Orchestra de Tineret a UE concertează în New York
Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, din care fac parte şi trei români, se află în primul turneu al Orchestrei în SUA de mai bine de 20 de ani. Alături de tinerii muzicieni va cânta şi cunoscutul violonist Itzhak Perlman.
18 Aprilie 2012, 19:15
Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, din care fac parte şi trei români, concertează miercuri seară la New York, în Carnegie Hall.
Concertul are loc în cadrul turneului orchestrei în Statele Unite, primul de mai bine de 20 de ani, iar alături de tinerii muzicieni va cânta şi cunoscutul violonist Itzhak Perlman.
Spectacolul de miercuri seară vine după ce la începutul săptămânii şi în weekend Orchestra de Tineret a Uniunii Europene a susţinut concerte şi în capitala americană.
Într-o sală înaltă din clădirea Ambasadei Austriei din Washington, în care soarele pătrunde prin geamurile luminoase din tavan, Andrei Mihăilescu ţine în braţe un contrabas.
Gestul de tandreţe contrastează din când în când cu mişcările apăsate prin care plimbă arcuşul pe coarde.
În scurt timp va cânta cu o parte a Orchestrei de Tineret a UE, din care face parte de trei ani.
E un scurt concert de cameră, iar publicul abia se strânge. Andrei Mihăilescu va avea un solo în cadrul concertului.
"Eu sunt în prima piesă, care se numeşte "11 variaţiuni", pe o temă de Josep Haiden", spune Andrei Mihăilescu.
În câteva minute i se alătură şi colegii la repetiţii, apoi se face linişte şi începe concertul.
Andrei Mihăilescu are 21 de ani. S-a născut în Piatra Neamţ şi acum e student la Academia Regală de Muzică din Londra.
Avea 17 ani când a dat prima oară audiţii pentru a intra în Orchestra de Tineret a UE.
"Este un lucru extraordinar. Am fost în Shanghai, acum suntem în Statele Unite ale Americii, călătorim în toate oraşele acestea importante. Este o experienţă incredibilă", a mai spus Andrei Mihăilescu.
Orchestra are în total 140 de membri. Dintre ei, alături de Andrei, mai sunt doui români, amândoi cântă la vioară.
Ana Popescu-Deutsch are 19 ani şi învaţă tot la Londra, ca Andrei.
Îşi aminteşte cum la început vioara i s-a părut un instrument prea complicat.
"A început să îmi placă cam peste doi, trei ani, când am început deja să văd cum merg lucrurile. Mi se pare un instrument foarte, foarte complex, oricât ai căuta nu se termină nicăieri linia şi îmbină şi sunetul frumos cu tehnica şi mi-ar plăcea să o stăpânesc din ce în ce mai bine", spune Ana Popescu-Deutsch.
Adrian Dima cel de-al treilea român din orchestră are 22 de ani şi studiază în Bucureşti.
"Am venit aici acum doi ani şi jumătate. Te poţi în sfârşit compara cu muzicienii din Europa foarte buni, lucrezi cu cei mai buni dirijori, cei mai buni solişti. E cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată", spune Adrian Dima.
Ca să facă parte din orchestră, muzicienii trebuie să dea concurs în fiecare an.
Peste 4.000 de candidaţi se înscriu şi doar cei mai buni reuşesc.
Andrei, Ana şi Adrian nu ştiu cu certitudine dacă se vor întoarce sau vor rămâne în România după ce îşi termină studiile, dar deocamdată sunt mândri să ne reprezinte în orchestră.
"E un sentiment deosebit. Suntem trei români, facem ceea ce ne este nouă cu putinţă la vârsta asta şi în aceste circumstanţe, poate să aducem un plus de imagine României, spune Andrei Mihăilescu prim contrabasist în Orchestra de Tineret a UE.
Pentru el şi ceilalţi membri ai orchestrei care au cântat la Amabasada Austriei din Washington aplauzele au fost binemeritate.