Pusta maghiara de la Hortobágy

Împreună cu Laci Baci din Hortobagy am traversat o parte din aceasta în praf şi căldură într-o trăsură trasă de doi cai Nonius. Mândria celor de aici dar practic din întreaga Ungarie.

La prima vedere nu este nimic de văzut aici. Privirea mea şi-a luat liber desăvârşit şi practic a zburat în toate părţile.

Nu vedem nici case, nici dealuri, nici munţi. Dar din când în când ni se pare, că totuşi le vedem. Aceasta este mirajul pe care l-am încercat în această ultima zi de primavară fierbinte.Când orizontul pustei tremură uşor.

Hortobágy este cel mai mare teritoriu continuu de ierburi joase din Europa.

Este primul Parc Naţional al Ungariei înfiinţat în 1973 şi cel mai mare teritoriu protejat (82 mii de hectare).

Este un exemplu unic a coexistenţei armonioase între natură şi om pe baza unei folosinţe chibzuite a pământului.

O mare parte din teritoriul Parcului Naţional este ocupat de habitate naturale, de stepă alcalină, cu câmpii şi mlaştini între ele, eleşteuri împrăştiate pe 6 mii de hectare.

Bălţile şi eleşteurile sunt locuri de cuibărit pentru multe specii de păsări şi în acelaşi timp şi siturile de migraţie de o importanţă Europeană.

Până acum s-a înregistrat existenţa de 342 de specii de păsări la Hortobágy, din care 152 de specii cuibăresc în acest Parc Naţional.

Simbolul Parcului este cocorul şi nu este nici o îndoială că fenomenul cel mai spectaculos este plecarea cocorilor în toamnă. În octombrie zeci de mii de cocori zboară deasupra câmpiei spre locurile unde îşi petrec iarna.

Hortobágy nu a fost niciodată un teritoriu cu o populaţie prea numeroasă, chiar şi puţinele sate existente au fost distruse cu ocazia invaziilor mongolilor şi mai târziu în timpul cotropirii turceşti. Monotonia stepei este întreruptă doar de mormanele ridicate ca şi morminte sau locuri de veghe de popoarele migratoare care au trăit pe aceste meleaguri în urmă cu mii de ani.

Azi găsim aici un număr mare de oi robuste, resistente, cu lână lungă, şi un soi gri de bovine,sura de pusta. Nişte specii mai puţin arhaice sunt porcile cu păr creţ, mangaliţa, din care se face o slănină bună şi calul Nonius.

Strămoşii acestui cal au fost aduşi din Normandia la începutul secolului al 19-lea. Am privit cu admiraţie iscusinţa călăreţilor şi galopul hergheliilor de cai Nonius intr o prezentare facuta cu aceasta ocazie.

Nici păstorii, nici animalele lor nu trăiesc într-o locuinţă permanentă. Cocioabele lor sunt foarte simple, dar în acelaşi timp practice, făcute mai ales din stuf. Fântâna cu cumpănă folosită pentru a adăpa animalele a devenit un simbol al pustei maghiare.

De-a lungul drumurilor comerciale, la o distanţă de 10-12 km unul de altul, au fost construite hanuri pentru călători şi din când în când şi păstorii au înnoptat aici.

Turiştilor le place să viziteze aceste locuri şi să-ncearcă mâncarea foarte gustoasă a păstorilor împreună cu alte specialităţi ale bucătăriei de aici.

În centrul turistic Hortobágy, în şopronul veche de la Nagycsárda, azi se găseşte Muzeul Păstorilor, unde sunt expuse obiecte din viaţa lor.

În anul 1827 un pod de piatră a fost construit peste râul Hortobágy şi după numărul arcadelor este numit "Kilenclyukú hid”, adică "podul cu nouă găuri”.

Video: Demonstraţie ecvestră la Hortobagy.