Tradiţiile Maramureşului în Washington

Expoziţia "Maramureşul tradiţional. Covoare ţărăneşti de Victoria Berbecaru şi Covorul Zburător de Mircea Cantor", de la centrul cultural al Ambasadei Franţei din Washington este organizată de Institututul Cultural Român din New York, Ambasada României în SUA şi La Maison Francaise şi este deschisă până pe 15 aprilie.

Victoria Berbecaru, una din cele mai realizate ţesătoare ale Maramureşului a reînviat tradiţia ţesutului de covoare în anii‚ 70, atunci când a sosit în satul Botiza.

Alături de covoarele tradiţionale, este expus "covorul zburător", operă a artistului Mircea Cantor, care a fost "zămislită" în urma întîlnirii sale cu Maramureşul, în cursul unor excursii ale artistului în regiune în iarna lui 2011.

Atunci, artistul născut în 1977 la Oradea şi care trăieşte acum la Paris, a bătut la poarta Victoriei Berbecaru.

Ambasadorul României în SUA, Adrian Vieriţă a deschis expoziţia, luni, 28 martie.

"Vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia de a participa, în această seară, la vernisajul Expoziţiei de covoare tradiţionale maramureşene realizate de Victoria Berbecaru şi iniţiată de artistul român Mircea Cantor, prezentată în premieră în SUA.

Prin această expoziţie ne propunem să prezentăm publicului american una dintre tradiţiile străvechi româneşti, arta ţesutului, pe care doamna Victoria Berbecaru împreună cu ţesătoarele din satul Botiza o menţin vie şi o transmit generaţiilor viitoare. Covoarele din zona Maramureşului ne încântă prin autenticitate, culoare şi multitudinea de motive şi reflectă identitatea românească. Privindu-le, vi se deschide o poartă către sufletul românesc", a declarat ambasadorul României în SUA, Adrian Vieriţă.

Cele două covoare ale lui Mircea Cantor întruchipează "Avioane (de război) şi Îngeri".

Mircea Cantor a spus că a ţesut covoarele zburătoare în 2008 şi 2011.

"Covoarele Victoriei Berbecaru sunt din anii 1970, covoare foarte preţioase, aduse din patrimoniul bisericii din Botiza. Nu mai găsiţi nicăieri în lume aşa ceva. Eu cred că covoarele maramureşene sunt, dacă îndrăznesc să spun, un brand de ţară care ar fi trebuit mai bine pus în valoare, pentru că avem un patrimoniu extraordinar, care este viu. Ţesătoarele din Botiza şi din alte locuri ale ţării încă trăiesc".

"Aceste lucruri ar trebui expuse într-un loc în care să arate că ele sunt contemporane. Nu trebuie să aşteptăm ca ele să moară ca să devină "relicve" în muzee. De 4 ani tot umblu prin Maramureş, vorbesc cu ţesătoarele, culeg informaţii şi am o amplă documentaţie. Eu nu sunt etnograf, sunt artist, dar descopăr că zestrea tradiţională trebuie pusă în valoare. Din anii 1960 nu s-a mai editat o lucrare antologică serioasă pe această temă. Este visul meu de a o face, un vis care încet încet prinde roade".

L-am întrebat pe Mircea Cantor care crede că este relaţia dintre covoarele maramureşene şi fascinantele biserici de lemn din Maramureş.

"Eu cred că este o relaţie de spirit şi de suflet. Ca să faci o expoziţie despre Maramureş, nu ajunge să arăţi doar covoarele. Pentru că aceste covoare împodobeau deopotrivă interiorul bisericilor şi interiorul caselor, case care aveau porţi în faţa lor făcute de meşteri care făceau şi mobila din casă. Este o întrepătrundere, o simbioză incredibilă.
Dar nu poţi să vii aici cu tot Maramureşul, care face parte din toată România, din toată Europa, din întreg patrimoniul mondial. Îţi trebuie timp, pasiune şi generozitate. Am făcut-o pentru că iubesc oamenii, iubesc România şi cred că aceste lucruri sunt extraordinar de valoroase".

Din dreapta, în ordine Corina Şuteu, Mircea Cantor, Victoria Berbecaru şi soţul ei preotul Berbecaru. Foto: Corina Şuteu.

I-am sugerat directoarei Institutului Cultural Român din New York, Corina Şuteu că demersul lui Mircea Cantor de a continua şi continua şi iarăşi continua tradiţii, este unul în spirit brîncuşian.

D-na Şuteu a arătat că "demersul lui Mircea Cantor este unul extrem de inovator. Pune într-o nouă lumină arta tradiţională. Poate dacă făceam noi o expoziţie de covoare tradiţionale maramureşene, nimeni nu s-ar fi uitat la ele cum s-a uitat Mircea şi cum ne-a obligat şi pe noi să ne uităm la ele şi n-am fi aflat, poate de la d-na Victoria Berbecaru în ce măsură arta ei se hrăneşte dintr-un fel de context care există azi dar care continuă un context deja existent”.

Foto: Victoria Berbecaru

Îmbrăcată în costumul tradiţional al satului Botiza, Victoria Berbecaru a început să-mi povestească mai întîi despre colierul cu 27 de şiraguri de coral pe care îl poartă acum la gât.

"Cînd fetele din Maramureş se măritau, părinţii aveau obligaţia să le cumpere o zgardă, adică mai multe şiraguri de mărgele din coral prinse împreună. La vremea aceea erau foarte scumpe iar părinţii vindeau, în general, o pereche de boi ca să-i cumpere fetei zgarda. Cu cât zgarda avea mai multe şiraguri, cu atât fata era mai bogată. Această zgardă pe care am cumpărat-o de la bătrânele din sat are în jur de 100 de ani. În satul Botiza mi-am găsit fericirea. Am ajuns în sat cu soţul meu care a fost numit preot. Eu l-am urmat. Am găsit că acolo este raiul pe pământ".

"Fiind profesoară mergeam în vizită la copii. În casele în care trăiau bătrînele satului, casa era aranjată altfel. Cu covoare cu romburi, cu culori mai potolite, mai frumoase, iar acolo unde erau femei tinere de până în 30 de ani, erau covoare cu trandafiri mari. Din trei trandafiri covorul, din fire sintetice, era terminat. Nu se mai lucra din lână cînd am ajuns eu în Botiza. Şi atunci am încercat să reînviu vechea artă tradiţională. Am pregătit lînă".

"Am experimentat, am testat în ţesut toate florile din flora spontană a Botizei şi am reuşit să am o gamă mare de culori, după care am început să caut femeile care mai ştiu câte ceva din ţesătura tradiţională adevărată. Şi astfel am ajuns ca în sat, femeile Botizei să reînceapă ţesăturile tradiţionale, să aducă toată frumuseţea cîmpului în casă, pe covoarele lor".

Dr Ion Cotârlă, din Sighetu Marmaţiei, coordonator în cercetare clinică la Universitatea Georgetown.