în construirea regimului împotriva căruia s-au ridicat egiptenii. Acum politicile sunt în mâinile armatei, care se află într-o poziţie în care nu a mai fost de la sfârşitul anilor 1960.
"Ea nu are abilitate în arena politică. Va trebui să acţioneze cu ceva talent pentru a stabili o coaliţie foarte disciplinată de civili. Să sperăm că va găsi o soluţie acceptabilă pentru a avansa. De-aici încolo începe munca cea mai grea . A fost greu ca Mubarak să fie îndepărtat. Va fi foarte greu, de asemenea, ca armata să dezvolte un sistem politic", mai spune analistul Steven Cook.
Coopeararea cu serviciile de informaţii egiptene, extrem de benefică pentru SUA
Din această perspectivă comunitatea americană a informaţiilor încearcă să se asigure că, totuşi, extinsa cooperare cu cea egipteană va continua .
Serviciile de securitate egiptene au numeroase surse acolo unde guvernul american nu le are, în Fâşia Gaza şi Sudan, de pildă .
Analiştii spun că Serviciul General de Informaţii al Egiptului, care are date valoroase despre Al-Qaida şi alte grupări radicale islamiste din Orientul Mijlociu , este una din agenţiile cel mai bine informate privind fundamentalismul islamist şi dimensiunile sale internaţionale .
Cooperarea dintre serviciile secrete americane şi cele egiptene a devenit publică după ce au ieşit la suprafaţă informaţii privind faptul că Statele Unite au trimis pentru interogare suspecţi de terorism, în ţări ca Egiptul, ţări despre care grupurile pentru drepturile omului spun că sunt notorii în materie de tortură.
Pe de altă parte, un nou guvern la Cairo s-ar putea să nu mai vadă în Iran o ameninţare tot atît de mare sau ar putea încerca să folosească Teheranul pentru a face diverse presiuni în relaţiile cu Occidentul .
Alte voci de la Washington prezic, însă, că relaţia cu Statele Unite va continua chiar dacă Frăţia Musulmană ar controla noul guvern .
Organizaţia egipteană îi înţelege pe extremişti mai bine ca oricine .
Mulţi oficiali ai contraterorismului se îndoiesc că , cel puţin pe termen scurt , Al-Qaida va beneficia de dezvoltările politice de la Cairo .
Al-Qaida şi Frăţia Musulmană au fost ostile una faţă de cealaltă timp de decenii, iar sondajele arată că egiptenii resping ideologia rigidă şi metodele brutale de a o aplica.
Al-Qaida se opune tipului de democraţie pe care milioane de egipteni au cerut-o în cele 18 zile de masive demonstraţii.