Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Aderarea României și Bulgariei la Schengen, temă de discuții la Forumul de Securitate al Mării Negre și Balcanilor

România și Bulgaria trebuie să se alăture spațiului Schengen, pentru că ambele țări sunt pregătite pentru acest lucru, a fost mesajul transmis de Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne.

Aderarea României și Bulgariei la Schengen, temă de discuții la Forumul de Securitate al Mării Negre și Balcanilor

20 Mai 2023, 11:11

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a declarat sâmbătă că războiul de la granițele României rămâne o temă de interes capital și strategic, iar țara noastră este implicată în sprijinirea Ucrainei pentru a câștiga.

Vorbind în a doua zi a Forumului de Securitate în Marea Neagră și Balcani, ministrul Aurescu a subliniat că România își apără neobosită interesele: „Soliditatea și continuitatea comunității euroatlantice de valori și de securitate pentru susținerea Ucrainei în câștigarea acestui război și în înfrângerea strategică a Rusiei„.

Ministrul de externe a insistat că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei reprezintă și o agresiune împotriva întregii comunități democratice și a ordinii internaționale bazate pe reguli. Conferința desfășurată timp de două zile la București a avut pe agendă întregul ansamblu de pericole de securitate care vizează Marea Neagră și Balcanii.

Aderarea României și Bulgariei la spațiul european de liberă circulație a fost temă de discuții la Forumul de Securitate al Mării Negre și Balcanilor.

Ministrul de interne, Lucian Bode, a afirmat că s-a reluat dialogul cu toate statele membre Schengen, pentru a exista asigurarea că pozițiile lor vor rămâne neschimbate în privința aderării României.

El a precizat că s-a încercat inclusiv o clarificare a nelămuririi Austriei, stat care s-a opus prin vot anul trecut.

Lucian Bode: România consideră că principala armă a diplomației trebuie să fie din nou utilizată - dialogul. În consecință, am reluat dialogul cu Austria la toate nivelurile și toate aspectele neclare, dacă erau, în ceea ce privește îndeplinirea tuturor criteriilor din acquis-ul Schengen cred eu că au fost lămurite. Și, nu în cele din urmă, România a reluat dialogul cu toate statele membre care ne-au acordat votul de încredere în decembrie. Am constatat că într-o eventuală decizie în acest an, poziția lor va rămâne neschimbată.

Prezent la dezbatere, ministrul bulgar de interne, Ivan Demerdzhiev, a atras atenția că presiunea în creștere de la frontiera bulgaro-turcă, războiul din Ucraina și criza alimentară din anumite zone din Africa vor menține la un nivel crescut fenomenul migraționist.

Ivan Demerdzhiev: Închiderea frontierelor interne contravine principiilor europene, contravine avantajelor oferite de spațiul Schengen și în practică nu e eficientă alocarea de resurse pentru granițele interne. Astfel, nu se consolidează securitatea și nu se accesează eficient fenomenul migrației ilegale.

România și Bulgaria trebuie să se alăture spațiului Schengen, pentru că ambele țări sunt pregătite pentru acest lucru, a fost mesajul transmis de Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne.

Sesiune de discuții privind politicile de securitate ale Turciei

Fenomenul migrației a fost temă de analiză și în cadrul sesiunii de discuții privind politicile de securitate ale Turciei, moderată de către Dan Preda, director Radio România Actualități. Valeria Giannotta, expert italian în politică internațională, a subliniat că Turcia poate juca rolul de putere stabilizatoare în regiune pentru evitarea unei schimbări majore și are capacitatea necesară, dar și credibilitate.

Valeria Giannotta: Când vorbesc de credibilitate, mă refer la acordul semnat în 2016 între Turcia și Uniunea Europeană privind refugiații sirieni. Noi îi denumim refugiați, dar potrivit dreptului internațional, sunt persoane plasate sub protecție temporară. Turcia și-a asumat găzduirea lor și a încheiat un acord cu Uniunea Europeană, care s-a demonstrat eficient, în ciuda unor disfuncții apărute din când în când. Dar Turcia a găzduit aproape 4 milioane de sirieni și a evitat continuarea migrării acestora către Europa. Ca atare, Turcia este un partener credibil pentru instituțiile europene.

Ambasadorul Republicii Turcia, Özgür Altan, a declarat că rezultatul alegerilor din țara sa nu va duce la o schimbare în ceea ce privește politicile externe principale. Demnitarul străin a precizat că există susținerea totală pentru integritatea teritorială a Ucrainei. Özgür Altan a adăugat că există și o linie de comunicare cu rușii, pentru ca războiul să se oprească și diplomația să câștige.

Özgür Altan: Ucrainenii ne sunt foarte dragi, dar avem și o înțelegere cu rușii, vrem să vorbim cu ei. Deci, includerea Turciei în Uniunea Europeană, ca stat membru, încă este un obiectiv strategic pentru noi. Trebuie să fie luat în tot pachetul. Și discuțiile cu privire la Marea Neagră, la Inițiativa celor Trei Mări, toate acestea trebuie să includă Turcia, pentru că este în centrul situației. Spre exemplu, dacă Uniunea Europeană gândește o strategie pentru Marea Neagră și nu discută cu Turcia, care are 1.329 km de linie costieră, este de neconceput.

Ambasadorul a vorbit inclusiv despre relațiile excelente turco-române, atât în cadrul Alianței Nord-Atlantice, cât și cele economice.

Timp de două zile, la București s-a desfășurat a șaptea ediție a Forumului de Securitate privind Marea Neagră și Balcani, cu participarea unor invitați de renume din statele Uniunii Europene și NATO, precum și din țări partenere. Radio România Actualități a fost partener media.

Protestul AUR este în desfăşurare în centrul capitalei
România 01 Martie 2025, 16:17

Protestul AUR este în desfăşurare în centrul capitalei

UPDATE - ora 17.00: Forțele de ordine au reluat apelul de a respecta legea și a coopera cu autoritățile către organizatorii...

Protestul AUR este în desfăşurare în centrul capitalei
Fragmente de dronă cu explozibil la bord, găsite la punctul de trecere a frontierei Giurgiuleşti
România 01 Martie 2025, 15:21

Fragmente de dronă cu explozibil la bord, găsite la punctul de trecere a frontierei Giurgiuleşti

Potrivit MApN, din expertizările efectuate de investigatori a rezultat că fragmentele provin de la un aparat de zbor fără...

Fragmente de dronă cu explozibil la bord, găsite la punctul de trecere a frontierei Giurgiuleşti
Protest AUR împotriva guvernului
Politică 01 Martie 2025, 15:15

Protest AUR împotriva guvernului

Câteva mii de oameni protestează sâmbătă în centrul capitalei, la chemarea Alianţei pentru Unirea Românilor.

Protest AUR împotriva guvernului
IGSU: Aproape șapte mii de incendii de locuințe au loc anual în România
România 01 Martie 2025, 14:19

IGSU: Aproape șapte mii de incendii de locuințe au loc anual în România

Sâmbătă a fost lansată a doua ediție a campaniei "Detector pentru viață".

IGSU: Aproape șapte mii de incendii de locuințe au loc anual în România
IGPR: Autoritățile au derulat în anul 2024 aproape o mie de acțiuni anti-drog
România 01 Martie 2025, 14:16

IGPR: Autoritățile au derulat în anul 2024 aproape o mie de acțiuni anti-drog

În cursul anului trecut, peste 3.500 de persoane au fost arestate preventiv sau la domiciliu, mai precizează poliția.

IGPR: Autoritățile au derulat în anul 2024 aproape o mie de acțiuni anti-drog
Maia Sandu: România este cel mai important partener al Republicii Moldova
România 01 Martie 2025, 13:32

Maia Sandu: România este cel mai important partener al Republicii Moldova

Președintele interimar Ilie Bolojan este sâmbătă la Chișinău pentru convorbiri cu președinta Moldovei Maia Sandu. Dumincă,...

Maia Sandu: România este cel mai important partener al Republicii Moldova
În locuința lui Horațiu Potra a fost descoperit „un important arsenal de arme și muniție”
România 01 Martie 2025, 13:09

În locuința lui Horațiu Potra a fost descoperit „un important arsenal de arme și muniție”

Mercenarul Horațiu Potra, fiul său și o rudă au fost dați în urmărire internațională de Poliția Română, după ce instanța...

În locuința lui Horațiu Potra a fost descoperit „un important arsenal de arme și muniție”
Protest în București față de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale
Ştiri 01 Martie 2025, 12:57

Protest în București față de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale

Jandarmeria Capitalei a anunțat că vor fi luate măsuri sporite de securitate pentru prevenirea incidentelor și face un apel...

Protest în București față de anularea turului doi al alegerilor prezidențiale