Povestea unui graffiti

Arta este cea mai profundă expresie a creativității umane.

În primele două episoade ale noastre despre graffiti și street art am făcut cunoștiință cu grafferi și cu oameni care încearcă să le promoveze produsul finit în încercarea de a mai reduce din prejudecăţi.

Grafferii la rândul lor au încercat să ne convingă că ei nu se rezumă la imaginea cu care ne-am obişnuit şi anume un tânăr cu glugă şi mască improvizată pe faţă... pentru a nu fi recunoscuţi.

În viaţa de zi cu zi, nu este uşor să gestionezi o identitate certată cu legea, desigur şi pentru că cei mai mulţi dintre grafferi au meseriile lor şi-ncearcă să-şi găsească o sursă de venit, ca noi, toţi ceilalţi.

Marius, unul dintre cei care se ocupă de proovarea acestei forme de artă susţine că publicul în mare parte nu este pregătit să-i accepte şi să-i primească.

Video: Grafferii şi percepţia oamenilor despre ei. Sursa: Street Art Romania.

„Poezie este toată lucrarea lor. Culorile pot fi o strofă, liniile o altă strofă, dar trebuie să vezi tot conceptul şi să-l iei în seamă ca să înţelegi de ce fac asta, pentru că văzând doar nişte litere ai putea să pierzi din idee, dar dacă te opreşti o clipă să observi tot ansamblul şi mai cunoşti şi persoana, ai putea să-şi faci o părere despre ce este dincolo de un desen”, a spus Marius.

Poetul artei stradale

Toţi grafferii cu care eu am stat de vorbă mi-au spus că în spatele desenului este de fiecare dată o nevoie de exprimare, manifestată cu mult curaj.

Cei mai mulţi se consideră nişte haiduci ai artei, dar explicaţia este puţin adaptată, pentru că singurele persoane de la care ei iau ceva – sunt în opinia lor – tot ei, pentru a da ulterior publicului frumosul.

Condiţia esenţială a unei vieţi ca a lor este desigur să fii „alergat de poteră”, cu care să poţi să te şi tocmeşti, dacă este nevoie.

Marius crede că în spatele oricărui graffer şi a creativităţii sale, stă copilul din noi cu o cutie de creioane colorate, care nu se shimbă indiferent de trecerea timpului şi de vârsta din buletin.

Audio: Pledoaria lui Marius pentru arta stradală.

De altfel, el spune şi că graffiti-ul nu este o preocupare pe care o poţi abandona oricând, ci mai curând o poartă de intrare spre ceva, din care nu ai cum să te retragi.

„Nu ai cum să te opreşti la 40 de ani, doar pentru că ai implinit 40 de ani şi ai o familie sau un job... Aveai un job şi la 20 de ani. Este condiţia de a rămâne conenctat la societate... Toţi trecem prin asta, indiferent de ce pasiuni avem sau hobby-uri, chiar dacă în faţa unora părem nişte ciudaţi.Trebuie să-ţi întreţii copilul din tine şi să-i permiţi să se exprime aşa cum numai el poate, prin culori, prin linii, dar mai ales prin curaj”.

„Nimic nu te motivează la fel de mult ca graffiti-ul!”

Arsenalul unui graffer care merge pe teren este diferit în funcţie de locul unde desenează, momentul zilei şi specificul lucrării sale.

Noaptea, de exemplu, are nevoie de frontală, sau brichetă, lanternă – orice îi poate aduce puţină lumină în plus.

Brichetele de 1 leu, care au led, sunt însă cele mai simple forme de iluminare şi cele mai preferate de toţi, pentru că sunt uşoare.

Nu este dificil să le transporţi şi când se consumă poţi scăpa de ele, aruncându-le pur şi simplu.

„Îţi faci o adevărată strategie când pleci de acasă. Nu-ţi poţi permite să mergi pe teren ca o floare, cu o sacoşă şi câteva spray-uri. Te gândeşti de la început de ce ai nevoie. O să fie sau nu lumină? Nu! Ok, o să-mi iau ceva pentru asta... Ce culori voi folosi? Asta, asta şi asta. Ah, o să am nevoie şi de capace pentru pus pe spray-iuri. Câte?... Şi aşa mai departe!..."

Grafferii îşi cumpără din magazine spray-urile separat de capace. Capacele sunt de fapt cele care instalate pe tubul cu vopsea, dau dimensiunea şi forma scrisului sau a liniei trasate.

„Fiecare are o anumită linie, o anumită textură, un anumit diametru, sau o anumită putere de umplere a desenului. Într-o traducere mai abruptă, un marker mai gros, mai subţire, cu vârful mai ascuţit, rotund, sau mai teşit... Există cam toate modalităţile de a desena în linii”, mi-a explicat Sore.

Audio: Strategia de acasă a lui Sore pentru teren.

Nici nu vrea să audă de posibilitatea de-a renunţa la graffiti, nici măcar pentru street art.

I se pare un compromis imposibil de acceptat, chiar dacă arta stradală este legală.

Mi-a spus şi că cea de-a doua nu presupune aceeaşi trăire şi nu-şi motivează creatorul la fel de mult.

E o mare diferenţă – mi-a mai arătat Sore - că arta stradală fiind legală o poţi practica în locuri special amenajate, nu o poţi face cum vrei tu şi unde vrei tu.

„N-ai cum să te opreşti să faci ceva care îţi dă atâta satisfacţie. Dacă ai ajuns să desenezi pentru că tu simţi că e bine şi că rezultatul muncii ţi se duce fix în direcţia în care vrei tu, n-ai avea de ce să renunţi, pentru că asta îţi aduce, de fapt, viaţa!”

Ultima sa lucrare de suflet, îmi mărturiseşte că a fost la Cluj, la unul dintre festivalurile organizate acolo vara trecută şi care avea ca subiect motivele tradiţionale româneşti.

„Motivele tradiţionale româneşti sunt cea mai bună sursă de inspiraţie, tot ce putem scoate noi mai frumos şi ce admiră ceilalţi mai mult la noi. Am folosit ceva foarte simplu... Am făcut o carpetă cu motive tradiţionale româneşti, unde mi-am inserat şi numele", şi-a mai amintit Sore.

Despre Festivalul de la Cluj din 2013 mi-a povestit şi Dragoş.

L-au marcat străduţele înguste cu iz de burg medieval, pe ai căror pereţi erau fel de fel de desene. Mi-a spus chiar că cel mai mult i-au plăcut Doinele, simbolul feminităţii tradiţionale şi zmeii noştri româneşti.

„- Mergeai pe străduţe şi te uitai pe pereţi. Erau super tari zmeii... Te puteai şi speria de ei cu puţin efort. Dar mai ales, mi-a plăcut că în timp ce treceai pe lângă ei, ieşea o mână din perete cu un măr... Luai mărul şi plecai. Se înţelege nu te luai cu zmeul la trântă ca Prâslea cel Voinic pentru un măr! - Dragoş, cum arată un zmeu românesc! – ( Râde): Ai senzaţia că mai are puţin şi îţi vinde telefoane în Piaţa Obor.”

Graffiti-ul şi iluzia susţinerii financiare intrinseci

Why este încă foarte tânăr şi aceasta se poate vedea când vorbeşti cu el. Are în tot ce face satisfacţia implicării şi un optimism fără margini.

Manifestă un pozitivism aparte, chiar dacă nu se poate abţine din criticat – critică tot ce mişcă: de la poliţişti, la alţi grafferi şi chiar pe mine şi îmi trasează indicaţii preţionase despre cum ar trebui să-mi gestionez martialul de presă.

Audio:Iluzia lui Why de a se susţine din graffiti.

În principiu nu este de acord cu nimic din ce vine din afară şi are propriile sale păreri despre ce face şi despre tot mediul înconjurător.

Şi-a fixat ca ţintă traiul din graffiti. Face abstracţie că este o formă ilegală de artă şi este convins că şcoala sa de graffiti va avea mulţi adepţi.

Discreditează şi mentalitatea unui graffer obişnuit, potrivit căreia poliţia este „oricum de speriat”.

El ştie că poate negocia oricând şi aproape cu oricine o amendă şi posibilitatea de a-şi încheia o lucrare.

După cum mi-a mărturisit el însuşi, are graffiti-ul în sânge şi este dator adrenalinei care i se descarcă la fiecare sesiune de lucru în parte.

Graffiti-ul sau arta secolului nostru

Scrisul sau desenul pe pereți a avut conotații distincte de-a lungul timpului, dar în general oamenii au vrut să lase prin el o dovadă a existenței lor într-un spațiu geografic anume sau au vrut să transmită mesaje zeilor și – de ce nu? - altor triburi ori comunități asemănătoare...

De aici până la ceea ce se-ntâmplă astăzi în aşezările noastre urbane, drumul nu este prea lung şi are în esenţă aceleaşi semnificaţii ale „iniţierii”, „devenirii”, „cunoaşterii” şi „catharsis-ului”, adică ale „purificării” prin artă.

Scrierea sintetică sau ideogramatică, de exemplu, redă prin simbol o idee, un obiect sau un gând. În paleolitic, imaginile sunt în acest sens pline de conţinut magic.

Este vorba de amprentele mâinilor, semne geometrice, cercuri, discuri solare, spirale, diferite animale, toate pictate sau scrijelite pe pereţii peşterilor şi în piatră. Treptat, aceste imagini au devenit tot mai schematizate şi au ajuns să fie, în cele din urmă, simboluri, semne cu o semiotică proprie.

Un pas înainte s-a făcut când s-a început înşirarea de imagini şi-au apărut primele personajele, care au sugerat desfăşurarea unei acţiuni.

Trecerea la faza următoare a scrierii - cea analitică - s-a realizat printr-una intermediară, reprezentată de scrierea civilizaţiilor maya şi aztecă, nedescifrate în întregime, însă, nici astăzi.

Ei bine acelaşi lucru îl fac şi grafferii. În mare parte, ei îşi transmit mesaje unii altora prin ceea ce desenează pe pereţi, pe autobuze, tramvaie, metrouri, sau în fabricile părărsite. Există totuşi şi la ei nevoia de a lăsa ceva în urmă….

Graffiti – zgăriatul legendar

Graffito (din italiană graffito, derivat din sgraffiare = a zâria), la plural graffiti este un termen din arheologie care desemnează o inscripție sau un desen executat fie cu pigmenți de culoare roșie, fie prin zgâriere, descoperite pe monumentele antice.

În prezent, graffiti este un termen general referitor la inscripții caligrafiate sau imagini pictate sau gravate pe pereți, dar şi pe alte suprafețe publice sau private.

Graffiti a existat de fapt încă din Antichitate, în perioada Greciei Antice și a Imperiului Roman.

Cu cât locul este mai privat, mai ilegal, cu atât reprezintă o performanţă mai mare. Graffiti-ul nu e doar un simplu text, ci şi un desen care trebuie să fie cât mai complicat şi mai diferit de altele.

Fiecare graffer sau grup de graffiteri are tagg-ul său, adică desenul sau marca proprii.

Există şi grupuri anti-graffiti, cum ar fi "Vandal Squad", care a realizat un program pe PC numit Graffiti Studio şi desenează pe orice fără a se folosi de pereţii adevăraţi.

Mai nou, s-au făcut locuri speciale pentru graffiti, dar vin foarte puţini, pentru ca nu e ilegal.

Cuvântul "graffiti" din limba italiană este pluralul substantivului "graffito", deși forma de singular a devenit obscură și este folosită în istoria artei, cu referire la opere de artă realizate prin zgârierea desenului pe o suprafață.

Ambii termenii englezești provin din italiană, cel mai probabil de la "graffiato", participiul trecut al verbului "graffiare" (a zgâria); "grafferii" antici își scrijeleau opera pe pereți, înainte de apariția spray-ului cu vopsea. Aceste cuvinte derivă la rândul lor de la grecescul „graphein”, care înseamnă "a scrie".

De la inscripţii la graffiti

Nu există încă un echivalent românesc pentru graffiti în accepțiunea modernă a cuvântului, iar termenul englezesc nu este nici el adaptat, până în prezent, la limba română. Cu atât mai puțin, diverșii termeni asociați cu acesta nu au o traducere clară.

Din punct de vedere istoric, termenul "graffiti" se referea inițial la inscripțiile, sau portretele, găsite pe zidurile mormintelor antice şi pe ruine, ca în Catacombele din Roma sau în Pompeii.

Sensul termenului a evoluat şi desemnează acum orice decorație (inscripționată pe orice suprafață), care poate fi privită ca vandalism; sau imagini ori scriituri plasate de obicei pe pereți externi și trotuare, fără permisiunea proprietarului.

Prin urmare, inscripțiile făcute de autorii unui monument nu sunt catalogate ca graffiti.

Primul exemplu cunoscut de "graffiti modern" există și astăzi în orașul antic grecesc Ephesus (în Turcia de azi) și se pare că face reclamă la prostituție, după spusele ghizilor turistici din oraș. Constă într-o palmă, o formă vagă de inimă, o urmă de picior și un număr.

Acestea indică subtil câți pași trebuie făcuți ca cineva să găsească o curtezană, iar mâna este o metaforă pentru plată.

Romanii gravau graffiti în proprii pereți și monumente, iar exemple ale lucrărilor lor există de asemenea în Egipt.

Erupția Vezuviului a păstrat şi ea graffiti sgâriat pe pereții din Pompeii și ne oferă o perspectivă directă asupra vieții de stradă: latină vulgară, insulte, magie, declarații de dragoste, mesaje politice.

În contrast cu tipicul graffiti-ului modern, alfabete și citate din literatură (în special primul vers din "Eneida" de Virgil) au fost găsite pe pereții din Pompeii, fie pentru plăcerea scriitorului, fie din dorința de a impresiona, deși anonim, trecătorul prin familiaritatea sa cu literele și literatura.

Villa lui Hadrian din Tivoli, Italia, are de asemenea câteva exemple. Unul dintre ele a rezistat în timp, avertizând: "Cave Canem", care înseamnă "Atenție la câine", lângă imaginea câinelui menționat.

Totuși, nu numai grecii și romanii făceau graffiti... Şi situl mayaș din Tikal, Guatemala, conține exemple antice. Graffiti produs de vikingi există în Roma și la Newgrange, în Irlanda.

În secolul al-XX-lea, în special în perioada Celui De-al Doilea Război Mondial, 'Kilroy was here' (Kilroy a fost aici) a devenit un graffito celebru, împreună cu Mr.Chad, o față doar cu ochii și un nas, rezemat de perete, care spune "What? No rare commodity?" în timpul raționalizării.

Tehnica de luptă a secolului al-XX-lea a văzut sosirea multor tehnologii aviatice noi, urmate îndeaproape de "airplane graffiti", inclusiv "nose art", făcută faimoasă în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial.

O dată cu urbanizarea la scară mare a multor zone în jumătatea postbelică a secolului trecut, găștile marchează pereții și alte bunuri publice cu numele bandei prin tag-uri, pentru a-și delimita teritoriul.

Pe la sfârșitul secolului al-XX-lea, tag-urile neasociate unei găști au devenit mai comune. Artiștii graffiti își scriau "tag"-ul doar de dragul scrisului, sau ca să-și consolideze reputația și prestigiul de "writer" (scriitor) ori artist de graffiti.

Primele cazuri documentate de însemnări ilegale create cu un spray cu vopsea au fost create de un artist numit "Cornbread" din Philadelphia şi o dată cu ele spray-ul a devenit o caracteristică importantă pentru diferitele stiluri care au urmat.

Citiţi şi: Graffiti: "Să vandalizăm frumos" (partea 1) şi "Jurnalul unui graffer"(partea a 2-a)