O vorba bună: Competiţie

Competiţia sau concurenţa este mama progresului, adică este imboldul care te face să creşti.

E valabil în comerţ, economie în general, adică în latura pragmatică a vieţii.

În dimensiunea spirituală, competiţia te face să cazi, atunci când naşte invidia şi dorinţa de a câştiga cu orice preţ.

Aş zice că omul îşi pierde nevinovăţia atunci când începe să simtă gustul competiţiei. Şi asta se întâmplă foarte devreme, în copilărie.

M-a convins de acest lucru un videoclip pe care l-am văzut de curând.

Era de la o competiţie de bebeluşi de până într-un an.

Taţii îşi lansau bebeluşii la un capăt al pistei, la celălalt îi aşteptau mamele încurajându-i să meargă de-a buşilea mai repede decât ceilalţi concurenţi.

Evident că bebeluşii nu înţelegeau despre ce e vorba. Se opreau ca să se atingă unii pe alţii, să socializeze la nivelul lor. Până la urmă unul dintre ei, atras de strigătele mamei, a ajuns la sosire mai repede decât ceilalţi. Era învingătorul, dar nu ştia ce i se întâmplă.

Cu siguranţă, mai târziu va afla, şi atunci îşi va pierde nevinovăţia, pentru că gustul competiţiei vine la pachet cu invidia, egoismul, căile necinstite de a învinge.

Din punct de vedere spiritual, există totuşi un mod de a te salva de la căderea provocată de spiritul concurenţial şi anume, să interiorizezi competiţia.

Adică să te întreci cu tine nu cu alţii.

Să te lupţi să fii mai bun nu ca să demonstrezi, nu ca să primeşti un premiu şi nici din invidie, ci doar pentru a-ţi învinge slăbiciunile, temerile. În fond, marii învingători, sunt oamenii care reuşesc să se biruie pe ei înşişi.