Argentina, ţara care s-a redresat prin forţe proprii

S-au împlinit, în decembrie trecut, 10 ani de când Argentina a trăit cea mai gravă criză economico-financiară din istoria sa, o criză care, de fapt, a dus-o la colaps.

Două treimi din populaţie trăia sub pragul sărăciei, iar şomajul avea să atingă nivelul de 24%.

În această situaţie, a fost, pur şi simplu, abandonată de comunitatea internaţională şi de instituţiile financiare internaţionale.

Țara acumulase o enormă datorie încă din 1998, din vremea preşedintelui Carlos Menem.

Noul preşedinte, Fernando de la Rúa, a preluat o situaţie dezastruoasă.

Pentru a opri fuga de capitaluri, a dat o lege, în anul 2001, prin care limita drastic accesul argentinienilor la propriile lor depozite din bănci, în pesos şi în dolari. Legea aceasta avea să rămână în istorie sub denumirea de „el corralito”, adică „ţărcuşorul”, un termen lansat de jurnalistul Antonio Laje.

Cacerolada contra el corralito argentino (sursa Quo.es)

Proteste cu tigăi și oale împotriva lui "el corralito”

Autorităţile considerau atunci că 250 de pesos pe săptămână erau suficienţi pentru orice argentinian, pentru că doar atât putea retrage din bancă.

"El corralito” nu numai că nu a dus la rezolvarea situaţiei, dar chiar a agravat-o şi a grăbit prăbuşirea economiei argentiniene.

A creat o gravă lipsă de lichidităţi, a paralizat investiţiile, comerţul, plăţile şi a creat nemulţumiri şi proteste sociale fără precedent.

--fb1

Când înfruntările între protestatari şi forţele de ordine s-au soldat cu 30 de morţi, Fernando de la Rúa a demisionat. În decurs de numai cinci zile, s-au schimbat vreo patru guverne.

La "el corralito” ministrul economiei, Jorge Remes Lenicov, avea să adauge un "corralón” ("ţarcul cel mare”): depozitele în dolari americani deveneau depozite în pesos argentinieni.

Fenomenul a fost denumit „pesificarea” (de la peso) dolarului.

În plus, cursul era ca la o casă de schimb: un dolar echivala cu un peso la vânzare, iar la cumpărare, cu 1,40 pesos.

Mai târziu, Curtea Supremă de Justiţie avea să invalideze atât "el corralito” cât şi "el corralon”, ceea ce i-a determinat pe mulţi argentinieni să acţioneze băncile şi statul în justiţie.

Oricum, posesorii de depozite au pierdut atunci foarte mulţi bani pe care nu i-au mai recuperat niciodată.

Şi totuşi, Argentina a reuşit să iasă din colaps. Omul care a redresat economia şi finanţele Argentinei a fost Roberto Lavagna, ministrul economiei, care a ştiut, în acele condiţii, să stimuleze consumul, considerat a fi motorul dezvoltării economice.

S-a axat, în principal, pe producţia agricolă, pe refacerea treptată a structurilor industriale, pe stimularea exporturilor şi pe o puternică intervenţie a statului în economie.

Din 2003 creşterea economică a Argentinei a depăşit, în mod constant, şapte procente. Au fost ani în care creşterea a atins chiar şi 9 %.

Roberto Lavagna. Foto: Reuters.

În 2005, după ce redresarea Argentinei era de acum un fenomen ferm, constant şi consolidat, preşedintele Néstor Kirchner l-a demis pe Roberto Lavagna şi l-a înlocuit cu o fostă studentă a acestuia, Felisa Miceli, deoarece Lavagna ar fi putut deveni un rival de temut la următoarele alegeri prezidenţiale, din 2007, la care, de fapt s-a şi prezentat, obţinând mai mult de 16 % din voturi.

Roberto Lavagna a scris şi o carte în colaborare cu alţi specialişti: "Gândind o ţară" (Pensando un país), carte în care sunt expuse unele idei şi concepte pentru viitoarea dezvoltare a Argentinei.

Astăzi, Argentina, este o ţară cu o creştere anuală constantă de peste 7%, în timp ce şomajul s-a redus la 7,2 %, nivelul cel mai scăzut în ultimii 10 ani.

În plus, datele oferite de ONU arată că întreaga Americă Latină a atins cel mai redus nivel al sărăciei, în ultimii 20 de ani.